Când îți este frică vezi ceva ce nu este acolo. Dacă ai vedea ce este acolo, l-ai vedea pe Dumnezeu. Dumnezeu fiind Iubire infinită ai recunoaște această Iubire și nu ți-ar fi frică. Iubirea nu induce frică. Așa cum este în natura soarelui să emită lumină, la fel este în natura lui Dumnezeu să emită Iubire. Soarele nu poate emite întuneric. Nici Dumnezeu nu poate emite frică. 

Dar în ce fel atunci când îți este frică vezi ceva ce nu este acolo? 

Ca să răspund clar la întrebare, îți propun un exercițiu. Alege un obiect pe care să îl privești acum câteva secunde. De fapt, privești deja înspre un obiect pentru că probabil citești aceste rânduri pe un dispozitiv electronic. 

Acum imaginează-ți că îți dau niște ochelari care au lentile speciale colorate în albastru. Dacă te uiți spre acest text prin lentilele ochelarilor o să vezi dispozitivul și textul acesta în nuanțe de albastru. Asta înseamnă că el este albastru? Nu. Înseamnă că felul în care sunt colorate lentilele distorsionează percepția. 

Cu alte cuvinte, când îți este frică experimentezi o percepție distorsionată. 

Tu ești chiar acum învăluit de Iubirea Infinită a Lui Dumnezeu, dar percepi că ești văduvit de această Iubire. 

Tu ești dintotdeauna în siguranță, dar percepi atac. 

Tu ești dintotdeauna etern și nemuritor, dar te percepi limitat și muritor. 

Corectează eroarea, adică dă ochelarii jos, și dă-ți voie să îl vezi pe Dumnezeu în tot și în toate. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Când vine vorba de control, primul pas este conștientizarea faptului că a vrea să controlezi totul și orice nu îți face bine. Cu cât mai mult control vrei, cu atât mai frustrat și tensionat devii. Frustrarea atinge la un moment dat cote maxime, iar asta face loc conștientizării: „Probabil merg în direcția greșită. Hai să văd cum e să nu mai vreau să controlez totul și orice”. 

Acceptarea aceasta a faptului că a vrea să controlezi nu te ajută este esențială, dar este doar primul pas. 

Pasul 2 este să cedezi controlul în practică. Pentru partea practică, pentru mine a funcționat excelent practica Letting go așa cum o explică David R. Hawkins și Metoda Sedona așa cum o explică Hale Dwoskin. Deci dacă nu ai citit aceste cărți, le recomand. 

Dincolo de ce scrie în cărți, mai există niște lucruri, haide să le spunem teoretice, care susțin cedarea controlului în practică: 

1. Acceptarea faptului că nu există acționator în spatele acțiunii. 
2. Înțelegerea dinamicilor karmice. 
3. Acceptarea faptului că ești învăluit chiar acum de Iubirea Infinită a Lui Dumnezeu. 
4. Acceptarea faptului că nu poți experimenta decât ceea ce este infinit armonios să experimentezi acum. 

Ca să punctăm foarte pe scurt și partea practică, dacă tu îți propui să nu mai controlezi situația X, în interiorul tău apare o tensiune sesizabilă. Apare ceea ce poate fi numit „disconfort emoțional”. 

Ei bine, cu acel „disconfort” este recomand să stai. Să nu fugi de el. Să renunți la a vrea să îl modifici în vreun fel. Doar să îi dai voie să fie. Și să îi dai voie disconfortului ca doar să fie experimentat. Doar să îl observi nonjudecativ. 

Când faci asta, când vii cu această abordare spre disconfort, o să vezi că după un timp de observare din aceasta conștientă, disconfortul pleacă. Odată cu plecarea acestui disconfort prin procesare conștientă, ai cedat o parte din control. Când disconfortul pleacă, simți că nu îți mai dorești la fel de mult control cum îți doreai inițial. 

Ulterior, doar repeți procesul cât și cum ai chef pe orice dorință de a controla lucrurile. 

Toate uneltele practice și toată experiența de a ghida oameni în ședințe 1 la 1 acumulată în ultimii 7 ani le-am pus în programul: „Învăț să dau drumul. Învăț să las să curgă”. Pe lângă cele două cărți de care am pomenit, și acest program îți poate fi un companion de nădejde pe drumul tău spre cedarea controlului.

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Îți imaginezi că ai putea experimenta alte lucruri decât cele pe care le experimentezi. Consideri cumva superioare lucrurile pe care zice mintea că le-ai putea experimenta, lucrurilor pe care le experimentezi. 

Mintea spune că ai putea călători mai mult, că ai putea citi mai mult, că ai putea medita mai mult, că te-ai putea ruga, că ai putea scădea în greutate, că ai putea să îți găsești un partener de cuplu. 

Iar atunci când privești înspre ceea ce chiar experimentezi, lucrurile experimentate par cu mult mai puțin decât ceea ce vezi tu mental că ai putea experimenta. 

Astfel ajungi să opui rezistență Existenței. Simți nefericire, frustrare. 

Mecanismul în care consideri (ce ai putea experimenta) fiind superior  (lucrurilor pe care chiar le experimentezi) este o păcăleală a minții care te ține nefericit. 

De fapt, dacă ai fi putut să experimentezi altceva decât ceea ce experimentezi, ai fi experimentat. Iar ceea ce experimentezi acum este infinit armonios să fie experimentat de către tine acum. 

La asta, putem adăuga și faptul că multe din lucrurile pe care mintea își imaginează că le-ai putea experimenta, nici măcar nu există ca potențiale valabile pentru tine. 

Cheia este să recunoști momentul în care mintea vrea să te păcălească în felul descris și să devii conștient că este doar o amăgire. Și mai apoi, să fii recunoscător pentru ceea ce chiar experimentezi. Merită să îi mulțumești lui Dumnezeu pentru ceea ce experimentezi chiar acum, chiar dacă judecând ceea ce experimentezi, ți se pare că este „rău”. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Mintea rulează în permanență scenarii. Urmează să faci niște analize de sânge, gândurile spun: „Ce mă fac dacă ies rele?”. Urmează să plece copilul în excursie, gândurile spun: „Dacă face accident?”. Urmează să cumperi o mașină la mâna a doua, gândurile spun: „Dacă are niște defecte ascunse?”. 

Am oferit niște exemple ca să înțelegi la ce mă refer. De obicei pentru fiecare situație în parte, mintea nu rulează un singur scenariu, ci mai multe. Mintea este plină de: „Dacă o fi…” și „Dacă o păți…”. 

Foarte mulți oameni caută în mod real să rezolve această problemă a rulării scenariilor mentale. Foarte multe din așa-zisele soluții eșuează. Și asta pentru că multe din soluții încearcă să opereze pe nivelul problemei. 

De exemplu, o soluție care nu funcționează, dar este populară, este combaterea acestor gânduri care propun scenarii cu alte gânduri de „vibrație înaltă”. Câtă vreme o să încerci să rezolvi gândurile cu alte gânduri, doar adaugi problemei în loc să o rezolvi în mod real. 

Prin urmare, care e soluția? 

Soluția este să înțelegi cum funcționează mintea și ce anume alimentează propunerea de scenarii. Nu există un singur combustibil pentru scenarită, dar un combustibil este dorința de control. Fiindcă îți dorești control și fiindcă presupui că poți avea control, mintea rulează scenarii. Presupui că poți controla apariția unui scenariu și nu a altuia. 

Nu îți mai dori control și nu mai presupune despre control că este ceva ce poți avea și scenariile se reduc mult în putere, periodicitate și intensitate. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Ne întorceam sâmbătă seara înapoi în Iași după o scurtă vizită în Republica Moldova. La întoarcere am așteptat 2 ore și 10 minute în vamă.

Ne apropiam acum de casă. Oana zice: „Doamne ajută să găsim loc de parcare aproape de casă”. Eu zic: „Doamne ajută să găsim loc de parcare unde știe El că e cel mai potrivit loc de parcare acum”. 

Ajungem în cele din urmă și găsim loc foarte aproape de intrarea în bloc. Eu zic: „Păi și acum de unde știm pe cine a ascultat Dumnezeu?”. Oana zice: „Pe mine, că eu i-am spus specific ce vreau”. 

Eu nu sunt atât de convins. Dacă de fapt m-a ascultat pe mine?! Tu cel care citești, ce zici? 

Acum, încheind povestea, am împărtășit cu tine câteva secunde din ceea ce nu povestesc de obicei. Și anume „întâmplări personale”. Cursul evenimentelor și dialogul este fix cum a decurs, dar nu vreau să crezi că într-adevăr aș avea vreo nedumerire cu privire la: „Pe cine a ascultat Dumnezeu, pe ea sau pe mine?!”. 😂 Postarea este făcută și cu spirit de glumă. Și replica i-am adresat-o Oanei în cadrul conversației tot în spirit de glumă. 

Una din cele mai bune decizii pe care le-am experimentat acum mulți ani a fost să renunț la a-mi mai seta obiective la început de an. Singura Intenție de care mă strădui să mă țin este: „Facă-se Voia Ta Doamne pentru că nu am altă voie decât a Ta”. Și asta e suficient. 

Un mare catalizator pentru progres spiritual este să îți cedezi viața la modul cel mai total și deplin posibil lui Dumnezeu. Să nu mai vrei să fie cum vrei tu, ci să vrei să fie cum vrea El. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin