Mândria întărește ego-ul. Progresul spiritual real intervine prin recunoașterea ego-ului drept iluzie. A te compara cu ceilalți și a te vedea superior lor în cunoaștere spirituală este o eroare.

Mândria tinde să intervină prin automatism mental. De aceea, dinamica merită observată și cedată. Sensul profund al spiritualității este tocmai amintirea Unității Absolute și nu întărirea unei prăpastii între un „eu” imaginat și „ceilalți”, imaginați la rândul lor.

De fiecare dată când stoarcem plăcere din mândrie, ne îndepărtăm de posibilitatea de a trăi beatitudinea reală derivată din Iubire.

Mândria chiar vine cu o brumă de plăcere temporară, însă afacerea este una în care ne lăsăm păcăliți de automatismele mentale. Simțim o brumă de plăcere stoarsă din mândrie, dar este ca și cum am făcut încă un pas îndepărtându-ne de Iubire.

Iubirea este dintotdeauna prezentă drept calitate indestructibilă a lui Dumnezeu. Observă și cedează mândria, iar asta deschide porțile spre conștientizarea faptului că dintotdeauna ești învăluit de Iubire, fiind de fapt chiar Iubirea însăși.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Dubiul și nesiguranța se cer cedate lui Dumnezeu. Dumnezeu îți oferă deja toată siguranța de care ai nevoie, așa că nu este nevoie să ți-o mai dorești tu. Tocmai fiindcă îți dorești siguranță nu o ai. Permite-i dubiului ca așa cum apare să și dispară. Permite-i nesiguranței ca așa cum apare să și dispară.

Este firesc pentru omul interesat de progres spiritual conștient să experimenteze dubiu și nesiguranță. Unele din întrebările care apar sunt: „Oare învățătura aceasta este corectă?”, „Oare acesta este un maestru spiritual veridic?” și altele precum acestea.

De fiecare dată merită să ne îndreptăm privirea înspre Dumnezeu și să îi cerem Lui ajutor. Lucrurile o să devină clare.

Când suntem în ceață, o întrebare care ajută este: „Aș putea pentru măcar o clipă să îmi dau voie să fiu atât de în ceață pe cât sunt?”. Uneori simpla acceptare, conduce la disiparea neclarității.

Atât timp cât Intențiile sunt Iubirea, Integritatea și Adevărul, drumul va părea că are suișuri și coborâșuri, o să apară dubiu și neclaritate, dar destinația este sigură. Fiecare discipol spiritual dedicat se îndreaptă de fapt spre reamintirea Identității Reale.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Nemulțumirea se rezolvă prin inginerie interioară. Dacă încerci să faci diferit mediul, oamenii din jur și lumea în general, pentru ca schimbând toate acestea să fii mulțumit, vei eșua.

Faci sport, ești nemulțumit de rezultatele obținute. Nu faci sport, ești nemulțumit că nu te poți ține și tu de ce ți-ai propus.

Muncești atât cât de bine poți, ești nemulțumit de câți bani câștigi. Nu muncești, ești nemulțumit de piața muncii.

Ești într-o relație de cuplu, te nemulțumește partenerul. Nu ești într-o relație de cuplu, te nemulțumește că nu ai partener.

Oricum ar sta „lucrurile” în exterior, nemulțumirea nu dispare prin repoziționarea „lucrurilor” observate. Nemulțumirea pleacă prin schimbarea polarității interioare.

Acceptarea schimbă polaritatea interioară. Una din Intențiile care schimbă fundamental polaritatea interioară este deschiderea spre Dumnezeu. Foarte mulți oameni îl neagă pe Dumnezeu, însă nu fac asta conștient sau verbal, ci o fac pur și simplu prin uitare. Omniprezența lui Dumnezeu este negată prin uitare, și astfel munți de nemulțumire pot fi clădiți unul peste altul.

Amintindu-ne de Dumnezeu, este mult mai ușor să acceptăm că lucrurile stau așa cum stau fiindcă sunt permise de El. Putem accepta mult mai ușor că nimic nu se întâmplă aleator. Putem accepta mult mai ușor că ceea ce este, pur și simplu este, și este perfect așa cum este fiindcă devine manifest în interiorul Lui Dumnezeu.

Ingineria interioară constă în șlefuirea polarității interioare prin Intenție. Este „iluzia individualității” cea care se pune în opoziție imaginară cu Dumnezeu și afirmă că lucrurile ar fi putut sta „altfel” și „mai bine”, iar mai apoi este experimentată nemulțumire.

Rolul nemulțumirii este să te țină în suferință. Schimbând polaritatea interioară spre amintirea Prezenței Lui Dumnezeu, acceptare sau Intenția recunoștinței, orice nemulțumire se evaporă de la Sine.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Progresul spiritual are două etape.

În prima etapă se acumulează cunoaștere. Fiindcă începem să înțelegem și cunoaștem lucruri despre noi, asta ne crește gradul de conștiență. Prin cunoaștere aliniată Iubirii, Adevărului și Integrității, progresul chiar intervine.

În a doua etapă începe cedarea atașamentelor, punctelor false de identificare și inclusiv cedarea cunoașterii acumulate. Racheta are nevoie de anumite structuri pentru a părăsi gravitația pământului. Când structurile respective nu mai sunt necesare, ele se decuplează și cad. Fix la fel, discipolul spiritual ajunge în punctul în care conștientizează că tot ceea ce știe se cere cedat pentru că Adevărul se află dincolo de „eu știu” și dincolo de orice proces mental.

O etapă nu este mai bună decât alta. Una dintre etape nu este superioară sau inferioară celeilalte.

Intenția din spatele acestui text este aceea de a aduce claritate. Mulți oameni sunt blocați în apogeul primei etape și nu înțeleg de ce stagnează și lucrurile nu mai progresează. Motivul este acela că etapa a doua se cere inițializată.

Orice identificare, „eu știu”, atașament, se cer cedate pentru a face loc unei paradigme și mai expansive.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Frica poate fi depășită. Există chiar multiple variante de lucru cu frica pentru a-i da drumul. Una din aceste variante este conștientizarea dinamicii energetice care conduce la frică. Ceva observat și conștientizat tinde să se armonizeze. Când mecanismul care conduce la frică este conștientizat, frica se reduce în intensitate sau dispare de tot.

Mecanismul arată cam așa:

1. Mintea face o proiecție legată de un viitor imaginat. Util de conștientizat aici este faptul că „mintea face”. Nu „tu” faci. Mecanismul este automat. Mintea însă își poate imagina și lucruri care nu au deloc existență pe niciuna din dimensiunile infinite ale Sinelui. De aceea, a acorda mare importanță scenariilor imaginate, nu prezintă utilitate.

2. Ego-ul face presupunerea inconștientă că are control și că ar putea să controleze lucrurile în așa fel încât să nu se întâmple acel ceva imaginat. Când ești în scaun la cinematograf nu presupui că ai putea influența finalul filmului. Renunță la a mai presupune că ai control și față de scenariile imaginate și cedează-te lui Dumnezeu.

3. Mintea rulează prezumția tacită conform căreia ceva „rău” sau „nepotrivit” se poate întâmpla. Acest lucru este fals. Niciun potențial nu devine actual în Infinitul Sinelui în mod aleator. Totul este perfect și infinit armonios. Fiecare fir de păr este numărat. Are Dumnezeu grijă de toate. Schepsisul este să ne cedăm Lui.

Când ne amintim aceste 3 roticele care pun frica în mișcare, simpla amintire și observare a lor determină scăderea în intensitate a fricii sau cedarea completă a fricii. Doar observă mecanismul și vezi ce se întâmplă.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu