Cel care suferă

În unul din dialogurile purtate cu discipolii, Ramana Maharshi le dă exemplu o coloană de marmură a unui templu. Coloana este sculptată de așa natură că reprezintă un om care este extrem de obosit ținând în spate acoperișul templului.

Este evident pentru oricine că acolo nu este un om real, chiar dacă este reprezentat astfel. La fel de clar este că în ciuda grimaselor de pe fața omului sculptat, nu este niciun efort acolo. Acoperișul templului nu este susținut de un personaj. Construcția stă în picioare prin ea însăși și prin respectarea principiilor arhitecturale. 

Ce urma să le spună Ramana discipolilor după referirea la alegorie este că cel care crede că face este același cu cel care suferă. Prin urmare, pentru a trece dincolo de suferință este necesară renunțarea la identificarea cu „eu fac”. 

Alegoria este una potrivită și pentru ego. Ne identificăm cu un personaj imaginat. Coloana care susține acoperișul este pur și simplu o coloană. Dar dacă este sculptată într-un anume fel, mintea vede un om acolo. Tot la fel, antrenamentul mental fiind într-o anumită direcție, identificarea este numai cu trupul fizic. De fapt ești dintotdeauna Întregul. Acest lucru poate fi conștientizat când orice identificare cu ceva limitat este cedată. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin