De fiecare dată când nu mai insiști din ego, Dumnezeu îți dă în dar. Fiindcă Divinul este iubire infinită. Logica vine și spune: „A, păi înseamnă că Divinul se uită la ce fac eu, iar dacă nu mai opun rezistență din ego, primesc o recompensă, nu-i așa?”. Nu-i așa!

De fapt, iubirea Divinului curge în permanență înspre tot și toate. Nu este ca și cum atunci când opuneai rezistență din ego, Divinul nu îți dădea ca să te pedepsească, iar atunci când nu mai opui rezistență, îți dă ca recompensă. Iubirea nu este judecativă sau părtinitoare. 

O metafora care poate susține înțelegerea este aceea a unei uși închise și a vântului. Vântul bate oricum, chiar dacă ușa este închisă sau deschisă. Vântul pur și simplu suflă. Numai că dacă găsește o ușă deschisă, intră, iar dacă ușa este închisă nu intră. Faptul că ușa se închide, nu înseamnă că vântul se oprește. La fel cum faptul că ușa se deschide, nu face ca vântul să pornească din nou să bată. Ci vântul bate pur și simplu fiindcă asta este și asta face, dar ține de poziția ușii dacă i se permite vântului să intre sau nu. 

Exact așa e și cu iubirea și armonia primite în dar de la Divin. Ele sunt dăruite în permanență și direcționate în permanență înspre noi. Infinitul iubirii Divine nu se oprește niciodată din a curge. Numai noi, din iluzia ego-ului mai închidem ușa. Iar printr-o ușă închisă și etanșă, vântul nu mai trece. 

De asemenea, vântul nici nu se supără și nici nu îi pare bine dacă găsește ușa închisă sau deschisă. Dacă e deschisă intră, dacă e închisă se oprește acolo. La fel și Divinul, este non-emoțional. Divinul pur și simplu este Iubire și Adevăr. Dacă ego-ul trage oblonul, este experimentată suferința care derivă din îndepărtarea de Adevăr și Iubire. Dacă oblonul nu este tras de tot sau nu este tras deloc, Iubirea și Adevărul pot pătrunde și aduc cu ele armonie și pace. 

Este foarte simplu. Nimic complicat. 

Nu e vorba de nicio pedeapsă sau recompensă și nu e vorba de părtinire. Pedeapsa și recompensa sunt ancorate în dual și nu oferă decât perspective pentru o înțelegere limitată. Imediat ce non-liniaritatea nu mai este negată și intervine măcar acceptarea posibilității, se deblochează o sumedenie de posibilități de înțelegere și progres. 

Pentru experiența de viață, modalitatea cea mai frecventă de „tragere a oblonului” o reprezintă atașamentele mentale. Gândurile pur și simplu sunt, iar dacă sunt măcar recunoscute ca atare, fără a fi considerate „ale mele”, nu blochează foarte mult. 

Tot mintea ne învață însă că gândurile ar fi „ale noastre”. Suntem învățați să experimentăm realitatea în termeni de „gândul meu”, „mintea mea” și așa mai departe. Când de fapt gândurile sunt impersonale. Smerenia este de fiecare dată cea care în loc să tragă oblonul îl deschide. Iar a accepta că gândurile nu sunt ale noastre ci mai degrabă sunt, este un gest de smerenie care ne deschide înspre a accepta în dar Iubirea, Adevărul și Pacea pe care Divinul le radiază în permanență. 

Există o sumedenie de atașamente mentale posibile, iar dintre acestea, mai toate sunt experimentate de majoritatea oamenilor. 

Prezentul articol se va concentra însă pe un singur mecanism al atașamentului mental. Și este vorba de atașamentul de trecut sau viitor. Oricum, trecutul și viitorul sunt prin ele însele niște construcții mentale și nu au niciun fel de realitate. Însă aceasta este o obișnuință a minții. Mintea obișnuiește să construiască tot felul de fete morgana, iar mai apoi apare și atașamentul, tot din minte, față de acele construcții iluzorii. Exact aceasta este și situația cu trecutul și viitorul. Dacă se privește cu deschidere și sinceritate înspre esența a ceea ce suntem, și se intră în contact cu Adevărul subiectiv, se poate observa că nici ceea ce numim trecut și nici ceea ce numim viitor nu există cu adevărat. Tot ceea ce există este Existența însăși. Chiar și prezentul reprezintă tot o noțiune teoretică. Dar cum orice cuvânt sau propoziție reprezintă de fapt o limitare, totuși cuvântul „pr...

Există o perspectivă destul de populară care zice cam așa: „Experimentez situația X. Iar situația X, prin ea însăși, mă face să sufăr, să mă îngrijorez, să devin anxios și așa mai departe”. Această perspectivă a situațiilor care ne fac pe noi să suferim sau să simțim disconfort de orice fel, este una falsă. Niciodată o situație, prin ea însăși, nu te face să suferi. Fiindcă situațiile pur și simplu nu au această putere. Este de fiecare dată rezistența noastră, în fața situațiilor de orice fel, cea care conduce la experimentarea suferinței, anxietății, îngrijorării și a tuturor celorlalte.

Este de fiecare dată rezistența noastră ca ego. Fiindcă, de altfel, viața pur și simplu curge. Și curge dinspre acest moment perfect înspre următorul moment perfect. Încețoșați de opunerea de rezistență derivată din programele gunoi din minte, noi am ajuns să credem că situațiile ar avea putere prin ele însele să genereze suferință. 

Dacă acestui fapt i se mai adaugă și o declinare a responsabilității în care se simte: „Eu nu sunt responsabil pentru asta. Alții sunt”, deja blocajul devine unul care pare imposibil de depășit. Nimic nu este însă imposibil. Noi suntem o Ființă Infinită care nu este cu adevărat supusă limitărilor decât în măsura în care se acceptă ca reale diverse limite derivate și moștenite din minte. 

Iar în continuare, se va descrie treptat, punct cu punct, de ce de fapt situația nu generează niciodată nimic. Ci rezistența noastră este cea care îngreunează ceea ce ar putea fi o experiență liniștită și în pace în acest plan material în care ne aflăm. 

1. Inițial se va face apel strict la logică. Logica prezintă limitările sale în evoluție spirituală fiindcă este ancorată în liniar. Iar evoluția spirituală, de la un punct încolo trece pe tărânul non-liniarității. În sensul articolului de astăzi însă, strict logic se poate verifica faptul că nu situația, oricare ar fi ea, generează suferință, ci rezistența noastră care pleacă din minte. 

Să presupunem așadar că atât Georgel cât și Ionel erau angajați în firma X. Din diverse motive, firma X se închide, iar atât Georgel cât și Ionel își pierd locul de muncă. Numai că Georgel își căuta oricum alt loc de muncă, își ura șeful și își dorea în secret ca totul să se închidă cât mai curând. Pe când Ionel era un angajat model, făcea ore suplimentare, și spera să iasă la pensie de la firma X. 

Dacă situația, prin ea însăși, ar fi generatoare de suferință. Atunci, dată fiind exact aceeași situație atât pentru Georgel cât și pentru Ionel, înseamnă că amândoi trebuie să sufere. În fapt nu este așa. Georgel, care oricum își dorea în secret ca firma să se închidă și oricum își căuta alt loc de muncă, se va bucura sau va fi indiferent. Pe când Ionel care avea alte planuri legate de firma respectivă, va suferi. Fiindcă date fiind planurile sale, el opune rezistență situației actuale. Iar de fiecare dată, opunerea de rezistență este cea care conduce la experimentarea suferinței. 

Acesta a fost așadar argumentul strict logic. Dacă mergem însă puțin mai în profunzime, prin ceea ce vom face împreună în cadrul punctelor următoare, se va putea observa că mai există și alte adevăruri care susțin aceeași idee: „Nu situația generază suferință, ci rezistența noastră în fața situației.”

2. Situațiile în mod esențial sunt nicicum. Ele doar sunt. Nu există situație care să fie cumva prin ea însăși. Există însă o minte care iubește adjectivele și atributele. Iar în aceeași minte sunt deja stocate o sumedenie de limite, perspective, puncte de vedere, informații și multe, multe altele. 

Așa că, date fiind toate chestiunile acestea prezente deja în minte, când o situație apare, ea nu este trăită ca atare în momentul prezent. Ci este trăită prin prisma tuturor credințelor stocate din trecut și prin prisma tuturor proiecțiilor despre viitor care sunt înmagazinate în minte. Și astfel, în fața unei situații care este nicicum poate apărea acceptare sau respingere. Se poate spune despre situație că este bună s...

Tehnica sau sugestia cu care vine acest articol are în spate foarte multe informații care nu vor fi amintite în contextul articolului. Cert este că mesajul multor maeștri spirituali la pachet cu cercetări recente din neuroștiință și psihologie converg înspre această recomandare a observării minții.

Când vine vorba de uneltele acestea din dezvoltare personală și spiritualitate, este relevant a se ține cont și de gradul de dificultate al utilizării uneltei.

Fiindcă nu toate uneltele sunt bune chiar acum pentru toată lumea. Dacă ar fi să facem o paralelă, un cuțit este o unealtă potrivită pentru tine, dar pentru un copil de 1 an, s-ar putea să nu fie o unealtă sigură. Un automobil poate fi considerat și el o unealtă, numai că este cu mult mai complexă decât un cuțit. Iar în cele din urmă, o rachetă spațială, este și ea o unealtă cu care se poate ajunge în spațiu, dar dacă vrei să îi explici cum se pilotează o rachetă unui copil de 1 an, s-ar putea ca în ciuda eficienței uneltei, și în ciuda eventualei disponibilități a copilului, ceva totuși să nu funcționeze în explicație.

Tot așa e și în evoluția spirituală. Fiecare e pe nivelul său care este infinit armonios și potrivit pentru el în acest moment. Nu există o ierarhie duală sau o împărțire în bun și rău sau mai deștept și mai prost când vorbim de nivelul de Conștiință al cuiva.

Însă pe fiecare nivel, apar exact uneltele potrivite pentru fiecare pentru a le folosi în momentul ACUM.

Gradul de dificultate al tehnicii care ți-o propune acest articol este unul să zicem mediu. Nu e nici ceva extrem de simplu, dar nici ceva exagerat de complicat și greu de înțeles sau aplicat.

Dacă ar fi să facem o paralelă și inversă, conducerea uneltei numită rachetă spațială, ar echivala în spiritualitate cu faptul că nu există niciun „eu” sau „tu” individual și că ego-ul este o iluzie. Că nu există un gânditor în spatele gândurilor sau un acționator în spatele acțiunilor și că totul se întâmplă de la sine. Că nu există cauză și efect, ci există numai aduceri de potențial în actualitate prin puterea intenției. Că nu există bine și rău și că dualitatea este o iluzie.

Toate acestea sunt cât se poate de adevărate și sunt niște unelte la fel de valide ca și racheta spațială. Când nivelul de Conștiință corespunzător este experimentat aceste unelte devin imediat clare, actuale și însăși realitatea subiectivă pe care omul o trăiește.

Ele au fost deja aprofundate în articolele de pe blog atunci când s-a simțit a fi discutate și împărtășite.

Astăzi însă a venit timpul pentru a fi împărtășit ceva cu un grad mai general de aplicabilitate. Este vorba de o unealtă care nici nu este banală precum cuțitul, dar nici sofisticată precum o rachetă spațială. Este pe undeva la mijloc. Necesită efort cam cât pentru conducerea unei biciclete sau automobil, iar recomandarea cu care vine această tehnică sau unealtă poate fi sintetizată în două cuvinte care spun: „Observă-ți mintea”.

Iar pentru ca lucrurile să fie cât mai clare cu putință, în continuare vor fi descriși punctual pașii necesari pentru a-ți putea observa mintea. Ținând cont de recomandările din lista de mai jos, vei putea să aplici sugestia de a-ți observa mintea oricând dorești, fapt ce va susține experimentarea unei realități mai armonioase și plină de iubire. Hai să vedem așadar care sunt pașii:

1. Înțelege ce este mintea

Pentru a putea observa ceva e important să ai informația cu privire la ce este acel ceva. Dacă îți spun să observi un scaun, dar tu nu știi cum arată un scaun, nu vei putea să îl observi. Tot așa e și cu mintea.

Pentru a-ți putea observa mintea este important să știi sau să îți reamintești că mintea este formată doar din gânduri și că mintea nu este creierul. Gândurile pot fi văzute asemeni unor vibrații care se află în jurul tău și pe care le interceptezi cu ajutorul creierului. Așadar aceasta este mintea pe care ești invitat să o observi.

2. Amintește-ți de trinitatea minte, trup și Spirit

Tu ești Spiritul sau Conștiința. ...

„Onorează, acceptă și iubește viața din jurul tău întrucât ea este tu, în diferite forme. Orice judeci te plasează și mai departe de-a lungul căii separării; orice iubești permite orchestrei tuturor părților tale(care, în totalitatea sa, îl reprezintă pe Creator) să vibreze și să cânte cu bucurie prin întregul Univers” – Denise Linn

Ai în permanență opțiunea de alege iubirea, armonia și frumosul. Ai în permanență opțiunea de a alege conexiunea cu vibrațiile înalte ale esenței Sinelui sau de a te depărta de acestea prin adâncirea în iluziile sugerate de acest plan în care te afli.   

Acest articol este o invitație spre a onora, accepta și iubi viața în toate formele și expresiile sale, fiindcă viața din tot și din toate este aceeași cu viața prezentă în tine. Totul este o expresie a darului Divin al existenței. 

Există totuși o tentație majoră cu care ne obișnuim din fragedă pruncie, o împrumutăm din mentalul colectiv, și o perpetuăm la rândul nostru. Este o activitate care în aparență te face să te simți bine, dar de fapt îți întărește ego-ul și te adâncește în visare. Așa cum poate anticipezi dat fiind și titlul articolului, gestul la care se face referire este acela de a judeca. 

Este esențial însă de înțeles că de fiecare dată când judeci pe cineva sau ceva, nu faci decât să te depărtezi de esență, unitate, iubire și armonie. Nu cred că poți găsi pe cineva care să îți spună în mod sincer și onest că faptul că îi judecă sau i-a judecat pe alții i-a adus lui armonizarea realității pe care o experimentează. Ar fi și imposibil, fiindcă gestul în sine nu este altceva decât o depărtare de energia iubirii și a compasiunii. 

Așa cum o spune și titlul acestui articol, a judeca te plasează pe calea separării. Intervine o separare între cel care judecă și cel judecat. De aceea spunem că judecata implică de fapt o depărtare de iubire, fiindcă în iubire nu putem vorbi decât de UNUL. Prin accederea în câmpul iubirii, înțelegem că există o singură Conștiință sau Viață care animă toate formele. Nu poți de fapt judeca pe altcineva, fiindcă altcineva nu există. Cu toții suntem UNA. Așa cum frumos o spune și don Miguel Ruiz: „Ești nemuritor; Ai existat pentru miliarde de ani în diferite manifestări, pentru că tu ești Viața, iar Viața nu poate muri. Tu ești în copaci, fluturi, pești, aer, lună, soare. Oriunde te-ai duce, tu ești acolo, așteptându-te pe tine însuți.”

Nu-i așa că sună frumos? Oricine citește cu deschidere acest citat, îi poate simți energia. 

Așadar tu poți iubi și poți simți iubirea la modul deplin în interiorul tău, fiindcă tu asta ești. În mod fundamental ești o expresie a iubirii. De fiecare dată însă când dai curs impulsurilor din ego și judeci o altă persoană sau situație, dai crezare și iluziei separării. Dacă judeci, la nivel subtil accepți de fapt că într-o ierarhie imaginară tu ești prin gând, vorbă sau faptă superior celui pe care îl judeci sau situației pe care o judeci. Ori superioritatea nu este decât o iluzie din ego căreia i se poate permite foarte ușor să se dizolve în Totalitate prin conectarea la iubire. 

Adevărul este că există pur și simplu prea multe variabile în Univers, iar sistemul nervos pe care îl experimentezi nu a ajuns încă în punctul evolutiv în care să poată procesa toate aceste variabile. Adevărul este că e aproape imposibil să îți dai seama din prima, care este motivul pentru care cineva acționează sau se comportă într-un anumit fel sau în altul. 

Fiecare om ia deciziile pe care le consideră cele mai bune pentru el acum folosindu-se de resursele pe care le are la dispoziție în acest moment. Adevărul este că oamenii sunt inocenți și de multe ori acționează inconștient sub impulsul programelor gunoi din minte. 

Iar în momentul în care cineva își dă voie să conștientizeze asta, îi devine foarte ușor să nu îi mai judece pe ceilalți, ci să radieze iubire și compasiune în schimb. 

Există trei piloni pe care îți poți propune în mod conștient să îi ai în vedere, iar asta te va ajuta să te...

Ești iubire. Iar astăzi este în fiecare zi. Acest articol vine cu o idee extrem de simplă, dar cu un impact semnificativ. Imaginează-ți cum după lectura acestui articol, fiecare om va avea grijă ca măcar astăzi să facă un gest sau să ruleze un gând prin care să arate că se iubește pe el însuși. Multiplică asta cu câteva mii de oameni și va deveni clar cum ceva foarte simplu poate avea un efect armonios și frumos.

Interesant este că atunci când cineva se iubește pe el însuși, acest lucru este plăcut și apreciat și de către ceilalți. Prezența iubirii armonizează de fiecare dată, chiar dacă aparențele ar putea sugera uneori altceva.

Toți oamenii sunt iubire în interiorul lor. Numai că la unii această energie radiază prin fiecare por, în timp ce la alții energia iubirii este blocată de tot felul de programe gunoi mentale și traume.

Ce îți propune acest articol este o rețetă simplă, ușor aplicabilă de către oricine și cu efect imediat. Nu există om căruia să nu i se schimbe starea imediat după ce a făcut un gest sau a rulat un gând conștient de iubire față de el însuși.

Viața este simplă. Iar principiile care conduc la armonizarea experienței de viață pe toate planurile, sunt și ele la rândul lor simple. Pentru ca ceva să funcționeze ar fi ideal ca omul să nu fie nevoit să își schimbe tot stilul de viață în ansamblul său pentru a putea aplica o recomandare. Cele mai eficiente tehnici și sugestii sunt cele care se pliază pe orice stil de viață și pot fi practicate în timp ce omul își vede liniștit de activitățile obișnuite de peste zi.

Acest lucru este valabil și pentru sugestia cu care vine articolul de astăzi. Iar în continuare îți vor fi oferite câteva exemple prin care poți arăta astăzi și în fiecare zi iubire față de tine însuți:

1. Să zicem că ieși din casă și te duci la muncă. Când ajungi la serviciu, dacă acolo există un lift, astăzi nu îl mai lua. Urcă încet pe scări până la etajul la care lucrezi. Nu e nimic complicat în asta și nu te grăbește nimeni. Când vei fi ajuns sus, vei simți satisfacția că ai făcut ceva care bucură trupul fizic, chiar dacă tu nu ești trupul fizic, ci ești Spiritul, merită să ai grijă de casa în care locuiești.

2. O altă modalitate simplă prin care poți arăta astăzi iubire față de tine însuți este să repeți preț de 1 minut sau chiar 30 de secunde fraza: „Te iubesc” sau „Te iubesc <<numele tău>>”. Doar atât. Un minut în care intri în rezonanță cu niște cuvinte de vibrație armonioasă îți pot impacta frumos întreaga zi.

3. Ai mai putea să refuzi politicos pe cineva astăzi. Acesta fiind tot un gest prin care arăți iubire față de tine însuți. De multe ori investim energie pentru a-i ajuta pe ceilalți în momente în care noi înșine suntem lipsiți de energie. Dă-ți voie să îți arăți că te iubești dacă vreo astfel de situație intervine astăzi și spune „nu”.

4. Fă acel lucru pe care ți-ai propus de foarte mult timp să îl faci și „îți stă pe creier” de câteva zile sau săptămâni. În funcție de cât de aglomerați sunt, se întâmplă des ca oamenii să stea cu câte ceva pe o listă de așteptare(scrisă sau mentală) care uneori se întinde pe săptămâni. Acel ceva care există acolo, dar nu este făcut consumă energie. De aceea, făcându-l, este tot un gest de iubire față de tine însuți fiindcă atunci când treaba va fi gata, te vei simți eliberat.

Exemple precum cele patru de mai sus ar mai putea fi oferite, dar acest articol te invită să fii și puțin inventiv și să alegi acea modalitate care este potrivită pentru tine și prin care vei arăta că te iubești. Poate fi orice și cu cât este ceva mai mic, cu atât mai bine. Nu e necesar să muți munții din prima zi. Consistența aduce rezultate pe termen lung. Tot ce ai de făcut este să începi cu câte un gest simplu în fiecare zi. Nu durează mai mult de câteva secunde sau un minut, dar când la finalul zilei vei putea spune că ai făcut ceva și pentru tine, o să simți cum inima îți tresaltă parcă de bucurie.

Ți-ai putea propune asemeni unui joc, să contabilizezi în fiecare ...