Î: „Dacă tot este Dumnezeu, cum să înțeleg toată răutatea care există?”

R: Ai auzit de Fata Morgana? Călătorul însetat percepe o oază de apă în deșert. Convins că percepția este reală, ajunge în locul cu pricina și își dă seama că nu este apă acolo. Deși a văzut apa cu propriii ochi, era doar o iluzie optică. A crezut în existența a ceva inexistent. 

Fix la fel, în viața de zi cu zi percepi „răutate”. Presupui astfel existența a ceva ce nu există. Atunci când confunzi iluzia cu Realitatea, ajungi să percepi „răutate”. Dumnezeu este într-adevăr peste tot; nu ar mai fi Infinit dacă nu ar fi pretutindeni. 

Faptul că percepi undeva „răutate” nu înseamnă că ea există cu adevărat. Este o eroare de percepție. Dacă îți dai voie să distingi între „aparența înșelătoare” și Real, totul devine clar. Progresul spiritual intervine tocmai prin distingerea între imaginație și Real. Totul este perfect. 

Î: „Totul este perfect? Crime, violuri, abuzuri, etc.”

R: Fără înțelegerea karmei, Dumnezeu pare nedrept. Karma este Iubirea lui Dumnezeu care îți permite să trăiești situațiile perfecte pentru a evolua. 

Nu este despre pedeapsă sau recompensă, nici despre cauză și efect, ci despre oportunități de evoluție și depășire a limitărilor. Poate părea dificil să vezi perfecțiune în astfel de situații, dar prin prisma karmei ca expresie a iubirii divine, poți găsi un sens mai profund al experiențelor tale. 

Recunoscând karma ca fiind iubire, fiecare provocare devine o oportunitate de a evolua. 

Î: „Ce înseamnă de fapt evoluția?”

R: A te apropia de reamintirea faptului că ești dintotdeauna Totul.

Observă autocritica. De fiecare dată când te critici este ca și cum l-ai nega pe Dumnezeu. Dumnezeu este peste tot și prin urmare este și în tine. Fiind în tine, de fiecare dată când te critici, îl critici pe Dumnezeu. Conștientizând asta, poți alege Intenția curată de a opri criticile pe care ți le adresezi ție însuți. 

Surprinzător poate fi faptul că Intenționezi sincer să nu te mai critici, dar gândurile din minte o să reflecte critică în continuare. Nu e nicio problemă. Nu faci nimic greșit dacă se întâmplă asta. Mintea este un mecanism automat. Alegerea Intenției într-o anumită direcție nu stopează automat gândurile. Mintea are inerție. Imaginează-ți că mergi cu mașina și accelerezi puternic. Mai apoi iei piciorul de pe pedală. Mașina nu se oprește instant. Fix la fel e și cu mintea. 

Tot ce ai de făcut este să alegi sincer Intenția de a nu te mai critica. Mai apoi, doar observă mecanismele mentale și amintește-ți că acele gânduri nu sunt „ale tale”, ci pur și simplu sunt. Dacă apar și emoții în asociere cu acele gânduri, acceptă-le și dă-le voie să curgă spre evaporare. Când inerția și-a terminat treaba, mecanismul mental al autocriticii se oprește. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Te simți vinovat. Prin vinovăție ai produs necesitatea vindecării. Ți-ai negat nevinovăția și astfel ai ajuns să experimentezi ceea ce numești boală. Vinovăția te îndepărtează de Adevărata Natură. 

Propozițiile pe care le citești acum sunt o invitație de a te debarasa de vinovăție recunoscând-o ca fiind ceva fals. Odată debarasată vinovăția, vindecarea intervine ca un dar din partea Lui Dumnezeu. Practic îl blochezi pe Dumnezeu din a-ți dărui vindecarea simțindu-te vinovat. 

Poți să recunoști vinovăția ca inutilă. Numai ego-ul vede vina ca utilă argumentând: „Dacă mă simt vinovat pot să evit greșelile trecutului”. Adevărul este că poți să alegi acum Adevărul și implicit să eviți greșelile trecutului și fără a te simți vinovat. Singura utilitatea a vinovăției este boala. Însă boala nu este cu adevărat utilă. 

Atât vindecarea emoțională cât și cea trupească implică necesitatea cedării vinovăției. Amintește-ți că Dumnezeu nu te condamnă și prin urmare poți să nu o mai faci nici tu. Amintește-ți că singura ta voie poate să fie voia Lui. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Cum ar fi să interacționezi cu „ceilalți” fără așteptări? Cum ar fi să te pui în serviciul celorlalți cu ceea ce te pricepi tu să faci, dar într-un mod necondiționat? Doar imaginându-ți asta sunt șanse să simți deja eliberare. Asta pentru că postura este eliberatoare. 

Necondiționarea și cedarea așteptărilor nu înseamnă utopie. Firescul lumii nu se cere negat. De exemplu, poți să adopți o postură a necondiționării fără să refuzi banii. Niște bani vor veni. Mecanismul este deja automatizat în societate. Dar postura din care faci ceea ce faci poate fi cu adevărat necondiționată. Iar în asta constă libertatea. 

Poți fi liber chiar acum. Fiindcă în esență ești deja liber. Te imaginezi constrâns și limitat. Condiționările și așteptările sunt „bune” doar pentru a genera suferință. Cedează pe rând fiecare așteptare și bucură-te de viață!

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu 

Nu poți alege ce emoție simți. Emoția pe care o simți reflectă poziționarea ta actuală. Ești deja poziționat mental într-un fel anume. Când poziționarea mentală se schimbă, emoțiile se schimbă. Emoțiile sunt tot energie mentală. Emoția este acumulare de gânduri. 

În absența oricărei poziționări de orice fel, orice emoție dispare. Când orice emoție dispare nu rămâne un vid. În absența oricăror poziționări poate fi descoperită Iubirea. Ceea ce numim Iubire nu este o emoție. Iubirea este Dumnezeu manifestat drept Viață. 

Ai ales deja ce etichetezi drept urât și ce etichetezi drept frumos, ce consideri bun și ce consideri rău, dorit/nedorit, plăcut/neplăcut și lista continuă aproape la infinit. Emoțiile apar din felul în care te poziționezi. Nicio situație nu conține emoții direct în ea. Emoția este rezultatul percepției. 

Poți alege atașamentul de alte gânduri și asta va conduce la schimbarea emoțiilor. Poți alege să cedezi atașamentul de orice gând, iar asta conduce la descoperirea Iubirii. Orice ai alege, emoțiile nu se cer suprimate sau ascunse, ci trăite conștient și observate.