Când poți accepta că nu tot ce îți imaginezi există, foarte multe dileme spirituale se rezolvă instant.
Dintr-o dată, toate fricile pe care le rulează mintea sunt mai slabe în intensitate. Nu le mai dai la fel de multă crezare. Nu te mai lași furat la fel de tare de aceste frici fiindcă le dai „prezumția de non-existență”.
Fix așa cum „prezumția de nevinovăție” presupune că omul judecat este nevinovat până când se dovedește contrariul, tot așa „prezumția de non-existență” presupune că ceea ce îți imaginezi nu există.
Desigur că unele lucruri pe care ți le imaginezi există, însă o sumedenie de lucruri pe care ți le imaginezi și de care te temi, nici măcar nu există.
Tu îți poți imagina că o să te îmbolnăvești și să te temi astfel de boala respectivă, dar în fapt, s-ar putea ca potențialul în care tu experimentezi acea boală nici măcar să nu existe, iar tu să te temi de un exercițiu de imaginație.
Îți poți imagina că o să rămâi fără bani sau serviciu, dar s-ar putea ca acestea să fie doar lucruri pe care mintea și le imaginează și care nu sunt posibile ca potențiale ce stau să devină actuale.
Și exemplele pot continua.
Faptul că nu tot ce îți imaginezi există este și contraintuitiv și neacceptat cultural, dar mai ales neacceptat de cei care cred că spiritualitatea este despre manifestare. Fiindcă dacă accepți că nu tot ce îți imaginezi există, nu prea mai are rost să îți bați capul să manifești ceva.
De aceea, soluția care conduce cu adevărat la progres spiritual este acceptarea și cedarea.
Acceptă, cedează și aplică „prezumția de non-existență”.
Am pus mâna pe ce am găsit la îndemână, și anume un sul de șervețele, pentru a explica simplu iluzia multiplicității și natura reală a Sinelui care este Dumnezeu non-manifestat și Dumnezeu manifestat la un loc. Sine care, de fapt, ești chiar tu sub forma infinitului Existenței.
Dacă vorbim de multiplicitate în cadrul infinitului Sinelui nu înseamnă că multiplicitatea există ci înseamnă că am conceptualizat niște multiplicitate în cadrul Infinitului unitar și non-divizat al Sinelui.
Poți vedea materialul integral pe YouTube.
Ego-ul nu este un balaur cu șapte capete pe care să îl învingi în luptă. Ego-ul este ceva ce nu există care se cere recunoscut drept ceva ce nu există.
Mintea își imaginează separare în Infinitul indivizibil al Sinelui. Acestui fals exercițiu de imaginație al separării îi spunem ego.
Presupunând separarea drept realitate, în timp ce Adevărul este acela că nu există nicio separare, apare judecata. Judecata este astfel o caracteristică a ego-ului.
Prin același mecanism al imaginării multiplicității apare comparația. Și comparația este tot specifică ego-ului.
Dorințele care sunt construite să obțină beneficii pentru individualitatea imaginată sunt, la rândul lor, tot specifice ego-ului.
Așa cum cred că este evident deja, judecata, comparația, dorințele, toate au la bază luarea multiplicității drept realitate. Prin urmare soluția reală pentru a trece dincolo de ego nu este lupta cu morile de vânt, ci simpla recunoaștere a Unității.
Vezi totul explicat în detaliu despre ego în cel mai recent video făcut public pe YouTube.
Problemele apar numai când te agăți de ceva. Atașamentul este cel care te conduce la experiența pe care o numești „problemă”. Când nu te agăți de nimic, „problemele” dispar una câte una fiindcă nici măcar nu au existat. Ceea ce experimentezi este perfecțiunea infinită a lui Dumnezeu. Această perfecțiune ajungi să o numești „problemă” când te lași păcălit de atașament.
Cum devii tot mai non-atașat? Simplu:
- Pot să îi spun un „bun venit!” acestui atașament?
- Aș putea oare să renunț, pentru măcar un moment, la acest atașament?
- O să o fac?
- Când?
Iei aceste 4 întrebări și treci prin ele în mod repetat în timp ce răspunzi sincer la fiecare în parte. Dă-i voie „da”-ului să fie „da” și „nu”-ului să fie „nu”. Nu răspunsul în sine contează, ci sinceritatea din spatele răspunsului.
Întrebările te ajută să forezi în tine până ce găsești disponibilitatea de a ceda atașamentul pe care lucrezi. Intenționez pe viitor să fac un program din care să înveți efectiv cum să te cedezi, cum să curgi, cum să nu te mai agăți. Până ce apare acest program, te aștept în Academia Fericirii. Găsești în Academie multe unelte utile în creșterea ta spirituală, lecțiile din „Un Curs în Miracole” în traducerea mea cu filmuleț explicativ pentru fiecare lecție în parte, dar și module dedicate non-atașamentului și multe altele. Link pentru înscriere: https://www.cosmincimpanu.com/offers/G4xUuP4m/checkout.
Cu cât încerci să rezolvi tu o dilemă, cu atât mai mult te depărtezi de soluție. Cu cât găsești în tine disponibilitatea de a avea încredere că ești în Dumnezeu, cu calm și prin observare, dilema tinde să se rezolve de la Sine. Uneori ceea ce numim acțiune este necesar, dar având încredere, vei fi inspirat cu privire la direcția acțiunii.
Calmul câștigă de fiecare dată. Agitația perturbă. Calmul nu implică neapărat inactivitate. Un sculptor poate munci ore în șir fiind perfect calm în interior. Iar cineva poate încerca să mediteze stând nemișcat fiind extrem de agitat în interior.
Răspunsul la orice dilemă vine singur la o minte relaxată și calmă.
