Când observi frica îți dai seama că nu îți este niciodată frică de prezent. Îți este frică numai de un trecut sau viitor care nu există. Totul este dintotdeauna ACUM. Faptul că nu există timp am trăit ca experiență când timpul zice că aveam 7 ani. Pur și simplu spontan am conștientizat că timpul este o iluzie. Ani mai târziu, literatura de spiritualitate a lămurit și teoretic experiența. 

Felul în care poți aplica în viața ta faptul că nu există timp este în relație cu frica. O să vezi că dacă îți este frică, acea frică are de fiecare dată legătură cu trecutul sau cu viitorul. Îți poate fi frică să nu mai treci prin ce ai trecut. Îți poate fi frică de ce îți rezervă viitorul. Dar nu îți poate fi frică de ce trăiești chiar ACUM. 

Asta se întâmplă fiindcă frica apare în minte prin imaginație și nu are legătură cu Realul. Realul nu poate înfricoșa fiindcă tot ceea ce este Real este Adevăr. Iar tot ceea ce este Adevăr este Iubire. Numai imaginarul poate speria fiindcă propune drept Adevărate o sumedenie de lucruri false. 

Conștientizează că doar ACUM există, și dă-le voie tuturor fricilor să plece. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Î: „Dacă tot este Dumnezeu, cum să înțeleg toată răutatea care există?”

R: Ai auzit de Fata Morgana? Călătorul însetat percepe o oază de apă în deșert. Convins că percepția este reală, ajunge în locul cu pricina și își dă seama că nu este apă acolo. Deși a văzut apa cu propriii ochi, era doar o iluzie optică. A crezut în existența a ceva inexistent. 

Fix la fel, în viața de zi cu zi percepi „răutate”. Presupui astfel existența a ceva ce nu există. Atunci când confunzi iluzia cu Realitatea, ajungi să percepi „răutate”. Dumnezeu este într-adevăr peste tot; nu ar mai fi Infinit dacă nu ar fi pretutindeni. 

Faptul că percepi undeva „răutate” nu înseamnă că ea există cu adevărat. Este o eroare de percepție. Dacă îți dai voie să distingi între „aparența înșelătoare” și Real, totul devine clar. Progresul spiritual intervine tocmai prin distingerea între imaginație și Real. Totul este perfect. 

Î: „Totul este perfect? Crime, violuri, abuzuri, etc.”

R: Fără înțelegerea karmei, Dumnezeu pare nedrept. Karma este Iubirea lui Dumnezeu care îți permite să trăiești situațiile perfecte pentru a evolua. 

Nu este despre pedeapsă sau recompensă, nici despre cauză și efect, ci despre oportunități de evoluție și depășire a limitărilor. Poate părea dificil să vezi perfecțiune în astfel de situații, dar prin prisma karmei ca expresie a iubirii divine, poți găsi un sens mai profund al experiențelor tale. 

Recunoscând karma ca fiind iubire, fiecare provocare devine o oportunitate de a evolua. 

Î: „Ce înseamnă de fapt evoluția?”

R: A te apropia de reamintirea faptului că ești dintotdeauna Totul.

Observă autocritica. De fiecare dată când te critici este ca și cum l-ai nega pe Dumnezeu. Dumnezeu este peste tot și prin urmare este și în tine. Fiind în tine, de fiecare dată când te critici, îl critici pe Dumnezeu. Conștientizând asta, poți alege Intenția curată de a opri criticile pe care ți le adresezi ție însuți. 

Surprinzător poate fi faptul că Intenționezi sincer să nu te mai critici, dar gândurile din minte o să reflecte critică în continuare. Nu e nicio problemă. Nu faci nimic greșit dacă se întâmplă asta. Mintea este un mecanism automat. Alegerea Intenției într-o anumită direcție nu stopează automat gândurile. Mintea are inerție. Imaginează-ți că mergi cu mașina și accelerezi puternic. Mai apoi iei piciorul de pe pedală. Mașina nu se oprește instant. Fix la fel e și cu mintea. 

Tot ce ai de făcut este să alegi sincer Intenția de a nu te mai critica. Mai apoi, doar observă mecanismele mentale și amintește-ți că acele gânduri nu sunt „ale tale”, ci pur și simplu sunt. Dacă apar și emoții în asociere cu acele gânduri, acceptă-le și dă-le voie să curgă spre evaporare. Când inerția și-a terminat treaba, mecanismul mental al autocriticii se oprește. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Te simți vinovat. Prin vinovăție ai produs necesitatea vindecării. Ți-ai negat nevinovăția și astfel ai ajuns să experimentezi ceea ce numești boală. Vinovăția te îndepărtează de Adevărata Natură. 

Propozițiile pe care le citești acum sunt o invitație de a te debarasa de vinovăție recunoscând-o ca fiind ceva fals. Odată debarasată vinovăția, vindecarea intervine ca un dar din partea Lui Dumnezeu. Practic îl blochezi pe Dumnezeu din a-ți dărui vindecarea simțindu-te vinovat. 

Poți să recunoști vinovăția ca inutilă. Numai ego-ul vede vina ca utilă argumentând: „Dacă mă simt vinovat pot să evit greșelile trecutului”. Adevărul este că poți să alegi acum Adevărul și implicit să eviți greșelile trecutului și fără a te simți vinovat. Singura utilitatea a vinovăției este boala. Însă boala nu este cu adevărat utilă. 

Atât vindecarea emoțională cât și cea trupească implică necesitatea cedării vinovăției. Amintește-ți că Dumnezeu nu te condamnă și prin urmare poți să nu o mai faci nici tu. Amintește-ți că singura ta voie poate să fie voia Lui. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Cum ar fi să interacționezi cu „ceilalți” fără așteptări? Cum ar fi să te pui în serviciul celorlalți cu ceea ce te pricepi tu să faci, dar într-un mod necondiționat? Doar imaginându-ți asta sunt șanse să simți deja eliberare. Asta pentru că postura este eliberatoare. 

Necondiționarea și cedarea așteptărilor nu înseamnă utopie. Firescul lumii nu se cere negat. De exemplu, poți să adopți o postură a necondiționării fără să refuzi banii. Niște bani vor veni. Mecanismul este deja automatizat în societate. Dar postura din care faci ceea ce faci poate fi cu adevărat necondiționată. Iar în asta constă libertatea. 

Poți fi liber chiar acum. Fiindcă în esență ești deja liber. Te imaginezi constrâns și limitat. Condiționările și așteptările sunt „bune” doar pentru a genera suferință. Cedează pe rând fiecare așteptare și bucură-te de viață!

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu