Faci și te atașezi de rezultat. Acest atașament conduce la suferință fiindcă spre suferință conduce orice atașament. Cum ar fi să faci ceea ce faci, dar fără atașament de rezultat? Dacă ești sincer cu tine, deja te simți liber în interior numai fiindcă te gândești la această posibilitate acum. Poți fi atât de liber, dar alegi să te autolimitezi atașându-te de rezultat. 

Poți lăsa rezultatul în seama lui Dumnezeu. Tu doar dă 100%. Fă din Iubire. Fii dedicat și nu delăsător. Rezultatul va fi perfect, dar nu te atașa de el. Singurul lucru pe care îl aduce atașamentul de rezultat este suferința. 

Nu este nimic abstract și nici greu în această postură. A face fără atașament de rezultat este doar nefamiliar. Te-ai obișnuit altfel. Te-ai obișnuit să suferi în loc să te bucuri. Nu este nimic obligatoriu. Poți experimenta și valida sau invalida pentru tine. Acționează fără atașament de rezultat și vezi ce și cum se întâmplă. Poți să te conectezi la libertatea care oricum ești când cedezi atașamentul în general și atașamentul de rezultatele acțiunilor în particular. 

Cu cât mai mult judeci, cu atât mai mult suferi. Felul în care ajungi să suferi poate fi argumentat în multe feluri. În esență însă, suferința apare de fiecare dată prin îndepărtare de Adevăr. Cunoașterea și trăirea Adevărului eliberează fiindcă taie în vălul iluziei suferinței. 

Judecata are rolul de a te ține departe de Adevăr. 

De fiecare dată când judecata apare ca gând, ea ascunde presupunerea că ceva nepotrivit sau incorect se petrece. Judeci fiindcă etichetezi ceea ce vezi ca fiind „rău”. De fapt, întreaga Existență doar este. Nimic nu e „bun” sau „rău”, ci doar este întregind perfecțiunea Totului. 

O a doua presupunere ascunsă în spatele judecății este separarea. De fiecare dată judeci „altceva” sau pe „altcineva”. Judecata presupune dualitate. Presupunând că există mai mulți și nu unul singur care este Sinele, te îndepărtezi de Adevăr. Și așa cum am spus deja, a te îndepărta de Adevăr te predispune la suferință. 

Cedând judecata faci un pas esențial în depășirea suferinței. Fiindcă Adevărul bucură și eliberează. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Orice acțiune poate fi o ofrandă adusă Lui Dumnezeu. Aceasta este una din căile sigure prin care poți progresa spiritual. Pentru slava Lui Dumnezeu și de dragul Iubirii pe care o găsești în interiorul tău față de Suprem, poți închina orice acțiune Totului. Inclusiv lectura acestui text poate fi o formă de a aduce slavă Lui Dumnezeu dacă aceasta este intenția. 

Specificul acțiunii este însă irelevant. Mănânci, închină acțiunea Lui Dumnezeu și fă-o pentru El. Mergi la cumpărături. Fă-o pentru El. Faci curat în casă. Fă-o pentru El. Te uiți la un film. Fă-o pentru El. În felul acesta sanctifici orice acțiune. Orice acțiune este sfântă dacă îți amintești să o sfințești închinând-o Lui Dumnezeu. 

Cu cât mai mult faci ceea ce faci pentru tine, imaginându-te separat de Întreg, cu atât mai mult stagnezi. 

Doar fă tot ce faci pentru Dumnezeu. Mai simplu de atât nu se poate. Și poate fi chiar suficient pentru tot parcursul tău spiritual. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Așteptările conduc la suferință fiindcă te scot din ACUM. Suferința apare când constați că lucrurile nu decurg cum te-ai așteptat. Prin atașamentul de așteptări imaginare, orice situație se transformă într-un motiv de suferință. 

De exemplu, gospodina gătește ceva pentru familie. Face asta din așteptarea aprecierilor. În loc de aprecierile imaginate să spunem că primește remarca: „Mai trebuia niște sare”. Suferința apare imediat. Fiindcă suferința apare din atașament, iar așteptările de orice fel presupun și atașament. 

Soluția pentru a trece dincolo de o mare parte din suferință este să trăiești fără așteptări. Asta nu înseamnă nici să trăiești fără planuri și nu înseamnă nici să nu faci nimic. Poți face ceea ce faci, dar fără așteptări. 

Mintea care caută un motiv în orice, se poate întreba: „Și atunci de ce să o fac?”

Poți lua drept motiv suficient de bun iubirea Lui Dumnezeu. Poți să faci tot ceea ce faci pentru Dumnezeu și având drept scop Iubirea. În Iubire și din Iubire, cedând așteptările, orice experiență devine un motiv de bucurie reală și recunoștință. Cedează așteptările și ai depășit o bună parte din suferință. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Anxietatea este strâns legată de control. Anxietatea înseamnă frică și îngrijorare excesivă pentru situații dintr-un viitor pe care crezi că îl poți controla. 

Dorința de a controla viitorul pleacă dintr-o presupunere situată adânc în subconștient. Această presupunere este o formă de negarea a Lui Dumnezeu și afirmă: „Nu sunt în siguranță!”. Afirmând nesiguranța îl negi pe Dumnezeu, fiindcă de fapt, dintotdeauna Dumnezeu te învăluie cu toată iubirea și siguranță de care ai nevoie. 

Crezând că nu ești deja în siguranță, te apuci ca prin control să te pui într-o postură cât mai sigură. Paradoxul este acela că prin căutarea siguranței, te simți de fapt din ce în ce mai în nesiguranță. 

Dacă vrei să rezolvi anxietatea, este necesar să găsești disponibilitatea de a ceda controlul. Iar controlul îl poți ceda acceptând că ești deja în siguranță. Cu cât mai puternică dorința de control, cu atât mai mare anxietatea. Cu cât ești mai cedat în fața Lui Dumnezeu, cu atât mai mică este dorința de control și cu atât ești mai relaxat. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu