Să conștientizezi atașamentele și să le cedezi este esențial pentru progres spiritual. Atașamentul te ține blocat. Realizarea spirituală intervine prin curgere la unison cu Viața. Atașamentul funcționează ca o ancoră care te ține la mal.
Pentru a ceda atașamentul există multe căi. Una din căile cu eficiență ridicată are 2 pași:
- Imaginează-ți că acel ceva de care ești atașat dispare din existență. Fie vorba între noi, nimic din ceea ce există, nu poate să nu mai existe. Dar aceasta este altă discuție. Rolul exercițiului de imaginație este acela de a accesa emoțiile neplăcute care apar când îți imaginezi că obiectul atașamentului dispare.
- Procesează conștient emoțiile care apar când faci exercițiul de imaginație. Doar observă acele emoții, nu fugi de ele, dă-le voie să fie, dă-le voie să curgă prin tine.
La final, emoția pleacă, și la pachet cu ea pleacă și atașamentul. Cu cât mai lipsit de atașament ești, cu atât poți exeperimenta mai multă bucurie reală.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Când experimentezi frică, îți e frică de un exercițiu de imaginație. Celebra luptă cu morile de vânt. Dacă observi cu atenție, îți poți da ușor seama că niciodată nu îți e frică de ceea ce experimentezi chiar acum. De fiecare dată frica are legătură cu „o fi” și cu „o păți”. Frica este ancorată într-un viitor imaginat.
Peste această observație, când mai este adăugată încă una, omul poate să dea drumul fricilor mult mai ușor. Numai că, dacă prima observație este evidentă, a doua stârnește o imensă opunere de rezistență din mentalul colectiv. A doua observație este: „Nu tot ce îți imaginezi se poate întâmpla”.
Tu îți poți imagina în acest moment că te-ai putea transforma într-un elefant sau într-o broască. De altfel, așa te-au educat basmele. Totuși basmele chiar asta sunt, basme. Faptul că tu îți poți imagina că te-ai putea transforma într-un elefant, nu înseamnă neapărat că acest exercițiu de imaginație este și ceva care chiar se poate întâmpla.
Același lucru este valabil și pentru orice alte exerciții de imaginație. Îți poți imagina lucruri care se vor materializa, dar îți poți imagina și lucruri care nu se pot materializa fiindcă nu există ca potențiale.
Concluzionând, ce legătură are asta cu frica? Păi dacă accepți că frica are legătură cu exercițiile de imaginație și că multe exerciții de imaginație nici măcar nu se pot întâmpla, te liniștești. Îți dai voie să trăiești prezentul și le dai astfel voie fricilor să plece.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Picasso a spus: „Eu nu caut, eu găsesc”. Și tu poți să găsești mult mai ușor ceea ce cauți dacă te oprești din căutat. Orice dorință este deja împlinită dacă este cedată. Cu cât mai mult vrei să controlezi pașii spre obiectiv, cu atât mai mult de fapt te îndepărtezi de obiectiv. Pașii pe care mintea și-i imaginează spre destinație sunt mult mai complicați decât calea minimei rezistențe pe care Viața o urmează de fapt. Viața este numai curgere dinspre perfect spre perfect. Când te lași amăgit de control, nu te mai poți bucura de curgere.
Ești chiar acum în mâinile lui Dumnezeu, iar tot ceea ce este pentru tine, te găsește. Când vrei să controlezi, vrei să trăiești amăgirea conform căreia un „tu” face și drege. Poți alege în schimb să fii recunoscător pentru ceea ce deja este, pentru ceea ce deja experimentezi. Din această recunoștință poți deveni conștient de Dumnezeu în care oricum dintotdeauna ești.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
Lasă totul să decurgă așa cum decurge și vei vedea lucrurile așa cum sunt. Faptul că „visezi” și nu ești trezit înseamnă că vezi lucrurile așa cum erorile de percepție îți spun. Totul este Dumnezeu, dar tu vezi multiplicitate și separare. Când lași Viața să curgă așa cum Viața curge, faci un pas esențial spre trezirea reală.
Trezirea nu este control, ci o lărgire a capacității de conștiență. Fiind suficient de conștient, poate încăpea în tine și conștiența adevăratei tale naturi.
În practică, atunci când apare impulsul de a schimba ceea ce este, înseamnă că nu vrei să lași acel ceva să fie ceea ce este. Când apare impulsul de control, la fel. Când opui rezistență față de ceva, se bifează același lucru: „Nu lași lucrurile să decurgă așa cum decurg”.
Dacă vrei să vezi lucrurile așa cum sunt, și deci drept infinitul de dumnezeire care este întreaga Existență, doar lasă totul să decurgă așa cum decurge.
Ego-ul se întreabă: „Păi și atunci, <<EU>> ce să fac?”. Răspunsul este că oricum <<TU>> nu faci nimic. Totul se petrece. Nu te mai identifica atât de puternic cu acțiunea, și acțiunea își vede de treaba ei în cadrul Întregului infinit armonios în care se petrece.
🎥 În momentul în care o emoție apare, ceea ce majoritatea oamenilor ajung să facă cu emoția este să o ascundă sub preș, să fugă de ea într-un fel sau altul. Acesta este un mecanism automat la care ajungem, nu pentru că ne învață cineva să-l facem, ci tocmai pentru că nu ne învață cineva ce să facem cu emoția.
Pentru că dacă ne-ar învăța din fragedă pruncie că atunci când o emoție apare, indiferent dacă este bucurie sau este tristețe, indiferent dacă este entuziasm sau este furie, ce avem noi de făcut este să ne dăm voie să trăim emoția respectivă pentru că suntem oameni și este firesc să experimentăm emoții...
Dacă am fi învățați lucrurile acestea, dacă ni s-ar spune de către cineva, de către societate, în mod activ, copile, emoțiile apar în tine și este firesc să apară pentru că ești om, dă-ți voie să le experimentezi așa cum sunt, trăiește-le, devin o conștient de emoțiile pe care le experimentezi și abordează o atitudine de joacă în raport cu emoția.
Dacă le-am spune copiilor care... oricum iubesc joaca iubesc să se joace, că emoția este o jucărie pe care Dumnezeu le-a dăruit-o. În așa fel încât ei să poată să aibă încă un motiv de joacă, numai această abordare, numai această idee nu ar mai conduce la atât de multă suprimare și reprimare și fără suprimarea și reprimarea emoțiilor am experimenta...
O stare de bine am experimenta mai multă iubire, am experimenta mai multă armonie și sănătate din toate punctele de vedere în viețile noastre.
Vezi materialul integral aici.
