Întreaga Existență este conștiință. Și ceea ce numim materie și ceea ce numim minte și ceea ce se află „sub” materie și minte este aceeași substanță și aceeași conștiință.
Totuși putem observa că un om este conștient de sine, pe când o masă nu este conștientă de sine. De ce se întâmplă asta dacă tocmai am afirmat că și masa și omul sunt conștiință?
Se întâmplă fiindcă în unele arii din ea însăși conștiința este conștientă de propria ei existență, pe când în alte arii nu. Ce face conștiința conștientă de sine este multistratificarea. Este necesar ca substratul cel mai adânc al conștiinței să relaționeze cu forma de conștiință căreia îi spunem minte și cu forma de conștiință căreia îi spunem trup. Această relație multidimensională a diverselor „straturi” din conștiință conduce la conștiența de sine.
Mesei îi lipsește această multistratificare și de asta masa nu devine conștientă de sine, iar un om este conștient de sine. Totuși atât omul cât și masa sunt aceeași unică substanță, aceeași unică conștiință.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Primesc des întrebarea: „Cosmin, eu ce fac în situația X?”.
Iar drept răspuns, omul se așteaptă să primească recomandări de acțiuni.
A oferi recomandări în termeni de acțiuni înseamnă să dai sfaturi, iar eu mă strădui să nu dau sfaturi.
A da sfaturi este greșit pe mai multe paliere:
- Presupui că știi tu mai bine.
- Vrei să îl controlezi pe celălalt.
- Presupui că ceea ce este experimentat acum nu ar fi perfect.
- Oricum nu poți avea toate datele problemei.
- Cel care primește sfaturile tinde să proiecteze responsabilitatea eșecului pe tine.
- Presupui că ceva se petrece.
- Presupui separare.
Și lista poate continua.
Prin mesajul pe care îl transmit, poate să pară că orice text scris este un sfat. Nu este. Mesajul transmis are legătură cu componenta energetică în mare parte și nu cu suprafața.
La suprafață acțiunile arată cum arată. Recomandările sunt în direcția acceptării, creșterii gradului de conștiență, dezidentificării în raport cu mintea și corpul. Totul ține de postură interioară și de dinamică energetică. Acolo este cheia. Cu cât îți dai voie și tu să treci dincolo de suprafață înspre poziționare interioară și energetică, cu atât ești mai aproape de o conștientizare reală într-un sens mai larg.
Când întrebi pe altcineva ce să faci tu în termeni de acțiuni, fugi de responsabilitate. Nu mai fugi!
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Pentru ce merită să fii recunoscător chiar acum?
Eu sunt recunoscător pentru că aceste cuvinte există deja dintotdeauna și nu trebuie să fie scrise de un „eu”. Pur și simplu un potențial devine conștientizat de către Sine. Pentru ca potențialul să devină conștientizat de către Sine, era necesar să existe deja.
Același lucru este valabil pentru tot ceea ce experimentezi.
Când te definești pe tine însuți drept ceva limitat, îți imaginezi că faci și dregi.
Un exercițiu de smerenie util este să accepți că totul există deja dintotdeauna. Existența este infinită și perfectă.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Până la urmă, ce este și cum poate fi definit atașamentul?
Inițial, Sinele care este infinitul existenței uită că este infinit. Se consideră într-un fel sau altul limitat.
Fiindcă se consideră limitat, „privește în jur” și „vede” ceea ce pare a fi altceva decât El Însuși.
Văzând multiplicitate, începe și o împărțire pe căprării a multiplicității. Unele lucruri le consideră bune și altele rele. Unele lucruri le consideră „ale mele” și altele le consideră „ale altora”.
Orice „al meu” este fals fiindcă te depărtează de „EU SUNT”. De fapt, Tu drept Sine EȘTI toate acele lucruri care există și despre care consideri prin identificare cu limitarea că sunt „ale tale”.
O posesivitate dusă la extrem se transformă în atașament. Sinele, identificat cu ceva limitat, începe să simtă că nu poate trăi fără X, Y și Z. Această senzație, bazată pe falsitate, este atașamentul.
Orice atașament poate fi cedat prin urmarea procesului invers.
Accepți că nu ești limitat.
Accepți că nimic nu este „al tău”.
Accepți că oricum EȘTI.
Și mai apoi atașamentul dispare.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Nicio situație nu provoacă disconfort sau suferință prin ea însăși. Când trăiești ceva, disconfortul sau suferința apar fiindcă vezi lucruri care de fapt nu sunt acolo. Cu alte cuvinte, nu reușești să vezi realitatea în cadrul situației și din acest motiv ajungi să te lupți cu ceea ce ți se pare ție că se află acolo.
Dacă accepți că situațiile nu îți pot genera disconfort sau suferință este mai ușor să dai drumul disconfortului și tensiunii asociate situațiilor.
A da drumul nu constă în a muta niște materie de ici-colo. A da drumul nu constă în niște acțiuni fizice. A drumul este intenție, observare și disponibilitate interioară. Orice energie, observată din intenția de a nu fugi de ea, tinde să se disipe și să plece. De multe ori, atunci când i-ai dat drumul energiei, îți devine imediat clar și în ce fel percepția distorsiona Adevărul în acea situație și te făcea să vezi ceva ce nu era acolo.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
