Toate situațiile sunt egale ca importanță. Cum vine asta? Situația „A” este egală ca importanță cu situația „B”. Chiar dacă „A” presupune încasarea a un milion de euro, iar „B” presupune curățarea unui cartof.

De ce? Fiindcă atât „A” cât și „B” se petrec în Dumnezeu și sunt permise de către Dumnezeu. Poți spune că partea „A” din Dumnezeu este mai importantă sau mai puțin importantă decât partea „B” din Dumnezeu?

Acceptând această uniformitate a importanței, beneficiile sunt nenumărate. Este anulată orice comparație, iar comparația conduce la suferință. Dispare sentimentul de inferior/superior care și el întreținea suferința. Gândurile se mai liniștesc fiindcă îți dai seama că un gând nu este mai important decât un altul.

Este firesc să apară opunere de rezistență în fața invitației de a recunoaște atât „A” cât și „B” ca fiind egale ca importanță. Mintea are multe argumente logice pentru care lucrurile nu stau așa. Consideră textul doar o invitație spre recunoașterea egalității importanței în Infinitul Dumnezeirii.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Când vrei să controlezi ești în eroare pe multiple niveluri:

1. Presupui că tu ca individualitate poți controla. Individualitatea este o iluzie așa că tot o iluzie este și posibilitatea controlului.
2. Presupui că Dumnezeu nu face deja lucrurile perfect, așa că e necesar să intervii "tu" să le îndrepți. De fapt totul este perfect fix așa cum este.
3. Presupui că dacă ai fi în control, asta ți-ar aduce mai multă siguranță. De fapt însă toată siguranța de care ai nevoie este deja oferită de către Dumnezeu.
4. Presupui că dacă o să controlezi, poți ține trăsura pe drumul cel bun. Amintește-ți că dintotdeauna Dumnezeu este cel mai bun căruțaș.

Renunțând la orice dorință de control îți devine clar că perfecțiunea și Iubirea Infinită sunt deja aici. A alerga după control, înseamnă a alerga după himere.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Prin acceptarea faptului că fiecare fir de praf este la locul său în Infinitul Dumnezeirii, cedează sentimentul de nedreptate.

Nedreptatea este doar un concept mental imaginat. Nu are nicio legătură cu Realitatea spirituală. Prin identificare cu ego-ul și limitarea, te găsești în imposibilitatea de a procesa toate datele. Dacă ai putea să procesezi toate datele și toate informațiile prezente la nivelul Întregului, iluzia nedreptății ar putea fi instant recunoscută drept iluzie.

Spiritualitatea te invită ca pur și simplu să ai încredere în Dumnezeu. Este despre credință. Însă prin această încredere, beatitudinea Iubirii poate fi trăită și perfecțiunea a tot și toate poate fi recunoscută.

Este firesc ca ego-ul să opună rezistență. Ego-ul doar își face treaba. Amintindu-ți ceea ce ești, stă totuși în puterea ta să alegi Intenția de a recunoaște perfecțiunea din orice. Prin această Intenție, sentimentul de nedreptate dispare.

Totul este perfect și drept, chiar dacă mintea are zeci de argumente logice prin care justifică totul ca fiind imperfect și nedrept. Alegerea este la tine. Progresul spiritual intervine prin acceptarea faptului că, chiar dacă nu este logic, totuși totul este perfect și drept fix așa cum este.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Atașamentul de gând conduce la suferință. Cum îți dai totuși seama dacă ești sau nu atașat de un gând sau de o anumită „poziție mentală”?

Există câțiva parametri simpli pe care îi poți urmări:

1. Te deranjează și o să simți un disconfort când cineva emite o părere contrară.

2. O să simți să te contrazici pentru „a apăra” poziția mentală de care ești atașat.

3. O să îl compătimești pe „celălalt” fiindcă greșește și o să te amplasezi imaginar într-o postură superioară.

4. O să simți să impui ceea ce pentru tine se prezintă drept „calea dreaptă”.

5. Excluzi hotărât posibilitatea ca lucrurile să stea altfel decât crezi tu că stau.

Nu este neapărat necesar ca toate cele 5 puncte enumerate să fie bifate. Este suficient să fie bifat și unul singur sau câteva.

Acum că poți identifica mai ușor „pozițiile mentale” de care ești atașat, nu îți mai rămâne decât să cedezi atașamentul prin Intenție. În felul acesta te eliberezi de suferință.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Comparația te ține în suferință fiindcă este falsitate pe multiple niveluri.

1. Pentru ca ideea de comparație să poată fi exersată, este necesar ca această comparație să aibă loc între un „tine” și un „al doilea”. Prin urmare, când te compari, intervine o îndepărtare de Adevărul Unității. Conștiința este UNA și este Viață. Conștiința nu suportă comparații fiindcă totul este perfect așa cum este.

2. De multe ori te compari cu ceea ce vezi la suprafață. Numai că, de la fel de multe ori, aparența e una și esența e alta. Nu știi ce e în sufletul omului. Tu îl poți considera fericit, iar el să fie în depresie. Tu îl poți considera bogat, iar el să fie plin de datorii. De foarte multe ori, lucrurile nu stau așa cum par. Prin urmare, renunță la a mai presupune lucruri despre „ceilalți”. Deschide-te înspre a te accepta pe tine însuți așa cum ești, și pe „ceilalți” așa cum sunt.

3. Comparația nu face decât să adâncească o prăpastie imaginară. De fapt totul este o convergență și armonie infinită. Fiecare fir de praf se află la locul său. Această perfecțiune poate fi recunoscută prin lucru spiritual.

Înțelegând astfel eroarea comparației, observă când mecanismul apare și cedează-l. Când renunți la a te compara este ca și cum îți dai voie să fii cu adevărat fericit.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu