Observă ce te agită. Acolo mai ai de lucru la tine însuți. Agitația nu are niciodată legătură cu exteriorul. Orice agitație este interioară.

Când observi că ești agitat într-o anumită situație, poți observa și lucra următoarele aspecte:

1. Atașamentul de gând conduce la agitație. Întreabă-te: „Oare care este gândul de care sunt atașat?”, „Aș putea renunța la a mai fi atașat de acest gând?”

2. Atașamentul de rezultatul dorit sau evitarea rezultatului nedorit. De multe ori ești agitat fiindcă îți dorești ceva prea mult sau respingi ceva prea puternic. Alege echilibrul.

3. Situația actuală seamănă cu o situație din trecut nerezolvată. Sunt șanse ca prezentul să scormonească trecutul nerezolvat. Dă-ți voie prin introspecție să determini dacă așa stau lucrurile și să faci pace cu trecutul.

Acceptă agitația drept o oportunitate de a lucra cu tine însuți. Iar cu fiecare atașament cedat faci încă un pas spre Pace.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Când nu știi cum să procedezi într-o situație întreabă-te: „Ce ar face Iubirea aici?”. Întrebarea nu are răspuns corect sau greșit. Dă-ți voie în același timp să nu forțezi un răspuns. A te întreba cu sinceritate: „Ce ar face Iubirea aici?” te așază deja într-o Intenție care îți crește șansele de reușită.

Acceptă în același timp că întrebarea nu te obligă la nimic. Nu ești obligat să acționezi conform răspunsului. Întrebarea oferă totuși o recadrare. Te ajută să vezi lucrurile și dintr-o altă perspectivă.

Ca idee generală, dacă ne aliniem energiei Iubirii, nu avem cum să greșim. Iubirea pare o eroare numai pentru logică/minte/ego. În fapt, de fiecare dată când alegi Iubirea, alegi armonia, frumosul, succesul, sănătatea.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Cu cât mai tare încerci să controlezi mintea, cu atât mai agitată tinde să devină. Încercarea de a controla mintea este ca încercarea câinelui de a-și mușca propria coadă.

Pentru a experimenta o minte mai liniștită:

1. Antrenează observarea. Dat fiind faptul că poți observa gândurile, înseamnă că nu ești gândurile. Ceea ce ești se află cu cel puțin un pas în spate. Dă-ți voie să faci acest pas în spate prin observare.

2. Acceptă că gândurile nu sunt „ale tale”. Gândurile pur și simplu sunt. Gândurile nici nu vin de undeva și nici nu pleacă. Doar există în cadrul existenței, dar acceptă pentru început că nu îți aparțin. Mai degrabă le receptezi.

3. Acceptă că gândurile nu sunt importante. Aceasta este o schimbare majoră de paradigmă. Este firesc ca ego-ul să opună rezistență când aude asta.

4. Renunță la a mai considera unele gânduri mai importante decât altele.

5. Acceptă că nimic din ceea ce gândești nu înseamnă ceva.

Când aceste 5 puncte sunt bifate, mintea tinde să fie experimentată ca din ce în ce mai liniștită. Dorința de a controla mintea nu face decât să o agite și mai tare.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Perfecțiunea infinită poate fi recunoscută în orice manifestare. Orice este așa cum este infinit armonios să fie.

Mintea distorsionează prin programarea specifică, judecată și gânduri. Într-un ocean energetic infinit și perfect, se energizează iluzia ego-ului care spune: „Lucrurile ar fi trebuit să stea altfel. Ia să le controlez ca să le fac mai bune.”

Prin practică spirituală, poate fi antrenat observatorul. Dacă practica spirituală continuă, observatorul însuși este recunoscut drept iluzie. Cu cât mai mult reușești să observi, cu atât ești mai aproape de a recunoaște perfecțiunea.

Poți considera acest text o reamintire. Poți recunoaște perfecțiunea infinită a manifestatului. Cheia este observarea și renunțarea la control.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

IUBIRE+OBSEVARE = PROGRES SPIRITUAL.

Pentru a progresa spiritual este necesar să te oprești din fugă.

Dacă fugi de o emoție, aceasta nu va dispărea. O emoție te poate aștepta și multiple întrupări până când găsești disponibilitatea de a o trăi conștient spre fluidizare.

Dacă fugi de o anumită experiență, amintește-ți că ceea ce este „pentru tine” e menit să te găsească. În permanență îți este livrat spre experimentare potențialul perfect. Este numai ego-ul care spune: „Se putea mai bine. Nu vreau să trăiesc asta.” Din această prezumție a ego-ului începe fuga imaginară. Și mai apoi, din fugă apare suferința. Nu mai fugi și faci un pas spre a trece dincolo de suferință.

Dacă fugi de un aspect care „nu îți place la tine”, fuga nu face ca acel aspect să nu mai fie acolo. Doar îl bagi sub preș și nu te cunoști așa cum ești. Acceptă acel aspect ca fiind acolo, observă-l conștient din Iubire și astfel aspectul respectiv pleacă singur dacă are de plecat. A fugi de ce „nu îți place la tine” nu ajută.

Prin urmare, aliniat onestității față de tine însuți și aliniat Iubirii față de Dumnezeu, oprește-te din fugă. Acceptă cu sinceritate ceea ce este așa cum este și observă totul din Iubire. IUBIRE+OBSEVARE = PROGRES SPIRITUAL.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu