Iertarea înseamnă să-ți golești rucsacul.

Apr 26, 2026

 Imaginează-ți că porți un rucsac plin cu pietre. Fiecare piatră e câte o energie a neiertării. Mergi cu rucsacul respectiv peste tot. Te obosește, te macină, te frământă. Dacă alegi să-l golești, îți faci un serviciu în primul rând ție.

 

Iertarea nu înseamnă să ignori energia blocată în tine. Înseamnă să o procesezi conștient și să-i dai drumul.

 

De ce nu reușești să ierți?

 

Fiindcă extragi plăcere din sentimentul de superioritate față de cel pe care nu-l ierți. Te consideri mai bun, mai deștept, cel care a făcut lucrurile corect.

 

Fiindcă te autocompătimești. Săracul de mine, ce mi-a făcut, ce-am pățit.

 

Fiindcă ții cu dinții de dreptatea ta. Dar o faci în detrimentul propriului progres spiritual și al unei vieți trăite în armonie.

 

Ce te ajută să ierți?

 

Întreabă-te ce ai învățat din acea experiență. Acceptă că totul este perfect așa cum este. Acceptă că majoritatea oamenilor acționează pe pilot automat, din inconștiență, nu din intenția de a-ți face rău. Amintește-ți că celălalt ești tot tu, fiindcă peste tot este numai Sinele.

 

Alege să-ți dorești mai mult să ierți decât îți dorești plăcerea de a avea dreptate.

 

Abonează-te ca să păstrăm legătura și pe e-mail 📧

*primești textele noi imediat ce le scriu, te anunț când public materiale video, și multe altele...

Datele tale sunt în siguranță. Nu îți voi trimite niciodată SPAM și te poți dezabona oricând.