Imaginează-ți că ai un obiect la 1 milimetru de ochi. Te uiți. Vezi. Totuși nu poți să îți dai seama ce este obiectul. 

Mai departe, să zicem că mutăm obiectul la 1 centimetru de ochi. Te uiți. Vezi. Însă nu îți poți da seama ce este. 

Repetăm procedura și mutăm obiectul la 10 centimetri. Sunt șanse să începi să capeți o idee cu privire la despre ce obiect vorbim. 

Mutăm obiectul la 1 metru distanță. Acum este 100% clar că vorbim despre o carte. 

Aceasta este o alegorie pentru „pașii în spate” pe care îi ai de făcut când mergi pe un drum spiritual. Când ești foarte identificat cu trupul fizic, consideri că acel trup este tot ceea ce ești tu. 

Dându-ți voie să faci un pas în spate, observi și o minte. 

Mai faci niște pași în spate și îți dai seama că mintea nu e a ta. 

Începe să ți se pară interesant. 

Așa că mai faci un pas în spate. 

Îți dai seama că și emoțiile nu sunt tot ceea ce ești și mai faci un pas în spate. 

Când se termină de făcut toți „pașii în spate” îți dai seama că ești dintotdeauna toate acestea, întreaga Existență, dar în același timp nimic în particular. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Când spui „nimic” faci referire la un concept mental. „Nimicul” există doar drept concept. Dacă „nimicul” ar exista în fapt, asta l-ar transforma automat în „ceva” și prin urmare nu ar mai fi „nimic”. 

Această informație poate părea filosofare inutilă, dar când cauți progres spiritual este esențial să îți dai seama că numai Existența există, nu și non-existența sau așa-zisul „nimic”. 

Când ieși din dualitatea „Existență” vs. „non-existență” sau dualitatea „nimic” vs. „Totul”, conștientizezi că de fapt, dintotdeauna, numai Existența și Totul există. Iar Existența drept Tot nu are un opus. Din acest motiv se spune și despre Dumnezeu că nu are un opus. Și din același motiv, Adevărul nu are un opus. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Momentului acesta nu îi trebuie adăugat nimic și nimic nu îi prisosește. Momentul este Sinele. Cel care experimentează momentul este Sinele. Experiența momentului este Sinele. „Subiectul” care experimentează „obiectul” este un fel în care mintea descrie. Fără descrierile minții, „subiectul” și „obiectul” sunt aceeași substanță. 

Mintea nu este inamic. Și ea este Sinele. Pentru ca experiența în acest plan să arate așa cum arată, mintea, cu toate dinamicile ei era necesară. Când mintea tace, nu înseamnă că mintea era și nu mai este. Tot ceea ce este nu poate să nu mai fie. Tot ceea ce este nu a avut niciun moment în care să nu fie. Tot ceea ce este, există dintotdeauna. 

Mintea pare inamic când o agiți prin dorință și atașament. Prin dorință și atașament dai naștere unor diferențe de potențial într-un spațiu de altfel liniștit care este mintea. Cedând dorința și atașamentul, treptat se face liniște. Și în acea liniște îți amintești că „tu ești acela”. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Karma este un mecanism prin care Sinele cufundat în visare reține informație cu privire la ceea ce se întâmplă în visare. Prin interacțiunea cu karma, Sinele se poate trezi din visare. 

Imaginează-ți că te duci să te culci. Știi despre tine că ești un mare vorbitor prin somn. Dacă nu te-ai înregistra, nu ai ști ce prostii vorbești sau faci cât dormi. Așa că îți amplasezi singur niște microfoane și camere de luat vederi pentru a putea fi consultate ulterior. Văzând ce ai făcut în somn, îți vei putea asuma responsabilitatea pentru asta. 

Fix la fel, despre Sinele identificat cu limitarea am putea spune că doarme. Ceea ce numim karmă, este o înregistrarea informațională care ajută Sinele să se trezească. Nu are niciun rost să devii nervos când consulți înregistrarea care arată ce ai făcut cât dormeai. Nu are niciun rost să te lupți cu ce ai făcut cât dormeai. Acele lucruri sunt deja făcute. Dacă vezi karma ca pe un mecanism menit să te ajute, va fi mult mai ușor să o procesezi și depășești, decât dacă o vezi ca pe o pedeapsă. Pedeapsa nu are absolut nicio legătură cu mecanismul karmic în sine. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Cedarea, odată acceptată drept cale, se poate transforma într-un: „să încerci din greu să te relaxezi”. Lucru care, desigur, doar generează și mai multă tensiune. 

O recomandare practică utilă este să începi cu lucruri care ție ți se par mărunte, dar pe care vrei totuși să le controlezi. Acolo, dorința de a controla fiind mai mică, vei putea să o cedezi mai ușor prin intenție. 

Ce se întâmplă când faci asta este că experimentezi ușurința și ușurarea în acea arie de care nu ești foarte atașat. Iar asta îți dă încredere. Primind confirmare din partea Vieții însăși că dacă te lași în brațele ei, ea te ține, vei fi tot mai dispus să te cedezi. 

Acest proces progresiv este una dintre căi. Pentru cine are o credință puternică în Dumnezeu, se poate folosi de acest punct de sprijin. Pentru cine are o încredere totală într-un maestru spiritual autentic, și acest punct de sprijin funcționează de minune. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin