Dacă liniștea e adevărata mea natura, de ce trebuie să fac ceva ca s-o ating?
Pentru că ai uitat cine și ce ești. Te consideri ceva limitat. Conform identității limitate ai dezvoltat atașamente și dorințe. Atașamentele și dorințele țin mintea agitată și nu te lasă să experimentezi adevărata ta natură care este într-adevăr liniște și pace infinită. Așa că pentru falsa identitate pare că trebuie să facă ceva pentru a atinge liniștea. De fapt liniștea este chiar acum și chiar aici.
Păstrând această aparentă identificare cu limitarea, și ceea ce numim practică spirituală devine util. Ego-ului îi este util să practice până când practica devine nenecesară, dat fiind faptul că nu mai are „cine” să practice.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Când spun că poți trece dincolo de karma personală, nu spun că ieși de sub incidența tuturor tipurilor de karmă. Rămâi sub incidența unor alte tipuri și nuanțări ale energiilor karmice. Însuși faptul că trupul fizic continuă experiența este o dovadă a persistenței unor anumite tipuri de energii karmice.
Când spun că poți trece dincolo de karma personală, mă refer în principal la acumularea de karmă. Te poți opri din acumulat karmă personală, când îți aduci aminte că nu ești și nu ai fost niciodată persoana.
Depășirea falsei identificări cu persoana se face prin renunțarea la niște presupuneri:
- Presupunerea că mișcarea este o realitate.
- Presupunerea că tu ești o entitate limitată și că mai există și altceva în afară de tine.
- Presupunerea că tu, așa limitat cum te vezi, faci ceva.
O altă eroare pe care o fac mulți este să echivaleze karma cu suferința. Karma te predispune la a trăi diverse lucruri. Suferința apare de fiecare dată numai din opunerea ta de rezistență, și nu din ceea ce trăiești efectiv. Karma nu generează suferință. Opunerea ta de rezistență conduce la suferință.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Lucrul cel mai greu de înțeles despre cedare și acceptare este acela că nu are legătură cu făcutul. Suntem atât de prinși în „eu fac” și „eu dreg” încât vrem să înțelegem acceptarea numai în conexiune cu niște acțiuni. Totuși acceptarea este strict un proces interior și are mare legătură cu capacitatea ta de a-ți trăi emoțiile.
În acceptare față de trupul fizic poți fi și dacă stai în casă pe canapea și dacă mergi la înot.
În acceptare față de mâncare poți fi și dacă mănânci o înghețată și dată mănânci un brocoli.
În acceptare față de partenerul de cuplu poți fi și dacă îi spui ce te-a deranjat într-o anumită situație, și dacă nu îi spui.
Ideea este că în orice punct și arie a vieții tale merită să cauți și să atingi acceptarea. Mai apoi, din acea acceptare, acțiunile vor arăta așa cum vor arăta. Acceptarea se petrece de fiecare dată pe un nivel mai profund decât nivelul de suprafață al acțiunilor.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Karma are 3 piloni care o face să opereze:
- Presupunerea că mișcarea este o realitate.
- Presupunerea că tu ești o entitate limitată și că mai există și altceva în afară de tine.
- Presupunerea că tu, așa limitat cum te vezi, faci ceva.
Acestea 3 combinate, dau naștere karmei. Când le recunoști drept presupuneri false, treci dincolo de ceea ce numim karmă personală.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Orice „al meu” nu face decât să întărească falsa ta identificare cu ceva limitat. De aceea, pentru ca să poți face pași în direcția reamintirii Adevăratei Identități a Sinelui este necesar să cedezi posesivitatea.
Orice lucru, gând, persoană sau obiect în general doar este. Când îi adaugi eticheta de „al meu” nu îl mai poți vedea așa cum este. Prin „al meu” distorsionezi artificial percepția.
Mintea, prin acest tip de etichetare posesivă menține iluzia unei identități restrânse. Stă în puterea ta (drept Sine) să te lași tot mai puțin păcălit.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
