Pentru a avea totul nu îți dori nimic. Dorința este un obstacol pentru progresul spiritual. Cele care conduc la progres spiritual real sunt acceptarea și cedarea. Dorința de orice fel doar întărește falsa identificare cu ego-ul. Ego-ul este cel care vrea, fiindcă se bazează pe presupunerea conform căreia nimic nu este deja de ajuns. 

Totul este însă de ajuns pentru că totul este perfect așa cum este. Dumnezeu nu are nevoie de meditații din care să învețe cum ar fi putut face o lume mai bună. Lumea este deja perfectă. Doar se cere recunoscută ca atare. 

Dorința se cere deosebită de Intenție. Una este să Intenționezi să mănânci un măr și alta este să îți dorești un măr. Intenția este pur și simplu o direcție, dar fără încărcătură emoțională. Dorința este de fiecare dată încărcătură emoțională și pleacă dintr-o senzație de lipsă. 

Ești întreaga Existență, dar te lași păcălit de senzația de lipsă. Ești Întregul însuși dar simți că ceva îți lipsește. Amintește-ți cine ești!

 Lumina în sens spiritual este un alt cuvânt prin care facem referire la Dumnezeu. Dumnezeu este Lumina și Lumina este Dumnezeu. Această Lumină nu este tot una cu lumina de la soare. Lumina care este Dumnezeu este substanța primordială a Existenței. 

Pentru că Dumnezeu se prezintă pe Sine drept Tot, Dumnezeu se prezintă pe Sine în spectru. Aici Lumina spirituală se aseamănă cu lumina care vine din mișcarea electronilor. Fiindcă și aceasta din urmă se prezintă drept un spectru căruia îi spunem ROGVAIV. 

Lumina nu are un opus. La fel cum și Dumnezeu nu are un opus. Dualitatea este un exercițiu de imaginație, nu o realitate. 

A intenționa Lumina înseamnă să îl intenționezi pe Dumnezeu. A-l intenționa pe Dumnezeu înseamnă să intenționezi Adevărul, Iubirea și Viața. 

Lumina este peste tot. Diferența este dată de intensitate. Ce îi este util omului care intenționează progres spiritual este să își dezvolte capacitatea de a sesiza unde Lumina se prezintă în intensitate mare și unde se prezintă în intensitate mică. Și să aleagă, tot prin intenție, cât mai des posibil, intensitatea mai mare a Luminii. Capacitatea aceasta de alegere se antrenează prin cedarea ta, la modul cel mai total și deplin posibil, lui Dumnezeu. 

Nu există căi greșite în spiritualitate. Există însă căi care te apropie de Lumină și căi care te depărtează de Lumină. Pentru simplitate, am putea să numim căile care te depărtează de Lumină ca fiind greșite. Dualitatea „corect/greșit”, ca orice dualitate este doar una aparentă și care nu are legătură cu felul în care stau de fapt lucrurile. 

Dacă te întrebi: „Calea pe care merg este oare cea corectă?”, îți poți răspunde destul de simplu căutând Lumina. Dacă e din ce în ce mai multă Lumină în viața ta, înseamnă că acea cale pe care mergi te îndreaptă spre Dumnezeu. Dacă experimentezi tot mai mult întuneric în ciuda insistențelor și dedicării tale, atunci cel mai probabil calea conduce la o îndepărtare de Lumină. 

În acest proces de clarificare a direcției, nu te pripi. Calea îndreptată spre Lumină poate avea frânturi de umbră. Iar calea îndreptată în direcția opusă Luminii poate avea frânturi de Lumină. Răbdarea, insistența și dedicarea la pachet cu căutarea Luminii vor aduce claritate în cele din urmă.

Facă-se Voia Ta Doamne, pentru că nu am altă voie decât a Ta. 

Dacă te poziționezi în viață așa cum propoziția de mai sus descrie, progresul spiritual intervine inevitabil. Atunci când vrei ca lucrurile să fie așa cum vrei „tu”, întrebarea este: „Care <<tu>>?”. Investigând, îți dai seama că acel „tu” care vrea ca lucrurile să stea altfel decât este Voia Lui Dumnezeu este ego-ul și nu adevăratul Tu. 

Ego-ul spune: „Păi eu aș vrea să trăiesc viața așa cum voiește Dumnezeu, dar dacă Dumnezeu îmi dă <<A>> când eu voiam <<B>>?! Dacă Dumnezeu nu îmi dă ceea ce vreau eu să experimentez?”. Un astfel de flux mental nu reflectă altceva decât aroganță. 

În infinitul de dumnezeire care este întreaga Existență, fiecare atom stă acum în locul perfect în care se putea afla. Când renunți la luptă, judecată și opunere de rezistență, perfecțiunea întregii Creații se revelează înaintea ochilor tăi. Devenind conștient de această perfecțiune o să te simți aproape insuportabil de euforic și beatific. 

Facă-se Voia Ta Doamne, pentru că nu am altă voie decât a Ta.

Orice încercare de a controla gândurile eșuează lamentabil. Pe moment poți să ai senzația că ai reușit să fugi de niște gânduri care nu îți plac. În fapt, această fugă de moment nu este cu nimic mai eficientă decât băgarea gunoiului sub preș. 

Totuși faptul că nu poți controla gândurile, nu înseamnă resemnare. 

Nu poți controla gândurile direct. 

Ce poți însă este să cedezi atașamentele. Cu fiecare atașament cedat, fluxul de gânduri se reduce în intensitate. 

Un alt lucru pe care îl poți face este să cedezi aversiunea și opunerea de rezistență față de diverse lucruri. Cu fiecare opunere de rezistență cedată, fluxul de gânduri devine mai puțin intens. 

Mai apoi, poți ceda și plăcerea pe care o extragi din identificarea cu: „Eu gândesc”. Gândurile mai degrabă sunt. Nu ai tu vreun merit pentru asta. Când găsești disponibilitatea de a nu mai extrage plăcere din „Eu gândesc” și „Gândurile mele”, din nou, fluxul de gânduri se mai estompează cu încă un pic. 

Lucrând zilnic la cele enumerate, descoperi cum în minte nu mai este o așa mare agitație. Observi cum parcă și natura gândurilor experimentate diferă. Și observi cum ai mai multă energie și mai multă poftă de viață. Totul este să lucrezi zilnic, constant, la cedarea atașamentelor, opunerilor de rezistență și la cedarea plăcerii pe care acum o extragi din „Eu gândesc”.