Pentru ce merită să fii recunoscător chiar acum?
Recunoștința apare și spontan, dar poate fi și antrenată.
Cum o antrenezi?
Adresându-ți des întrebarea aceasta: „Pentru ce merită să fiu recunoscător chiar acum?”
Recunoștința este una din porțile spre cedare. Atunci când ești recunoscător, îți dai voie să recunoști măcar lucrul pentru care ești recunoscător ca fiind perfect așa cum este.
Prin recunoștință poți treptat să te deschizi înspre a accepta că tot ceea ce a creat Dumnezeu este perfect așa cum este.
Prin recunoștință, poți ajunge treptat la acea atitudine care este cel mai de folos în orice situație și care este reflectată de propoziția: „Mulțumesc Doamne pentru ceea ce trăiesc chiar acum”. De fiecare dată experimentezi ceea ce este infinit armonios să experimentezi. Antrenamentul pe care îl poți face nu este spre perfecțiune, ci este un antrenament prin care îți poți da voie să recunoști și să mulțumești pentru perfecțiunea de care ești înconjurat.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
În spiritualitate în momentul acesta sunt două curente:
- Cedare și facă-se Voia Ta!
- Creatorul propriei vieți
Al doilea este foarte atrăgător pentru ego. Am fost în el. Primul este mai atrăgător pentru cine și-a dat seama care sunt limitele celui de-al doilea.
Fiecare, în funcție de punctul în care se află, rezonează mai mult cu una din aceste două căi. În viziunea mea, în curentul creării de realitate există foarte multă pompare de ego și autoamăgire. Ego-ul poate deveni atât de îmbrobodit cu pene că acum simte cum zboară. Nici nu mai atinge pământul de cât de mare și tare este.
Totuși nu aș declara o cale mai bună decât cealaltă. Și nici nu aș declara-o pe una superioară celeilalte. Spectrul este acolo fiindcă fiecare manifestare din spectru este necesară.
Totuși pun la îndemâna oricui o busolă:
Observând cu sinceritate, poți determina dacă acea cale pe care mergi, fie că e una din astea două sau o alta, face ego-ul mai puternic sau îl slăbește. Pentru ca progresul spiritual real să intervină este necesar ca drumul pe care mergi să conducă în mod real la recunoașterea ego-ului drept iluzie, și nu la pomparea iluziei.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Când vrei să controlezi ceva, presupui că el nu este bun așa cum este. Controlul este felul prin care ego-ul îl acuză pe Dumnezeu de incompetență, chiar dacă nu o face în cuvinte clare. Acuzația este una care are loc pe un nivel subconștient și intervine din ignoranță.
A accepta că Dumnezeu este infinit competent, te face să vrei să controlezi mai puțin. Poți să te deschizi chiar acum înspre a accepta că dacă ceva face parte din creație, acolo era locul lui. Poate nu îi conștientizezi tu rolul, dar asta nu înseamnă că nu are un rol perfect în mecanismul universal.
Cedând controlul, ajungi în acceptare. Și cu cât mai mult accepți cu atât mai puțin apare și impulsul de a controla.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Setarea de obiective are efect limitativ. Să intenționezi cu sinceritate „Facă-se Voia Ta” are efect expansiv și înălțător. Obiectivele te țin blocat în minte. Pe când intenția „Facă-se Voia Ta” poate fi văzută ca un companion care te trece dincolo de minte și îți arată Iubirea. Ca să trăiești Iubirea este necesar să renunți la a mai vrea să înțelegi logic chiar totul și orice. Logica este o unealtă fantastică, dar are și ea limitările sale.
Obiectivele nu sunt neapărat un lucru rău. Dar poate a venit timpul să le cedezi lui Dumnezeu și să te deschizi total înspre „Facă-se Voia Ta” dacă intenționezi să crești.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Există o singură substanță din care sunt făcute toate lucrurile. Totuși nu pare așa. Când te uiți la un cub de gheață, nu pare că e făcut din apă. Fix la fel, când te uiți la un pahar, o sticlă sau un trup fizic, nu pare că e făcut din Dumnezeu. Când te uiți la o emoție, un gând, nici acestea nu par a fi făcute din Dumnezeu. Dar totuși sunt.
Totuși afirmația: „Totul este Dumnezeu” este corectă, numai dacă primește și o adăugire. Adăugirea este: „Cu condiția ca acel ceva pe care îl incluzi în Tot, chiar să existe”. Altfel, riști să incluzi în Dumnezeu exercițiile tale de imaginație care nu există și deci nu sunt aceeași substanță fiindcă pur și simplu nu sunt nimic.
Exercițiile de imaginație sunt mai multe decât par. Mișcarea, timpul, separarea, sunt toate exerciții de imaginație. Și lista poate continua.
Întrebarea care apare este: „De unde știu ce există și deci este Dumnezeu, și ce este doar imaginație și deci nu există?”. Dacă răspunsul la întrebarea acesta ar fi unul simplu, toată lumea care merge pe stradă ar fi iluminată.
Există modalități prin care poți deosebi ce e Adevărat, și deci Existent, de ce este fals, și deci inexistent. Merită să le explorezi și să vezi ce funcționează pentru tine.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
