Judecata este o eroare. Eroarea constă în „presupusul” asociat judecății. Majoritatea presupunerilor pe care le face mintea sunt false.
Este judecat gestul sau aparența, dar mintea este incapabilă să vadă esența. La suprafață lucrurile sunt cum sunt. Mintea presupune că intenția din spatele a ceea ce vede este X sau Y, dar de cele mai multe ori se înșală.
Practic, plecând de la niște presupuneri false, mintea generează niște construcții la fel de false ca și presupunerile inițiale.
De multe ori, omul conștientizează că a judeca nu îl ajută la nimic, așa că își propune să nu mai judece. Când vede că judecata continuă, spune: „Nu mă pot abține”. Nu este însă despre abținut, ci este despre deschiderea spre câteva chestiuni simple:
- Judecata este un mecanism automat antrenat în timp. Este firesc să nu dispară ca prin minune. Însă simpla conștientizare că mecanismul este automat și că „judecata se petrece” ajută.
- Judecata nu se cere ignorată atunci când apare, ci acceptată. Orice energie sau mecanism mental ignorat, tinde să devină mai puternic. Ce slăbește mecanismul automat al judecății este observarea lui conștientă din Intenția de a-l ceda.
- Judecata implică de fiecare dată iluzia lui „doi”, iar în sens profund spiritual noi suntem UNUL.
Deschiderea spre cele 3 chestiuni punctate mai sus, din Intenția renunțării la dinamica judecății, face ca treptat toate mecanismele judecății să își piardă din forță. În cele din urmă, vom observa cum judecata intervine tot mai rar. Aceasta fiind deja o reușită.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
Frica poate fi depășită prin acceptarea câtorva chestiuni firești:
1. Orice frică este falsă.
2. În permanență se întâmplă numai ceea ce este infinit armonios să se întâmple.
3. Dumnezeu îți oferă deja toată siguranța de care ai nevoie.
4. Dorința de control conduce la frică, iar dorința de control poate fi cedată.
5. Acceptarea a ceea ce este așa cum este reprezintă o posibilitate validă.
În contextul setat de cele 5 puncte, a-i da voie fricii să plece este mult mai ușor. Frica este o energie emoțională.
Ca orice energie emoțională, cu cât încerci să nu o experimentezi, cu atât mai multă forță tinde să capete. Soluția este ca prin cedare în fața Lui Dumnezeu să experimentăm ceea ce se prezintă spre a fi experimentat, inclusiv frica.
Când frica este pur și simplu trăită, amintite fiind și cele 5 puncte, o să poți observa că dintr-o dată dispare. Se evaporă. Iar ce rămâne este Liniștea care tu oricum ești dintotdeauna.
Doar nu mai fugi de frică atunci când apare. Dă-ți voie să o trăiești din contextul celor 5 puncte și observă ce se întâmplă.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
- Dacă iei un braț de lemne foarte ude și încerci să le dai foc, nu vor arde.
- Când lemnele sunt ude, dar nu foarte tare, s-ar putea să le poți aprinde, dar reușita o să vină cu efort.
- Când lemnele sunt perfect uscate, ele iau foc instantaneu.
Adevărul spiritual este asemeni focului. Prin contact cu Adevărul, omul interesat de spiritualitate se poate afla în una din cele 3 situații:
1. Lemne ude
2. Lemne puțin ude
3. Lemne uscate
Mintea poate fi imaginată drept apa care s-a îmbibat sau nu în lemne. La nivel mental pot fi stocate o sumedenie de traume, emoții blocate sau gânduri de care ești atașat.
Pentru ca lemnele să se poată aprinde ușor, le punem la uscat, și îi permitem astfel apei să se evapore. Pentru ca „focul Adevărului” să se aprindă în interiorul tău, mintea se cere pusă „la uscat”. Adică traumele, emoțiile blocate și atașamentele se cer evaporate, iar mai apoi lucrurile sunt simple.
Înțelegând mecanismul nu mai rămâne decât să păstrăm expunerea la soare. Adică să păstrăm contactul cu Adevărul spiritual. Este necesar însă și să ne vindecăm traumele, eliberăm emoțiile și cedăm atașamentele, iar mai apoi „pac”, focul arde.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
Fiecare „al meu” se cere cedat fiindcă este o senzație falsă. Nimic nu este „al tău”. Totul, pur și simplu este. Inclusiv tu. Lucrul de care poți fi 100% sigur este că acum ești. Investigând cu sinceritate și deschidere, poate fi descoperit și faptul că, dat fiind faptul că acum ești, nu se poate să nu mai fii. Fiindcă Existența este Eternă.
Revenind însă la acest „al meu”, ajungem să îl proiectăm asupra a o sumedenie de lucruri. Spunem:
- Partenerul „meu”
- Mașina „mea”
- Copilul „meu”
- Trupul „meu”
- Gândul „meu”
- Emoția „mea
Niciuna din toate acestea nu sunt cu adevărat „ale tale”. Posesivitatea este o falsă senzație care întreține suferința masivă pe care umanitatea o experimentează.
Mintea se întreabă de obicei: „Și dacă nu sunt <<ale mele>>, atunci ale cui sunt?”. Răspunsul este că „ale nimănui”. Totuși dacă acest răspuns nu este satisfăcător, poți să te gândești că sunt ale Lui Dumnezeu.
Senzația de „al meu” poate fi cedată prin practică. Mai întâi este necesar să intenționezi practica. Mai apoi, o să devii conștient când apare gândul legat de „al meu”. În acest punct, tot ce ai de făcut este doar să îți reamintești că de fapt acel „ceva” adus în discuție nu este „al tău” ci este al Lui Dumnezeu. Doar amintindu-ți asta, procesul este început. Continuând procesul, cu fiecare „al meu” cedat, se mai evaporă niște suferință.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
Așteptările conduc la suferință.
Planifici.
Vrei să controlezi rezultatul.
Îți imaginezi scenarii.
Aceștia sunt pașii perfecți pentru suferință.
Curgerea împreună cu Viața și cedarea în fața Lui Dumnezeu reprezintă o alegere posibilă. Ego-ul se sperie în fața acestei alegeri fiindcă tot timpul și-a dorit control.
Stă însă în puterea ta să alegi "să curgi" și să cedezi controlul. Postura merge și verificată. Dacă toată viața ți-ai dorit control și ai suferit, haide să vedem și cum se simte să te cedezi total Lui Dumnezeu.
Ulterior, dacă "curgerea" împreună cu Viața nu ți se potrivește, te poți întoarce la a-ți dori control. Nu am auzit însă pe nimeni să spună: "M-am cedat la modul cel mai total și deplin posibil lui Dumnezeu, dar nu îmi merge deloc bine".
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
