Declarația de Intenție pe care o găsești de astăzi pe toate paginile mele: „Pentru un Sine cât mai conștient de Sine”. 

O să și explic declarația de Intenție ca să nu lase urme de interpretări. 

Se pleacă de la faptul că tot ceea ce are Existență este Sinele. Ceea ce nu există, nu a existat niciodată și nici nu va exista. Ceea ce există, există dintotdeauna. Fără început. Fără sfârșit. Infinit. Tu, ești în chiar acest moment Sinele, dar sunt șanse mari să te identifici cu altceva. Se poate observa cum în cadrul Infinitului Sinelui există două nuanțări: 

1. o diferență în gradul de complexitate experimentat local. De exemplu, când vorbim de un trup uman vorbim de o complexitate mai mare decât în cazul trupului unei bacterii. Însă complexitatea diferă pe toate dimensiunile, nu doar atunci când vorbim de materie. 
2. o diferență în gradul de conștiență a Sinelui în raport cu Sinele. Anumite „zone” din Sine, sunt mai conștiente de Sine, iar alte zone mai puțin. Cuvântul „zonă” fiind o etichetă atribuită aici Sinelui în scop didactic. În realitate nu există nici separare, nici zone, nici hașurări, nici delimitări în Sine. Totuși dacă prin imaginație, o astfel de delimitare este hașurată, în cadrul hașurării, Sinele poate ști clar că este Sinele, sau se poate considera cu totul altceva. 

Tot alegoric și în scop didactic spunem că Sinele „a uitat” cine și ce este și acum tinde să își amintească. În procesul prin care Sinele își amintește că este Sinele, se poate spune că Sinele devine tot mai conștient de Sine, până când își dă seama că este numai El însuși peste tot la infinit. 

Ei bine, iată de ce Intenția de aici încolo este: „Pentru un Sine cât mai conștient de Sine”.

Fiecare postare pe rețelele sociale, fiecare proiect la care particip, fiecare curs lansat, fiecare carte scrisă, fiecare e-mail trimis este: „Pentru un Sine cât mai conștient de Sine”.

La final, am două invitații: 

1. Te invit să te înscrii în comunitatea restrânsă Academia Fericirii, acolo unde găsești un proces clar, concret și sistematizat prin care Sinele care ești dintotdeuna își dă voie să își amintească cine și ce este: https://www.cosmincimpanu.com/offers/G4xUuP4m/checkout 
2. Te invit să mă urmărești pe rețeaua de socializare X(fostul Twitter) pentru că acolo postez mult mai divers decât postările pe care voi continua să le fac pe blog, YouTube, e-mail și facebook - https://x.com/CosminCimpanu 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Umanitatea are nevoie să își pună în intenție Adevărul. 

Părerea ține de ego și de identificarea falsă cu individualitatea.

Părerea poate fi adevărată sau falsă. 

Părerea poate sau nu reflecta Adevărul. 

Relativizarea a tot și toate conduce la rupturi în societate, la ură gratuită, la căutarea cu orice preț a plăcerii extrase din: „eu am dreptate!”. Ego-ul este mult mai preocupat să demonstreze că are dreptate decât este preocupat să caute și să găsească Adevărul. 

Mentalul colectiv eșuează în aceste momente în a accepta că un Adevăr Absolut există. Desigur că Adevărul Absolut nu poate fi nici deținut, nici demonstrat. Adevărul poate fi cel mult verificat sau trăit. 

Este necesar să acceptăm că în cadrul Absolutului însuși, care este Dumnezeu în care ne aflăm, un „ceva” se poziționează într-un singur fel. 

Sinele este Dumnezeu manifestat și Dumnezeu non-manifestat la un loc. Fiindcă Sinele a uitat ce este și își imaginează multiplicitate, pare că Sinele „s-a rupt în bucăți”. Iar fiecare astfel de „bucățică de Sine”, încurcată de filtre mentale experimentează o percepție mai mult sau mai puțin adevărată. Adevărul poate fi trăit și descoperit în absența oricăror dorințe, atașamente, filtre mentale sau demonstrări de dreptate. Numai că pentru a găsi Adevărul este necesar să acceptăm că: 

1. El există. 
2. Să căutăm Adevărul mai presus de plăcerea efemeră. 

Odată descoperit și trăit, Adevărul are un singur impact: libertatea. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Suferința apare de fiecare dată într-un singur fel: opunere de rezistență față de ceea ce este. Fără opunere de rezistență, nimic nu conține în mod implicit și absolut suferință. 

Desigur că nuanțe și clarificări pot fi ulterior aduse. Însă mecanismul universal valabil pentru suferință este opunerea de rezistență. 

Există o condiție apriori care se cere îndeplinită pentru ca opunerea de rezistență să apară. Este necesar ca mai întâi Sinele să uite că este Sine Infinit și să se considere limitat și separat. Ulterior, se exercită opunerea de rezistență față de ceea ce este considerat „altceva”. Fiindcă Sinele uită că și ceea ce numește „altceva” este tot El, opune rezistență. Opunerea de rezistență conduce inevitabil la suferință. 

Așadar soluția pentru suferință este renunțarea la opunerea de rezistență. 

Ar mai fi de clarificat și faptul că durerea nu este suferință. Durere poți simți și fără să opui rezistență. Faptul că durerea are de cele mai multe ori asociată suferință este din cauza faptului că îi opui rezistență durerii. 

Dacă rezolvi opunerea de rezistență și te deschizi înspre acceptare, poți rezolva în mod real și sănătos orice formă de suferință. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Atunci când nu ceri nimic de la lume, nici de la Dumnezeu, când nu vrei nimic, nu cauți nimic, nu te aștepți la nimic, atunci Starea Supremă vine la tine neinvitată și neașteptată - Nisargadatta Maharaj

Ego-ul, prin însăși natura sa, vrea în permanență ceva. Există o așteptare, există o dorință, există o cerere. Iar atunci când așteptarea, cererea sau dorința nu sunt împlinite, apare suferința. 

Starea Supremă este reamintirea adevăratei identități care este infinită și plină de beatitudine. Cu cât mai multe sunt dorințele și așteptările, cu atât ratezi această beatitudine care ești dintotdeauna. Beatitudinea este dintotdeauna chiar aici. O ratezi fiind prea ocupat cu a-ți dori diverse și cu a fi supărat că dorințele nu se împlinesc.

De aceea, pentru ca progresul spiritual să poată interveni, este necesară renunțarea la orice dorințe și la orice așteptări. Cu fiecare dorință sau așteptare cedată, faci încă un pas spre beatitudinea care ești dintotdeauna. Prin acceptare radicală, poți recunoaște fiecare instanță a lui ACUM ca fiind perfectă fix așa cum este. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Faci și te atașezi de rezultat. Acest atașament conduce la suferință fiindcă spre suferință conduce orice atașament. Cum ar fi să faci ceea ce faci, dar fără atașament de rezultat? Dacă ești sincer cu tine, deja te simți liber în interior numai fiindcă te gândești la această posibilitate acum. Poți fi atât de liber, dar alegi să te autolimitezi atașându-te de rezultat. 

Poți lăsa rezultatul în seama lui Dumnezeu. Tu doar dă 100%. Fă din Iubire. Fii dedicat și nu delăsător. Rezultatul va fi perfect, dar nu te atașa de el. Singurul lucru pe care îl aduce atașamentul de rezultat este suferința. 

Nu este nimic abstract și nici greu în această postură. A face fără atașament de rezultat este doar nefamiliar. Te-ai obișnuit altfel. Te-ai obișnuit să suferi în loc să te bucuri. Nu este nimic obligatoriu. Poți experimenta și valida sau invalida pentru tine. Acționează fără atașament de rezultat și vezi ce și cum se întâmplă. Poți să te conectezi la libertatea care oricum ești când cedezi atașamentul în general și atașamentul de rezultatele acțiunilor în particular.