Fiecare „al meu” se cere cedat fiindcă este o senzație falsă. Nimic nu este „al tău”. Totul, pur și simplu este. Inclusiv tu. Lucrul de care poți fi 100% sigur este că acum ești. Investigând cu sinceritate și deschidere, poate fi descoperit și faptul că, dat fiind faptul că acum ești, nu se poate să nu mai fii. Fiindcă Existența este Eternă.

Revenind însă la acest „al meu”, ajungem să îl proiectăm asupra a o sumedenie de lucruri. Spunem:

- Partenerul „meu”

- Mașina „mea”

- Copilul „meu”

- Trupul „meu”

- Gândul „meu”

- Emoția „mea

Niciuna din toate acestea nu sunt cu adevărat „ale tale”. Posesivitatea este o falsă senzație care întreține suferința masivă pe care umanitatea o experimentează.

Mintea se întreabă de obicei: „Și dacă nu sunt <<ale mele>>, atunci ale cui sunt?”. Răspunsul este că „ale nimănui”. Totuși dacă acest răspuns nu este satisfăcător, poți să te gândești că sunt ale Lui Dumnezeu.

Senzația de „al meu” poate fi cedată prin practică. Mai întâi este necesar să intenționezi practica. Mai apoi, o să devii conștient când apare gândul legat de „al meu”. În acest punct, tot ce ai de făcut este doar să îți reamintești că de fapt acel „ceva” adus în discuție nu este „al tău” ci este al Lui Dumnezeu. Doar amintindu-ți asta, procesul este început. Continuând procesul, cu fiecare „al meu” cedat, se mai evaporă niște suferință.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Așteptările conduc la suferință.

Planifici.

Vrei să controlezi rezultatul.

Îți imaginezi scenarii.

Aceștia sunt pașii perfecți pentru suferință.

Curgerea împreună cu Viața și cedarea în fața Lui Dumnezeu reprezintă o alegere posibilă. Ego-ul se sperie în fața acestei alegeri fiindcă tot timpul și-a dorit control.

Stă însă în puterea ta să alegi "să curgi" și să cedezi controlul. Postura merge și verificată. Dacă toată viața ți-ai dorit control și ai suferit, haide să vedem și cum se simte să te cedezi total Lui Dumnezeu.

Ulterior, dacă "curgerea" împreună cu Viața nu ți se potrivește, te poți întoarce la a-ți dori control. Nu am auzit însă pe nimeni să spună: "M-am cedat la modul cel mai total și deplin posibil lui Dumnezeu, dar nu îmi merge deloc bine".

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Dedicarea față de Adevărul cel mai înalt este calea. Numai că, pentru ca această dedicare să poată interveni, se cer cedate o sumedenie de surse din care ego-ul extrage plăcere.

Plăcerea derivată din faptul că poți ascunde ceva față de ceilalți se cere cedată. Plăcerea derivată din minciună, se cere la rândul său cedată.

De multe ori, în cadrul unei argumentații, un anumit punct de vedere este susținut doar din căutarea plăcerii demonstrării dreptății. Plăcerea de a demonstra dreptatea se cere astfel cedată pentru a face loc Intenției Adevărului.

O altă sursă de plăcere pentru ego este plăcerea derivată din „eu știu”. Ego-ul „știe” multe lucruri, însă multe din cele știute sunt false.

Interesul și dedicarea pentru Adevăr taie în vălul iluziei și conduce discipolul spiritual spre progres autentic. Mai toate sursele din care ego-ul își extrage plăcere au de-a face cu falsitatea și iluzia și se cer cedate pentru a face loc unei contextualizări mai aproape de Infinit.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

În absența smereniei, progresul spiritual nu intervine. Acumularea unei cantități mari de cunoaștere spirituală cizelează mintea, dar nu constituie progres în sine.

A considera că: „Eu sunt <<mai evoluat>> decât X sau Y.” este ego, nu apropiere de esența spiritualității.

A considera că: „Cunoașterea <<mea>> este <<mai avansată>> decât cunoașterea <<ta>>” este ego-ul la lucru.

A considera că: „Maestrul <<meu>> este <<mai tare>> decât maestrul <<tău>>” este din nou ego.

Capcana este aceea că, omul care merge pe o cale spirituală nu se mai compară cu ceilalți în bani, mașini sau case, ci se compară în „merit spiritual”, „cunoaștere” sau „progres”. Comparația este o capcană, indiferent de aria în care intervine.

Soluția este acceptarea faptului că, ceea ce numim „progres spiritual” este de fiecare dată un dar din partea lui Dumnezeu pentru care merită să fim recunoscători, nu mândri.

Discipolul spiritual este invitat să nu se compare cu „ceilalți” în merit, progres sau cunoaștere.

Cu smerenie, le putem da voie „lucrurilor” să fie ceea ce sunt și așa cum sunt, în timp ce dedicarea sinceră este față de Dumnezeu, Iubire și Adevăr. Cedând orice proces mental bazat pe comparație, ne deschidem spre Adevărul Unității.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Obișnuința „băgatului sub preș” se cere recunoscută. În termeni psihologici vorbim de „suprimare” și „reprimare”. Suprimatul este conștient. Reprimatul este inconștient. Dinamica energetică este însă aceeași. O anumită emoție, gând, impuls sau energie apar, iar omul își mută atenția pe altceva. Refuzul procesării conștiente acelui „ceva” care apare, este „băgatul sub preș”. Pe termen lung, cu cât mai multe sunt energiile „suprimate” sau „reprimate”, cu atât mai mare confuzia și suferința.

Emoțiile „băgate sub preș” conduc de multe ori la boală. Gândurile „băgate sub preș” conduc la anxietate. În general, orice tip de energie care apare, „vrea” să curgă spre evaporare. Când energia este ignorată în loc să fie procesată conștient, este ca și cum i-am cere acelei energii să stea locului. Numai că firescul dinamicii energiei este curgerea și nu staționarea.

Prin practică și Intenție, omul se poate reapropia de firesc. Un bun punct de plecare îl reprezintă lucrul cu emoțiile. Când o emoție apare, acesteia i se poate permite să apară, poate fi doar observată, renunțând la orice dorință de a o schimba sau a o face în vreun fel diferită. După un timp, emoția se fluidizează de la sine și pleacă. Este doar o emoție.

Treptat, pas cu pas, putem învăța să le permitem „lucrurilor” să curgă. Și noi, la rândul nostru, ne putem aminti că a curge împreună cu Viața este o posibilitate. La capătul celălalt al curgerii, ne vom găsi pe noi înșine.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu