Anxietatea este strâns legată de control. Anxietatea înseamnă frică și îngrijorare excesivă pentru situații dintr-un viitor pe care crezi că îl poți controla.
Dorința de a controla viitorul pleacă dintr-o presupunere situată adânc în subconștient. Această presupunere este o formă de negarea a Lui Dumnezeu și afirmă: „Nu sunt în siguranță!”. Afirmând nesiguranța îl negi pe Dumnezeu, fiindcă de fapt, dintotdeauna Dumnezeu te învăluie cu toată iubirea și siguranță de care ai nevoie.
Crezând că nu ești deja în siguranță, te apuci ca prin control să te pui într-o postură cât mai sigură. Paradoxul este acela că prin căutarea siguranței, te simți de fapt din ce în ce mai în nesiguranță.
Dacă vrei să rezolvi anxietatea, este necesar să găsești disponibilitatea de a ceda controlul. Iar controlul îl poți ceda acceptând că ești deja în siguranță. Cu cât mai puternică dorința de control, cu atât mai mare anxietatea. Cu cât ești mai cedat în fața Lui Dumnezeu, cu atât mai mică este dorința de control și cu atât ești mai relaxat.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
Auzi și tu des sau poate chiar și crezi că: „Nimeni nu este perfect”.
Reamintirea zilei este aceea că „toți” și „toate” sunt perfecte. De fapt nu există nimic imperfect. Totul este perfecțiune infinită dincolo de orice descriere sau etichete.
Dumnezeu este infinit. Fiind infinit cuprinde totul. Prin urmare, ceea ce numim „Creație” nu este „în afara” Lui Dumnezeu, ci este în El. Așa cum este scris și în Faptele Apostolilor 17:28: „în El trăim şi ne mişcăm şi suntem”.
Nu există loc înspre care să poți arăta cu degetul, iar Dumnezeu să nu fie acolo. Iar Dumnezeu este perfect. Prin urmare și orice manifestare conținută în El tot perfectă este. Când spui despre „ceva” că „nu este perfect”, este o modalitate prin care negi indirect perfecțiunea Lui Dumnezeu.
Poți recunoaște chiar acum perfecțiunea care ești și de care ești înconjurat. Doar pune la îndoială falsele credințe și cedează-le în numele cunoașterii și trăirii Adevărului.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
Atunci când critici îți blochezi progresul spiritual. Asta se întâmplă fiindcă progresul spiritual intervine doar într-un singur fel: recunoașterea ego-ului/individualității drept iluzie.
Prin urmare, orice activitate care întărește ego-ul, blochează progresul spiritual. Orice activitate care susține recunoașterea ego-ului drept iluzie susține progresul spiritual.
Ego-ul este întărit de critică deoarece critica presupune dualitate. Există un A care critică un B. Dacă există numai A, nu are cine să critice pe cine.
Critica implică și superioritate. Ego-ul se hrănește cu plăcerea extrasă din superioritate. Fiindcă pentru a critica, poți critica numai ceva amplasat ca inferior.
Este deja clar de ce critica blochează progresul spiritual. Pentru a-i permite progresului să intervină, cedează critica.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
Viața este simplă. Lupta ta cu viața o face să pară complicată. Când nu te lupți, poți recunoaște perfecțiunea. Când te lupți, consumi energie și presupui că ceea ce este nu este deja perfect. Aceasta din urmă este însă o presupunere falsă.
Sinele este perfect iar însușirea sa este Infinitul. Sinele nu are nevoie de exercițiile de imaginație false ale ego-ului pentru a se întregi. Sinele este deja întreg.
Acceptarea este calea. Mintea construiește o lume de himere de care mai apoi alergi. De umbre nu are însă rost să alergi fiindcă nu îți pot aduce niciun prejudiciu. Umbra se cere recunoscută drept umbră. Lumina se cere recunoscută drept Lumină.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
Când observi frica îți dai seama că nu îți este niciodată frică de prezent. Îți este frică numai de un trecut sau viitor care nu există. Totul este dintotdeauna ACUM. Faptul că nu există timp am trăit ca experiență când timpul zice că aveam 7 ani. Pur și simplu spontan am conștientizat că timpul este o iluzie. Ani mai târziu, literatura de spiritualitate a lămurit și teoretic experiența.
Felul în care poți aplica în viața ta faptul că nu există timp este în relație cu frica. O să vezi că dacă îți este frică, acea frică are de fiecare dată legătură cu trecutul sau cu viitorul. Îți poate fi frică să nu mai treci prin ce ai trecut. Îți poate fi frică de ce îți rezervă viitorul. Dar nu îți poate fi frică de ce trăiești chiar ACUM.
Asta se întâmplă fiindcă frica apare în minte prin imaginație și nu are legătură cu Realul. Realul nu poate înfricoșa fiindcă tot ceea ce este Real este Adevăr. Iar tot ceea ce este Adevăr este Iubire. Numai imaginarul poate speria fiindcă propune drept Adevărate o sumedenie de lucruri false.
Conștientizează că doar ACUM există, și dă-le voie tuturor fricilor să plece.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
