„Cel mai greu lucru dintre toate este să găsești o pisică neagră într-o cameră întunecată, în mod special dacă nu există nicio pisică acolo.” - Confucius

Dacă se va căuta pe internet, vor fi găsite o sumedenie de explicații cu privire la citatul de mai sus. Spre deosebire de alte ziceri sau citate, acesta îi este atribuit în mod clar lui Confucius. Iar pentru înțelegerea lui precisă, este necesar să știm contextul în care zicea Confucius asta.

Atunci când era întrebat de un student spiritual care este calea spre iluminare, atunci Confucius răspundea: „Cel mai greu lucru dintre toate este să găsești o pisică neagră într-o cameră întunecată, în mod special dacă nu există nicio pisică acolo”. Ei bine, atunci când a fost descoperit contextul în care Confucius obișnuia să ofere zicerea, dintr-o dată în încăperea întunecată parcă s-a aprins becul și a devenit clar că nu este nicio pisică acolo.

Ei bine, dacă în acest context era oferită zicerea, atunci un citat care pare o glumă, capătă însemnătăți profunde.

Adevărul este că în drumul spre experimentarea iluminării, una din experiențele specifice este transcenderea ego-ului. Sau transcenderea iluziei individualității și a dualității. Nu există altă cale.

Toate drumurile duc la Roma, dar în cele din urmă, în cetate se intră pe aceeași poartă. Ei bine, fix la fel, sunt multe drumuri și căi pe care studentul spiritual poate merge, dar în cele din urmă, etapa transcenderii iluziei ego-ului și cea a transcenderii iluziei dualității sunt inevitabile.

Ei bine, studentul spiritual care caută iluminarea, se simte fix ca și cum ar căuta o pisică neagră într-o încăpere întunecată. Procesul se poate simți fix asemeni unei orbecăiri pe întuneric. Există prezumția conform căreia pisica neagră s-ar afla în încăperea în care căutarea are loc. Numai că, tot schepsisul este acceptarea faptului că, din capul locului nu era nicio pisică acolo.

Date fiind toate materialele parcurse până acum în Academia Fericirii, cititorul este invitat să se întrebe oare cine este pisica din citat. Ei bine, varianta propusă de acest articol este aceea că pisica neagră este ego-ul. Metafora este superbă.

Știm foarte bine că simbolismul pisicii negre nu prea ține cont de cultură sau loc. În general, pisica neagră este considerată un personaj negativ. La fel, în general, ego-ul este considerat un personaj negativ.

Atunci când studentul spiritual se angajează să meargă conștient pe un drum al evoluției, la început prezumția este că voi căuta pisica neagră, și până la urmă chiar dacă merg pe întuneric tot o voi găsi și problema este rezolvată. Adică, în alte cuvinte, voi căuta ego-ul până cel îl găsesc, iar apoi găsindu-l pot să trec dincolo de el, și problema iluminării este rezolvată.

Mai apoi, prin cedare în fața lui Dumnezeu, după îndelungi căutări prin încăperea întunecată, începe să se înfiripe dubiul: „Dacă totuși este falsă prezumția conform căreia o pisică neagră s-ar afla în încăpere?”. Omul își spune: „Totuși stau în această încăpere de ceva ani buni, și nu am auzit niciun fel de alte zgomote decât cele pe care eu le fac. De asemenea, nu am auzit niciun mieunat. Nici măcar pași nu am auzit nicio singură dată în toți acești ani. Ceva nu se leagă, dacă nu este de fapt nicio pisică aici?”.

Ei bine, exact la fel, studentul spiritual începe prin a se lupta cu ego-ul. Își propune să găsească ego-ul și să îl distrugă, în așa fel încât să găsească acea iluminare pe care o caută. Dar tot căutând, și tot căutând, până la urmă începe să se evidențieze faptul că nu există nicio pisică acolo, adică nu există niciun ego acolo din capul locului.

Dacă am putea să acceptăm din prima faptul că nu există nicio pisică în încăperea întunecată, totul s-ar rezolva din prima. Dar de obicei, există un impuls mental al lui Toma necredinciosul. Toată lumea ne-a tot spus că o pisică trebuie să fie acolo, așa că vrem neapărat să ne convingem dacă este sau nu este. Vrem să vedem cu ochii noștri. Iar asta este perfect în regulă.

Punctul care fa...

Acceptarea este acceptare. Făcutul este făcut. Pentru a putea accepta cu adevărat, decuplează cele două. Ego-ul vrea să lege <<acceptarea>> de <<făcut>> tocmai pentru a-i putea opune rezistență mai abitir. 

Acceptarea este un proces energetic care se petrece „în spatele” acțiunilor. Acțiunile pot să arate cum vor ele. Aceeași acțiune poate fi făcută având pe fundal acceptare, luptă, frustrare sau multe altele. Când acțiunea are în spate acceptare, ea rodește fruct frumos. Când acțiunea are în spate luptă sau frustrare, rodește de obicei și mai multă luptă și mai multă frustrare. 

Prin urmare, să accepți nu înseamnă să faci <<cutare>> și nici <<cutare>> Să accepți nu înseamnă nici să faci <<asta>> nici <<cealaltă>>. Pur și simplu acceptarea nu are legătură cu făcutul. Odată ce le decuplezi, poți să accepți mai ușor orice. 

După ce accepți, simți cum te liniștești energetic, emoțional. Simți cum tensiunea este eliberată, și acum vezi mai limpede lucrurile. Din această limpezime, niște acțiuni se vor actualiza cum este infinit armonios. Vei fi și tu surprins de cât de bine poate curge totul când accepți. Dar pentru asta este necesar să faci primul pas. Și anume să îți dai voie să experimentezi cu postura acceptării. Nu este nimic obligatoriu, doar experimentează și validează sau invalidează pentru tine. Dacă o să consideri că a te lupta și a te opune vieții, ți se potrivește mai bine, te poți oricând întoarce la a te lupta și la a te opune. 

Dacă nu o ai deja în bibliotecă, îi poți permite acestei cărți să te învețe cum să accepți: https://cosmincimpanu.myshopify.com/products/cum-sa-aplici-tehnica-letting-go

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Poți să vezi lumea ca fiind plină de substanțe care te omoară. Poți să vezi specia umană ca făcând un rău planetei. Poți să vezi și să crezi că umanitatea se îndreaptă în direcția autodistrugerii.

Aceasta este însă o poziție falsă și total lipsită de însemnătate spirituală. De fapt, totul este perfect fix așa cum este. În permanență devine actual numai potențialul care este infinit armonios să devină actual în cadrul Sinelui. Nivelul de conștiință al umanității se află într-o progresie continuă de mii de ani. Situația pe care tu o consideri cea mai „rea”, nu este „rea” deloc, ci este doar un pas intermediar care susține progresul conștiinței. Faptul că nu vezi o situație ca fiind perfectă, nu înseamnă că ea este altfel decât perfectă, ci înseamnă că tu o vezi ca fiind altfel decât perfectă.

Cum spunea Nisargadatta: „Mă uit la suferință prin ochii lui Dumnezeu și găsesc că totul este perfect.” Numai uitându-ne prin ochii ego-ului și prin filtre mentale, putem să vedem ceva ca imperfect, dăunător. Numai prin ochii ego-ului apare senzația că „ceva” se cere eliminat din Existență. De fapt, tot ceea ce există este conținut în Sine, și totul este perfect așa cum este.

Hawkins spune într-o conferință: „Războiul și pacea sunt la fel”. O astfel de idee poate părea șocantă pentru o minte foarte ancorată în dualitate în general. De ce războiul și pacea sunt la fel? Fiindcă ambele sunt potențiale care se află în Sine și sunt drept urmare perfecte așa cum sunt.

Una este percepția, alta este Realitatea. Discipolul spiritual este invitat să diferențieze între cele două. Acceptă că nimic din ceea ce vezi nu este așa cum pare și propune-ți să tai prin vălul iluziei pentru a ajunge la esența reală a tuturor „lucrurilor”.

O unealtă perfectă pentru a tăia în vălul iluziei este să înveți să dai drumul și să lași să curgă. Poți învăța mai multe despre asta citind cartea „Cum să aplici tehnica Letting go”: https://cosmincimpanu.myshopify.com/products/cum-sa-aplici-tehnica-letting-go

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Fiind început de an, fac public textul pe care l-am postat astăzi în comunitatea restrânsă din care poți face și tu parte și care se numește Academia Fericirii: 

Hawkins a cunoscut-o personal pe Helen Schucman. Helen este cea care a scris Cursul în Miracole. Asta fără a se pretinde și fără a putea fi considerată autoarea textului. Procesul de scriere este cel al unei dictări interioare. Hawkins spune în una din conferințe că Helen nu era de acord cu textul cursului. Ceea ce e cel puțin amuzant. Tot Hawkins completează că Helen a avut un contract energetic stabilit înainte de această întrupare. Contractul specifica faptul că se va deschide pentru a scrie prin dictare interioară textul cursului. Îți spun asta pentru a-ți oferi puțin context. 

Tot pentru a-ți oferi context, vreau să știi că până acum câteva zile eram 99.9% convins că nu o să avem materiale noi în ianuarie în Academia Fericirii. Sunt obișnuit însă de ani de zile că lucrurile nu se întâmplă cum își imaginează un „eu” care este la rândul său imaginar sau așa cum crede mintea. Lucrurile se întâmplă impersonal așa cum este armonios să se întâmple. Și dintr-o dată mi-a devenit clar că modulul din ianuarie este despre ACIM. De acum încolo o să spun ACIM când fac referire la Cursul în Miracole fiindcă este mai eficient, iar prescurtarea reprezintă felul în care textul este prescurtat în engleză. 

Traducerile în română a fragmentelor din ACIM care apar în această lună în Academia Fericirii vor fi făcute de către mine. Îmi asum asta chiar dacă aș descrie textul drept intraductibil. O fac din Intenția unei traduceri cât mai corecte. 

Iar fiindcă astăzi este 1 ianuarie 2025, haide să începem cu acest fragment din ACIM: 

„¹Acesta este timpul în care un nou an va fi născut în curând de la timpul lui Hristos. ²Am perfectă încredere în tine să faci tot ceea ce vei realiza. ³Nimic nu va lipsi, iar tu vei face complet și nu vei distruge. ⁴Spune, atunci, fratelui tău:

⁵Te predau pe tine Sfântului Duh drept parte din mine.

⁶Știu că vei fi eliberat, numai dacă nu vreau să te folosesc pe tine pentru a mă întemnița pe mine însumi.

⁷În numele libertății mele Eu aleg eliberarea ta, pentru că realizez că vom fi eliberați împreună.

⁸ Anul să înceapă în bucurie și libertate. ⁹ Sunt multe de făcut, și am fost mult întârziați. ¹⁰Acceptă clipa sfântă în timp ce acest an se naște, și ia-ți locul, atât de mult timp lăsat neîmplinit, în Marea Trezire. ¹¹Fă acest an diferit, făcând totul la fel. ¹²Și dă-le voie tuturor relațiilor tale să fie făcute sfinte pentru tine. ¹³ Aceasta este voința noastră. ¹⁴Amin.”

De remarcat este a doua propoziție din fragment care spune: „Am perfectă încredere în tine să faci tot ceea ce vei realiza.” Fraza nu se termină cu „ceea ce îți propui”, „ceea ce îți dorești”, „ceea ce vrei”. Nu vorbim de îndeplinirea unor obiective. Ci este vorba de o invitație de a avea încredere că ceea ce este infinit armonios se va realiza. 

Foarte puternică în fragment este partea din mijloc. Ea poate fi folosită și ca rugăciune care să fie rostită în numele armoniei experimentate în relația cu ceilalți oameni. Ceilalți oameni care de fapt sunt tot tu. Fiindcă Sinele este tot ceea ce este. 

Mă refer la:

„⁵Te predau pe tine Sfântului Duh drept parte din mine.

⁶Știu că vei fi eliberat, numai dacă nu vreau să te folosesc pe tine pentru a mă întemnița pe mine însumi.

⁷În numele libertății mele Eu aleg eliberarea ta, pentru că realizez că vom fi eliberați împreună.”

Pus în alte cuvinte, cealaltă persoană este parte din tine. În ce sens? Tu ești Sinele. Conții totul. Ceea ce numești „altă persoană” este de fapt o arie din Sine. Este o arie din Sine pe care doar mintea și-o poate imagina drept „arie” și pe care tot mintea și-o imaginează ca fiind separată. Acea separare nu există. Prin urmare, ce ne spune fragmentul este că recunoscându-l pe celălalt drept parte din același Sine, alegi să nu mai vrei să îl controlezi, schimbi și cedezi orice atașament față de el. 

Ideea este în...

A-ți face planuri și a le duce la îndeplinire este o alegere. Mergând pe această cale poți extrage niște plăcere din parcurgerea căii. Adevărul este că de cele mai multe ori extragi suferință. Este vorba de suferința care apare când pe la jumătate lui ianuarie îți dai seama că nu ai mers decât 2 zile la sală și ai plătit abonament pe tot anul ca să te ții de ce ți-ai propus. 

Chiar și în situația în care te ții de plan și atingi obiectivul, plăcerea este de cele mai multe ori efemeră fiindcă se leagă de ceva efemer. Plăcerea derivată din Eternitatea Iubirii și Adevărului este ceea ce cauți de fapt, chiar dacă poate nu o formulezi astfel. 

Sunt ani buni de când am renunțat la povestea cu setarea de obiective, „creatul” noului an și toate celelalte. Motivul reiese foarte bine din ceea ce spunea Hew Len legat de locul de parcare: „Eu când merg la teatru, vreau loc de parcare în față. Dar poate Dumnezeu îmi dă la trei blocuri distanță fiindcă știe că am nevoie să fac niște mișcare”. 

În 2024 am încheiat proiectul emisiunii „Căutând Adevărul” la TerranovaTV. Când l-am început, nu a fost niciun obiectiv și niciun gând în spate. Propunerea a venit înspre mine. Am acceptat-o. M-am pus în slujba oamenilor transmițând un mesaj. Mulți oameni și-au luat lucruri utile pentru creșterea lor spirituală urmărind emisiunea. Nu e nevoie de setarea obiectivului: „O să fac emisiuni” ca să faci emisiuni. 

Înainte de 2020 nu mi-am setat obiectiv: „O să fac ședințe 1 la 1”. Oamenii care urmăresc mesajul pe care îl transmit mi-au cerut. Această activitate nu a încetat nici astăzi. Mulți oameni și-au schimbat viața prin intermediul ședințelor. 

Postura curgerii, a acceptării și cea în care iei lucrurile pe rând așa cum vin înspre tine, este cea care mie mi se potrivește cel mai mult. Nu este obligatoriu, dar sunt șanse să ți se potrivească și ție. Nu vei ști până ce nu încerci. 

Cum ar fi ca în 2025 să îi dai voie lui Dumnezeu să trăiască prin tine, nu să vrei tu să îl modelezi pe Dumnezeu în care oricum trăiești, de parcă Acesta ar avea nevoie de îmbunătățiri? 

Este doar o idee. Poți rezona cu ea sau nu. Nu este pentru toată lumea. Este pentru cel pregătit. Dacă ai citit însă până aici, sunt șanse mari să fii pregătit. 

Ideea de obiective și planuri este foarte mult ancorată în ego. Adevărul este că totul este dintotdeauna. Marea eroare pe care multe curente din spiritualitate o fac este că îl conduc pe om să creadă că poate crea ceva ce Dumnezeu nu a creat deja. Jocul vieții nu este unul al creației, ci este unul al Sinelui care este mai mult sau mai puțin conștient de Sine. Iar Sinele devine tot mai conștient de Sine cu cât acceptă mai mult și respinge mai puțin, cu cât îi devine mai clar ce este Adevărat și există și ce este fals și prin urmare nu a existat niciodată. Distingerea între esență și aparență este calea. 

Una din căi nu este „mai bună” sau „superioară” alteia. Căile sunt doar diferite. Iar conform Intenției, care este polaritate interioară, gravităm spre una dintre căi sau o alta. 

Poți să alegi liniaritatea și logica obiectivelor, și poate chiar asta te împlinește. Fapt care este minunat.

Sau poți alege să faci un salt de încredere și să te deschizi mai mult înspre ce are Viața să îți ofere. Să te deschizi mai mult înspre acceptare. Să te deschizi mai mult înspre a avea încredere că ceea ce trăiești și „ți se livrează spre a fi trăit” are cel mai mult sens în cadrul Absolutului și este perfect așa cum este.

Obiectivele de îndeplinit sunt iluzorii în sens profund de spiritual. Ce avem de îndeplinit este să ne amintim, fără niciun dubiu, că suntem dintotdeauna Sinele și nu am fost nimic altceva. Șansele să ne amintim asta cresc cu cât ne dăm voie să alegem curgerea în detrimentul controlului. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu