Dedicarea față de Adevărul cel mai înalt este calea. Numai că, pentru ca această dedicare să poată interveni, se cer cedate o sumedenie de surse din care ego-ul extrage plăcere.

Plăcerea derivată din faptul că poți ascunde ceva față de ceilalți se cere cedată. Plăcerea derivată din minciună, se cere la rândul său cedată.

De multe ori, în cadrul unei argumentații, un anumit punct de vedere este susținut doar din căutarea plăcerii demonstrării dreptății. Plăcerea de a demonstra dreptatea se cere astfel cedată pentru a face loc Intenției Adevărului.

O altă sursă de plăcere pentru ego este plăcerea derivată din „eu știu”. Ego-ul „știe” multe lucruri, însă multe din cele știute sunt false.

Interesul și dedicarea pentru Adevăr taie în vălul iluziei și conduce discipolul spiritual spre progres autentic. Mai toate sursele din care ego-ul își extrage plăcere au de-a face cu falsitatea și iluzia și se cer cedate pentru a face loc unei contextualizări mai aproape de Infinit.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

În absența smereniei, progresul spiritual nu intervine. Acumularea unei cantități mari de cunoaștere spirituală cizelează mintea, dar nu constituie progres în sine.

A considera că: „Eu sunt <<mai evoluat>> decât X sau Y.” este ego, nu apropiere de esența spiritualității.

A considera că: „Cunoașterea <<mea>> este <<mai avansată>> decât cunoașterea <<ta>>” este ego-ul la lucru.

A considera că: „Maestrul <<meu>> este <<mai tare>> decât maestrul <<tău>>” este din nou ego.

Capcana este aceea că, omul care merge pe o cale spirituală nu se mai compară cu ceilalți în bani, mașini sau case, ci se compară în „merit spiritual”, „cunoaștere” sau „progres”. Comparația este o capcană, indiferent de aria în care intervine.

Soluția este acceptarea faptului că, ceea ce numim „progres spiritual” este de fiecare dată un dar din partea lui Dumnezeu pentru care merită să fim recunoscători, nu mândri.

Discipolul spiritual este invitat să nu se compare cu „ceilalți” în merit, progres sau cunoaștere.

Cu smerenie, le putem da voie „lucrurilor” să fie ceea ce sunt și așa cum sunt, în timp ce dedicarea sinceră este față de Dumnezeu, Iubire și Adevăr. Cedând orice proces mental bazat pe comparație, ne deschidem spre Adevărul Unității.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Obișnuința „băgatului sub preș” se cere recunoscută. În termeni psihologici vorbim de „suprimare” și „reprimare”. Suprimatul este conștient. Reprimatul este inconștient. Dinamica energetică este însă aceeași. O anumită emoție, gând, impuls sau energie apar, iar omul își mută atenția pe altceva. Refuzul procesării conștiente acelui „ceva” care apare, este „băgatul sub preș”. Pe termen lung, cu cât mai multe sunt energiile „suprimate” sau „reprimate”, cu atât mai mare confuzia și suferința.

Emoțiile „băgate sub preș” conduc de multe ori la boală. Gândurile „băgate sub preș” conduc la anxietate. În general, orice tip de energie care apare, „vrea” să curgă spre evaporare. Când energia este ignorată în loc să fie procesată conștient, este ca și cum i-am cere acelei energii să stea locului. Numai că firescul dinamicii energiei este curgerea și nu staționarea.

Prin practică și Intenție, omul se poate reapropia de firesc. Un bun punct de plecare îl reprezintă lucrul cu emoțiile. Când o emoție apare, acesteia i se poate permite să apară, poate fi doar observată, renunțând la orice dorință de a o schimba sau a o face în vreun fel diferită. După un timp, emoția se fluidizează de la sine și pleacă. Este doar o emoție.

Treptat, pas cu pas, putem învăța să le permitem „lucrurilor” să curgă. Și noi, la rândul nostru, ne putem aminti că a curge împreună cu Viața este o posibilitate. La capătul celălalt al curgerii, ne vom găsi pe noi înșine.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Controlul este calea sigură spre suferință. Controlul poate fi dorit, nu și avut. Cu cât mai mare este însă dorința de control, cu atât mai mare suferința.

Stă în puterea ta să îi dai voie „celuilalt” să fie așa cum „celălalt” este. Poți să te deschizi înspre a accepta lucrurile fix așa cum sunt, cedându-te pe tine însuți Lui Dumnezeu. Stă în puterea ta să renunți la a vrea să schimbi ceea ce este, amintindu-ți că totul este perfect fix așa cum este.

Postura cedării controlului este o alegere care ține de polaritatea interioară. De multe ori apare obiecția: „Păi și ce să fac?! Nu pot ca pur și simplu să nu mai fac nimic”. Când ne deschidem înspre a ceda controlul, nu vorbim de „făcut”. „Făcutul” se petrece oricum. Din postura cedării controlului, devine ulterior clar și cum stă treaba cu „făcutul”.

Prin renunțare la dorința de a controla este redescoperită Libertatea.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Viața îți arată în permanență pe ce mai ai de lucrat. Apare disconfort. Disconfortul îți indică exact aria în care nu este experimentată armonie deplină.

Disconfortul are legătură cu gândurile fixe. Gândul, ca să poată să continue să fie fix, necesită apărat. Din apărarea acelei poziții rezultă disconfort. Cedarea disconfortului intervine prin Intenția de a nu mai apăra poziția fixă a gândului. Nici un gând nu este mai important decât un altul. Toate gândurile sunt egale ca importanță. Nici un gând nu este „al tău”. Motiv pentru care apărarea gândurilor nu este o necesitate.

Fiecare disconfort cedat tinde să conducă la armonizarea ariei vieții în care disconfortul a apărut inițial.

Dacă cineva îi spune celui mai bogat om din lume: „Bă-i săracule!”, oare cel mai bogat om din lume o să experimenteze disconfort?

Dinsconfortul apare numai când există atașament și există ceva „de apărat”. Soluția este să cedăm „tot” și „toate” lui Dumnezeu până când nu mai rămâne nimic de cedat.

A urmări firul disconfortului este o busolă perfectă care indică unde mai este de lucru. Prin „a lucra” în esență se înțelege cedarea falsității și apropierea de Adevăr. Falsul nefiind un opus al Adevărului, ci absența Adevărului.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu