Dumnezeu poate fi văzut ca un câmp electromagnetic infinit în cadrul căruia tu te afli. Scrie și în Biblie că: „…în El trăim şi ne mişcăm şi suntem”(Faptele Sfinților Apostoli, capitolul 17, versetele 27-28). 

În cadrul Infinitului de dumnezeire, prin Intenție, adopți o anumită „poziție” și „direcție” dată de polaritatea ta interioară. 

„Poziția” și „direcția” pot fi spre „miezul” infinitului de dumnezeire. Am putea spune că în acest caz te îndrepți spre „centrul lui Dumnezeu”. 

„Poziția” și „direcția” pot fi spre „marginile” infinitului de dumnezeire. Am putea spune că în acest caz te îndrepți spre „periferia lui Dumnezeu”.

La „centru” e mai multă Lumină. La „periferie” este tot Lumină dar într-o intensitate luminoasă scăzută. 

Ceea ce în mod tradițional este numit „progres spiritual” este o accedere spre „centru”. 

Prin urmare, este necesar și suficient să te asiguri de un singur lucru: că direcția ta este spre „centru”, spre „miezul Luminii Infinite”. Dacă acest lucru este bifat, toate celelalte îți sunt adăugate ție. Nu îți mai rămâne niciun motiv de îngrijorare. 

A fi conectat la literatură spirituală integră și a urma un maestru spiritual autentic sunt unelte prin care îți poți menține „direcția”. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Comparația nu ajută fiindcă ascunde în spate o eroare fundamentală: multiplicitatea. De fapt totul este o aceeași substanță unitară. Adevărata ta natură este Singularitate, nu multiplicitate. 

Ca să te poți compara, e necesar să te compari cu „altcineva”. Ceea ce percepția îți distorsionează și îți prezintă ca fiind „altcineva” ești de fapt tot tu. A ceda comparația susține astfel reamintirea Adevăratei tale Identități. Pe când rularea comparației te ține departe de amintirea Singularității care dintotdeauna ești. 

Un reper util este să urmărești plăcerea pe care o extragi din comparație. O să vezi că ego-ul stoarce niște plăcere de acolo. Renunțând la a-ți mai dori să extragi plăcere din comparație, te deschizi tot mai mult înspre a extrage plăcere din Iubirea Necondiționată pe care o descoperi când comparațiile încetează. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Principiul conducător de bază în depășirea suferinței de orice fel este următorul: „Nimic din ceea ce este nu îți provoacă suferință. Suferința apare din judecata ta cu privire la ceea ce este și din opunerea de rezistență față de ceea ce este.”

Acest lucru poate fi mai întâi acceptat logic. Mai apoi, dacă logic nu există împotriviri, totul este să îți amintești asta când suferi. 

După ce ți-ai amintit principiul conducător, te poți întreba: „Cum este configurată Existența însăși în această situație?”. Îți propui, cu alte cuvinte, să faci o observare obiectivă a ceea ce este. În timp ce știi că nimic din ceea ce este nu te poate face să suferi. 

Mai apoi, după ce ai luat la cunoștință această „bucățică” de Existență, poți trece la următoarea întrebare: „Ce anume judec cu privire la această <<bucățică>> de Existență?”. Odată identificată judecata, se cere cedată. 

Mai apoi, următoarea și ultima întrebare: „Căror aspecte din această <<bucățică>> de Existență le opun rezistență?”. Odată identificată opunerea de rezistență, o cedezi și pe aceasta. 

Când procesul descris s-a încheiat, ai depășit suferința. Pașii sunt aplicabili la absolut orice situație. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Adevărul este Dumnezeu. Dumnezeu este tot ceea ce este. Prin urmare, Adevărat este ceea ce este. Ceea ce nu este, dar își imaginează mintea că ar fi, numim falsitate. Din acest motiv Adevărul nu are un opus. 

Numai Adevărul există. Nu și falsitatea. De aceea, falsitatea nu se poate opune Adevărului/Existenței. Ceva ce de fapt nu există nu se poate lupta și nu se poate opune Adevărului care chiar are existență. Fiindcă Dumnezeu este Adevărul, nici Dumnezeu nu are un opus. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Mânia îți aduce un mai mare deserviciu decât situația pentru care te-ai mâniat. Să zicem că simți despre o anumită situație că nu decurge cum vrei tu. Drept urmare te mânii. Dacă ești cinstit față de tine însuți descoperi că felul în care te încurcă situația careia îi atribui eticheta „neplăcută” este nesemnificativ raportat cu felul în care te încurcă mânia. 

Măcar situația te încurcă în aria specifică situației. Dar odată ce devii mânios, mânia te încurcă peste tot în restul ariilor fiindcă o porți cu tine și induce perturbare. 

Nu cred că este greu să ne punem de acord asupra faptului că a te mânia nu te ajută. Poți să ai dreptate în mânia ta, poți să nu ai dreptate, mânia tot nu te ajută. 

Totuși dacă îți propui pur și simplu: „Hai să nu mă mai enervez”, o să vezi că în practică nu iese. Pentru că mânia apare conform unor gânduri de care ești atașat și ca rezultat al unor mecanisme energetice automate și asupra cărora nu ai control. 

Poți totuși să îți antrenezi abilitatea de a procesa conștient emoțiile atunci când apar. Și tot antrenându-te în acest tip de practică o să poți ceda mai ușor mânia după ce ai luat-o în brațe. Iar dacă insiști cu practica, se dezasamblează inclusiv mecanismul automat care acum conduce la mânie. Și mânia în sine o să apară tot mai rar. Astfel îți poți da voie să experimentezi postura ta naturală care este una a curgerii. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin