Intenția este esențială. E important însă de înțeles că „Intenția” nu e „gând”. Intenția e „sub gânduri”. În baza Intenției niște gânduri și experiențe apar.

De multe ori apare întrebarea: „Cum aleg Intenția?”. Întrebarea reflectă încercarea limitării de a-și explica Infinitul. Sau este încercarea liniarului de a-și explica non-liniarul.

Intenția este o polaritate interioară. Intenția este ca un soi de direcție. Îți poți imagina o cameră plină de obiecte și un fascicul de lumină. Felul în care poziționezi fasciculul de lumină este Intenția. Mai apoi, în funcție de poziționare, unele obiecte sunt luminate și altele nu.

Când Intenția este Integritatea, Iubirea, Adevărul, lucrurile tind să curgă armonios. Totuși în spectrul de potențiale la care ne oferă acces fasciculul Intenției există o sumedenie de nuanțe.

De multe ori apare întrebarea: „De ce experimentez disconfort dacă Intenționez Iubire?”.

S-ar putea ca uneori obiectul din încăpere spre care am îndreptat lumina să fie plin de praf. Iar când scuturăm praful se poate să tușim. Per ansamblu însă, experiența este conform Intenției. Iar a alege altă Intenție este pur și simplu o chestiune de polaritate interioară. Nu te poate învăța nimeni „cum” să o faci. Însă este o alegere interioară pe care tu o poți face instantaneu chiar acum.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Vina te ține înlănțuit și în suferință. Alege să te ierți pe tine însuți. Iartă și toate ființele cărora le porți pică dintr-un motiv sau altul. Acceptă că atât ai putut la momentul respectiv și mergi mai departe.

Multe din bolile experimentate la nivelul trupului fizic au și ele în spate vinovăție.

Ceva ce merită investigat este: „Câte din acțiunile experimentate au de-a face cu vina?”. Când energia vinovăției se află în spatele acțiunii, experiența nu are cum să fie satisfăcătoare. Și astfel, experimentând „făcutul” din vină, suferința atinge cote maxime.

Îi poți da drumul vinii foarte ușor. Este însă necesar ca mai întâi să renunți la a mai stoarce utilitate și plăcere din ea.

A ceda vina nu te face iresponsabil, te face liber. Și liber fiind poți alege Iubirea și Adevărul drept Intenții. Fiindcă Intențiile Iubirii și Adevărului vin și cu posibilitatea împlinirii și îi permit satisfacerii interioare autentice să fie experimentată.

Vina este combustibil pentru ego. Cedeaz-o în numele Iubirii.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Enervatul are tot timpul aceeași dinamică. Lucrurile stau cum stau. Tu vrei ca lucrurile să stea altfel decât stau. Astfel apar nervii.

Mintea argumentează: „Păi da, că lucrurile ar trebui să stea cum vreau eu!”. Și ulterior apare o înșiruire de argumente care ies ca din mitralieră: „Nu e corect!”, „E nedrept!”, „Ar fi fost mai bine altfel!”, „Viața e nedreaptă” și altele precum acestea.

Hai să luăm o pauză.

În primul rând: „Cine ești tu pentru ca lucrurile să stea cum vrei tu?”. Întrebarea se cere interpretată în cheia smereniei.

Mai apoi, ne putem aminti că în cadrul Infinitului Sinelui, actual devine numai potențialul care este infinit armonios să devină actual.

Ne putem aminti și că, poate noi ne dorim loc de parcare în față, dar Dumnezeu ne dă loc de parcare la 3 străzi distanță pentru că avem nevoie să mai facem puțină mișcare.

Ne putem aminti că mintea este cea care judecă și vede nedreptăți și imperfecțiuni. În fapt, mecanismele karmice care rulează la nivel universal sunt perfecte.

Și după ce ne-am amintit aceste lucruri, sunt șanse mai mari să ne deschidem înspre acceptare.

Acceptând ceea ce este așa cum este, nervii dispar. Nervii sunt numai consum energetic inutil. Poți să le dai voie acum nervilor să plece și să te bucuri de experiența actuală așa cum este.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Inconștientul colectiv al umanității este plin cu proiecții asociate conceptului de „Dumnezeu”. Ceea ce face ca Realitatea lui Dumnezeu să fie mai greu de pătruns. Am ajuns să „știm” atât de multe lucruri false despre Dumnezeu încât tot acest „știut” ne blochează în a-i conștientiza Prezența.

- A-l antropomorfiza pe Dumnezeu este o eroare.

- Dumnezeu este omniprezent, omnipotent și omniscient. Este dincolo de orice formă, conținând totuși inclusiv infinitul planului material.

- Dumnezeu NU este un fel de supererou din filmele de acțiune.

- Dumnezeu este Absolutul care se prezintă drept Infinitul Non-manifestat în cadrul căruia s-a actualizat Infinitul Manifestat făcând posibil astfel potențialul Vieții drept Lumină și Iubire Infinite.

- Dumnezeu NU judecă, nu este răzbunător, nu urăște. Acestea sunt caracteristici umane. Limitări derivate din ego.

- Dumnezeu este Infinitul Infinit pe o Infinitate de dimensiuni.

- Dumnezeu NU are un opus.

- Aparentul opus intervine odată cu actualizarea potențialului iluziei separării și individualității. Aparentul opus intervine când prin identificare cu limitarea, presupunând separarea drept realitate, unele ființe aleg să i se opună lui Dumnezeu. Iluzia dualității creează senzația de dualitate și la nivelul Absolutului. În fapt însă NU există opus al lui Dumnezeu, fiindcă asta ar presupune ca Absolutul să aibă un opus, ceea ce l-ar face să nu mai fie Absolut.

- Dumnezeu NU este nici patern nici matern. Dumnezeu nu are gen.

- Dumnezeu există dintotdeauna și pentru totdeauna. Nu are început și nu are sfârșit. Este etern. Genul este specific uman și supus limitării.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Cedează-i și „asta” lui Dumnezeu. Și „cealaltă”. Până când nu mai rămâne nimic de cedat. Cedează-ți în cele din urmă viața, la modul cel mai total și deplin posibil lui Dumnezeu. Oprește-te din a te mai agăța de lucruri, concepte, emoții sau orice alt tip de energie. Agățarea conduce la identificare și suferință. Agățarea întărește iluzia posesivității și iluzia lui „al meu”.

Poți să trăiești dându-le drumul.

Cui? Tuturor.

De ce? Fără vreun motiv anume. Însă dându-le drumul te simți din ce în ce mai ușor, trăiești libertatea autentică, observi cum viața nu este numai suferință așa cum considerai inițial. Și în cele din urmă, cu voia lui Dumnezeu, poate intervine și reamintirea Adevăratei Identități.

Iar în tot acest parcurs, smerenia este o cheie importantă. Fiindcă altfel o să apară mândria afirmând „eu fac” și „eu dreg”. Mândria este suficientă pentru ca cineva care a avansat destul de mult pe cale să decadă.

A-i ceda totul și orice lui Dumnezeu este pur și simplu o alegere.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu