Ce ține ego-ul în picioare

Ego-ul își asumă meritele pentru ceea ce oricum se întâmplă spontan și autonom. Ceva se petrece de la Sine. Pe ego ți-l poți imagina ca ieșind din tufiș și spunând: „Eu am făcut. Ce tare sunt!”. Este ca și cum te-ai uita pe geam și ai vedea mașinile trecând. După ce trece o mașină ai putea să spui: „Ha! Am mai făcut o mașină să treacă”. De fapt nu ai făcut „tu” drept ego nimic. Mașina trece. 

Dibuirea acestui mecanism este esențială pentru depășirea falsei identificări cu ego-ul. Odată dibuit mecanismul, el tinde totuși să persiste pentru că storci plăcere din asumarea meritelor. 

Ego-ul nu este cedat fiindcă vrei să ai bucuria derivată din: „Ha! Am mai făcut o mașină să treacă”. Este esențial așadar să îi cedezi lui Dumnezeu dorința de a extrage această plăcere din falsitate, și să îți îndrepți atenția spre Adevăr. Dumnezeu îți dăruiește beatitudine infinită atunci când renunți la a-ți mai dori să storci plăcere din amăgire.

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin