„Din ce în ce mai puțin trebuie să forțezi lucrurile până când în cele din urmă ajungi la non-acțiune. Când nimic nu este făcut, nimic nu rămâne nefăcut.” - Tao Te Ching
Depinde de familiarizarea ta cu texte spirituale diverse, depinde de familiarizarea ta cu diverse filosofii și curente filosofice. În funcție de cât de familiarizat ești sau nu cu aceste abordări care există în lume, s-ar putea să simți: „Wow ce chestie interesantă!” sau să zici: „Ce prostie e și asta?!”
Există un spectru larg de reacții la un citat precum acesta. Interpretarea pe care eu o să o propun se află în strânsă legătură cu progresul spiritual și cum anume aplicăm înțelepciunea spirituală în viețile noastre de zi cu zi.
Dacă mă urmărești de mai mult timp știi că ideea aceasta de a nu forța lucrurile apare în mod repetat în ceea ce eu spun și transmit. Pentru că viața este curgere și numai și numai ego-ul este cel care vrea să forțeze lucrurile într-o anumită direcție. Numai ego-ul vrea ca lucrurile să stea așa cum el vrea, drept separare. Ego-ul ar vrea ca lucrurile să stea cum vrea el și nu prea este dispus ego-ul să se deschidă înspre a spune „Facă-se Voia Ta, accept, Doamne, curgerea evenimentelor așa cum evenimentele curg”. Însă începutul acestui citat îți spune că e vorba de un proces în care prin încredere în Dumnezeu, prin încredere în curgerea și fluxul vieții însăși, reușești să ajungi într-un punct în care nu mai forțezi lucrurile. Și în momentul în care nu le mai forțezi, atunci o să constați cum ele de fapt se petrec, și se petrec mult mai ușor și armonios decât s-ar fi petrecut atunci când le forțai.
Ce înseamnă că în cele din urmă ajungi la non-acțiune? Înseamnă că nu te mai identifici cu acțiunea. În acest moment sunt șanse foarte mari să fii foarte prins în „eu fac”. Asta nu este altceva decât atașament de ceea ce numim acțiune. Dacă progresul spiritual este intenția ta, îți recomand să practici treptat o cedare a identificării cu acțiunea. Să accepți inițial că mai degrabă acțiunile se petrec.
Să devii conștient în diverse momente din viața ta când apare impulsul de a spune „eu am făcut”. Să-ți amintești că de fapt ceva pur și simplu s-a petrecut, un potențial a devenit actual și atunci ajungi ca tu, drept ego, să nu faci nimic.
Atunci când nu te mai identifici cu acțiunea, când nu mai spui că „eu am făcut”, nimic nu rămâne nefăcut.
Senzația că ceva a rămas nefăcut este una care este în strânsă asociere cu „eu fac”.
Și atunci, făcându-ți planuri, știi că tu ai planificat A, B, C, D și din astea n-ai făcut decât A și B iar C și D au rămas nefăcute. De fapt n-au rămas nefăcute. De fapt s-a făcut tot ceea ce era infinit armonios și perfect să fie făcut. Așadar, din ce în ce mai puțin trebuie să forțezi lucrurile până când în cele din urmă ajungi la non-acțiune. „Când nimic nu este făcut, nimic nu rămâne nefăcut.”
Video integral AICI.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Să conștientizezi atașamentele și să le cedezi este esențial pentru progres spiritual. Atașamentul te ține blocat. Realizarea spirituală intervine prin curgere la unison cu Viața. Atașamentul funcționează ca o ancoră care te ține la mal.
Pentru a ceda atașamentul există multe căi. Una din căile cu eficiență ridicată are 2 pași:
- Imaginează-ți că acel ceva de care ești atașat dispare din existență. Fie vorba între noi, nimic din ceea ce există, nu poate să nu mai existe. Dar aceasta este altă discuție. Rolul exercițiului de imaginație este acela de a accesa emoțiile neplăcute care apar când îți imaginezi că obiectul atașamentului dispare.
- Procesează conștient emoțiile care apar când faci exercițiul de imaginație. Doar observă acele emoții, nu fugi de ele, dă-le voie să fie, dă-le voie să curgă prin tine.
La final, emoția pleacă, și la pachet cu ea pleacă și atașamentul. Cu cât mai lipsit de atașament ești, cu atât poți exeperimenta mai multă bucurie reală.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Când experimentezi frică, îți e frică de un exercițiu de imaginație. Celebra luptă cu morile de vânt. Dacă observi cu atenție, îți poți da ușor seama că niciodată nu îți e frică de ceea ce experimentezi chiar acum. De fiecare dată frica are legătură cu „o fi” și cu „o păți”. Frica este ancorată într-un viitor imaginat.
Peste această observație, când mai este adăugată încă una, omul poate să dea drumul fricilor mult mai ușor. Numai că, dacă prima observație este evidentă, a doua stârnește o imensă opunere de rezistență din mentalul colectiv. A doua observație este: „Nu tot ce îți imaginezi se poate întâmpla”.
Tu îți poți imagina în acest moment că te-ai putea transforma într-un elefant sau într-o broască. De altfel, așa te-au educat basmele. Totuși basmele chiar asta sunt, basme. Faptul că tu îți poți imagina că te-ai putea transforma într-un elefant, nu înseamnă neapărat că acest exercițiu de imaginație este și ceva care chiar se poate întâmpla.
Același lucru este valabil și pentru orice alte exerciții de imaginație. Îți poți imagina lucruri care se vor materializa, dar îți poți imagina și lucruri care nu se pot materializa fiindcă nu există ca potențiale.
Concluzionând, ce legătură are asta cu frica? Păi dacă accepți că frica are legătură cu exercițiile de imaginație și că multe exerciții de imaginație nici măcar nu se pot întâmpla, te liniștești. Îți dai voie să trăiești prezentul și le dai astfel voie fricilor să plece.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Picasso a spus: „Eu nu caut, eu găsesc”. Și tu poți să găsești mult mai ușor ceea ce cauți dacă te oprești din căutat. Orice dorință este deja împlinită dacă este cedată. Cu cât mai mult vrei să controlezi pașii spre obiectiv, cu atât mai mult de fapt te îndepărtezi de obiectiv. Pașii pe care mintea și-i imaginează spre destinație sunt mult mai complicați decât calea minimei rezistențe pe care Viața o urmează de fapt. Viața este numai curgere dinspre perfect spre perfect. Când te lași amăgit de control, nu te mai poți bucura de curgere.
Ești chiar acum în mâinile lui Dumnezeu, iar tot ceea ce este pentru tine, te găsește. Când vrei să controlezi, vrei să trăiești amăgirea conform căreia un „tu” face și drege. Poți alege în schimb să fii recunoscător pentru ceea ce deja este, pentru ceea ce deja experimentezi. Din această recunoștință poți deveni conștient de Dumnezeu în care oricum dintotdeauna ești.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
Lasă totul să decurgă așa cum decurge și vei vedea lucrurile așa cum sunt. Faptul că „visezi” și nu ești trezit înseamnă că vezi lucrurile așa cum erorile de percepție îți spun. Totul este Dumnezeu, dar tu vezi multiplicitate și separare. Când lași Viața să curgă așa cum Viața curge, faci un pas esențial spre trezirea reală.
Trezirea nu este control, ci o lărgire a capacității de conștiență. Fiind suficient de conștient, poate încăpea în tine și conștiența adevăratei tale naturi.
În practică, atunci când apare impulsul de a schimba ceea ce este, înseamnă că nu vrei să lași acel ceva să fie ceea ce este. Când apare impulsul de control, la fel. Când opui rezistență față de ceva, se bifează același lucru: „Nu lași lucrurile să decurgă așa cum decurg”.
Dacă vrei să vezi lucrurile așa cum sunt, și deci drept infinitul de dumnezeire care este întreaga Existență, doar lasă totul să decurgă așa cum decurge.
Ego-ul se întreabă: „Păi și atunci, <<EU>> ce să fac?”. Răspunsul este că oricum <<TU>> nu faci nimic. Totul se petrece. Nu te mai identifica atât de puternic cu acțiunea, și acțiunea își vede de treaba ei în cadrul Întregului infinit armonios în care se petrece.
