Învață să nu te lupți cu ceea ce este. Totul are însemnătatea sa. Deschide-te în schimb înspre a accepta. Acceptarea nu este însă lene, stat degeaba sau lipsa acțiunii. Acceptarea este un proces care se întâmplă în tine. Poți acționa din acceptare sau poți acționa din luptă. Învață să acționezi din acceptare.
Apare întrebarea: „Cum să accept?”
1.Amintește-ți cât mai des că vrei cu adevărat să îți trăiești viața cu acceptare și din acceptare.
2.Acordă-ți momente de introspecție în care te întrebi pe tine însuți:
- „Aș putea să îi spun un bun venit acestei situații?”
- „Oare aș putea să îi dau voie acestui om să fie așa cum acest om este?”
- „Aș putea să renunț pentru măcar o clipă la a mă mai lupta cu asta?”
- „Dacă mă lupt, chiar îmi aduce asta mai multă fericire sau aș fi cu adevărat fericit dacă aș accepta?”
Cu Intenție sinceră, reamintire și introspecție, acceptarea intervine, iar tu te poți bucura cu adevărat de viață.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
Sinele este infinit pe o infinitate de dimensiuni. Sinele este Dumnezeu manifestat și non-manifestat. Totul este aceeași substanță. Întrebarea care apare este: „Dacă totul este acest Sine, și totul este aceeași substanță, cum se face că avem atâtea războaie, suferință sau atrocități?”
Ei bine, Sinele, fiind infinit, conține numărul infinit de potențiale posibile. În cadrul acestui infinit de potențiale, există și potențialul de a-și uita adevărata natură. Sinele nu ar mai fi fost infinit și atotcuprinzător dacă nu cuprindea și potențialului uitării a ceea ce este.
Uitându-și adevărata natură, Sinele se identifică cu ceea ce își imaginează că ar fi. Este imaginată astfel limitarea. Odată cu imaginea limitării, apar și dorințele limitate. Iar în încercarea de satisfacere a dorințelor limitate apare suferința.
Depășirea suferinței intervine prin reamintirea faptului că ești acest Sine infinit și nu limitarea care te consideri. Cedează toate identificările false, iar Adevărul devine ceva trăit.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
Alege ceva înspre care să privești. Acel ceva este ceea ce este. Nu îl vezi drept ceea ce este fiindcă intervin o serie de filtre mentale:
- Etichete și denumiri asociate. Spui: „Acela este un <<copac>>”, „Acela este un <<scaun>>”, „Aceea este o <<pâine>>”. Acestea sunt însă doar etichete care ne ajută convențional în comunicare. Etichetarea este deja o asociere artificială. În fapt, acel ceva înspre care privești este pur și simplu ceea ce este.
- Lucruri învățate despre ceea ce este privit. Știi că pâinea se mănâncă și este făcută din făină de grâu. Știi că un copac are rădăcini în pământ și trunchi din lemn. Și mai știi o sumedenie de alte lucruri. A ști toate acestea nu este bun sau rău, dar nu te lasă să recunoști acel ceva privit ca fiind pur și simplu ceea ce el este.
- Emoții. Emoțiile sunt acumulări de gânduri în asociere cu ceea ce este privit. Emoțiile distorsionează la rândul lor percepția asupra a ceea ce este.
- Traume. Energia traumei ți-o poți imagina drept energie „înghețată”. Una este să privești afară printr-un geam curat, și alta este să privești afară printr-un geam care are flori de gheață pe el.
- Atașamente sau aversiuni formate în timp cu privire la ceea ce observi. Dacă ești atașat de ceea ce observi, vei tinde să îl vezi într-o lumină pozitivă. Dacă ai aversiune față de ceea ce observi, vei tinde să îl vezi într-o lumină negativă.
Dacă vezi ceea ce vezi fără niciunul din cele 5 filtre, îl poți recunoaște pe Dumnezeu în tot ceea ce vezi. Poți recunoaște Iubirea infinită care ești și de care ești înconjurat. Când filtrele sunt acolo, privești înspre ceva și spui: „E interesant că spiritualitatea îmi spune că totul este Dumnezeu, dar eu când privesc în jur văd cu totul altceva”. Vezi de fapt ceea ce filtrele îți arată. Nu vezi ceea ce este.
Soluția pentru a vedea ceea ce este? Cedarea etichetelor, lucrurilor învățate, emoțiilor, traumelor, atașamentelor și aversiunilor. Numai așa poți să vezi ceea ce este drept ceea ce este și drept Dumnezeu, la infinit Dumnezeu.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
Când îi atribui unei situații eticheta de „problemă” te autosabotezi. Faptul că o numești „problemă” te face să îi vezi mai greu soluția. Poți să trăiești viața experimentând situații și nu „având probleme”. Singurul căruia îi place să „aibă probleme” este ego-ul. Fiindcă ego-ul se hrănește cu suferință. Ego-ului îi place suferința fiindcă suferința este combustibil pentru separare. În Sine nu există totuși nicio separare. Separarea este doar un exercițiu de imaginație al minții.
Prin urmare poți să adopți o postură contemplativă în viața de zi cu zi. Prin contemplare, observă mecanismul automat prin care mintea îi asociază eticheta de „problemă” unei situații. Mai apoi, amintește-ți că poți să renunți la etichetarea situației și doar să o trăiești. Poți să te cedezi pe tine însuți și situația Lui Dumnezeu, iar odată cu asta descoperi că soluția este chiar în fața ochilor tăi.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
Alege o situație care nu îți place. Ai putea să îi spui un: „bun venit!”? Ai putea să o accepți așa cum este? Prin acceptare, rezolvarea reală a situației intervine mult mai ușor decât prin luptă.
Întreabă-te când, forțând lucrurile, luptându-te cu toată lumea și opunând rezistență, ai ajuns vreodată la armonie. Este mintea cea care te păcălește că prin luptă vei rezolva lucrurile. De fapt, din acceptare izvorăște soluția inspirată.
La armonie se ajunge prin acceptare și observare, nu prin luptă și fugă. Ceva se prezintă acum spre a fi experimentat. Observă. Nu fugi. Trăiește ceea ce se prezintă spre a fi trăit și observă ce vrea să îți spună această experiență. Fiind preocupat să te lupți și să fugi, ratezi esența. Oprește-te. Respiră adânc. Observă. Dă-te din calea ta prin acceptare și miracolul perfecțiunii infinite poate fi recunoscut.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
