Atașamentul a devenit experiența implicită. De aceea pare dificil să renunți la atașament.
Imaginează-ți că iei o minge de tenis și o ții strâns în pumn. O strângi atât cât de tare îți permite ție forța. Mai apoi imaginează-ți că toți oamenii ar avea o astfel de minge de tenis în mână și toți ar strânge-o cât de tare pot. Gândește-te că activitatea s-ar perpetua an după an. Orele în care mingea este ținută strâns în pumn ar tot crește. Și peste tot ai vedea oameni care țin strâns în mână mingea de tenis. Nu contează dacă sunt la cumpărături sau la plimbare în parc, fiecare om are mingea lui de tenis pe care o strânge tare.
Având această imagine în minte, gândește-te că te-ai duce la unul dintre ei și l-ai întreba: „Măi omule, nu te doare să tot ții strânsă tare în pumn acea minge?”. După ani în care a făcut asta constant, omul probabil v-a răspunde: „Eh, la început a fost puțin inconfortabil, dar acum și uit că o țin strânsă”.
Să zicem că ai continua dialogul și l-ai întreba: „Dar nu ai vrea totuși să îi dai drumul un pic mingii ca să vezi cum e?” Iar la această întrebare omul va răspunde: „Sincer, țin de atât de mult timp mingea strânsă în pumn încât nu știu cum să îi dau drumul. Plus că nici nu mă deranjează chiar tare.”
Mingea de tenis este o alegorie pentru „obiectul” de care ești atașat în acest moment. „Obiectul” atașamentului poate fi chiar un obiect fizic, dar poate fi și o emoție, o persoană, un scenariu mental sau orice altceva.
Fiindcă pentru atât de mulți ani ai stat încleștat, atașat și încordat, ai și uitat că poți fi relaxat, poți să dai drumul, poți să lași să curgă. De aceea, programul pentru care deschid înscrierile pe 1 decembrie 2025, îți vine în întâmpinare.
Programul este pentru toți oamenii care au înțeles că cedarea atașamentelor este calea, dar poate încă nu știu cum să o facă. Pentru toți cei care au înțeles că a le da voie emoțiilor negative să plece este calea, dar care simt că nu au o unealtă practică să îi susțină. Ei bine, programul este o unealtă cu o sumedenie de exerciții practice aplicabile diverselor situații și multiplelor emoții.
Mai sunt doar 2 zile până ce se deschid înscrierile, așa că o să îți spun câteva detalii despre program. Este un program de 30 de zile. Conține parte teoretică sub formă de înregistrări video, și exerciții practice sub formă de înregistrări audio mp3. Costul programului este 1000 RON, dar în perioada 1 decembrie 2025 - 7 decembrie 2025 îl vei putea cumpăra cu o reducere de 40%, adică va costa 600 RON. Cu mai multe detalii ne auzim în zilele următoare.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Era odată un înțelept care a fost invitat să țină o predică oamenilor din satul său. Omul și-a pregătit discursul pe hârtie, iar ziua evenimentului a sosit. Ajuns la momentul respectiv s-a stârnit o furtună puternică și i-au zburat toate foile. În acel moment omul a rezumat ceea ce își scrisese elaborat pe hârtie și le-a spus oamenilor din mulțime: „Nu vă îngrijorați că nu mai am discursul. Ceea ce voiam să vă spun este că atunci când îmi este foame mănânc, iar atunci când îmi este somn dorm.” Și a plecat.
Viața are un firesc al ei și o curgere a ei. În momentul în care curgem cu viața și cu firescul vieții atunci suntem în armonie, suntem bucuroși, experimentăm o stare de bine. Atunci când pierdem acest firesc și ajungem să vrem să controlăm lucruri care în absența controlului ar fi decurs mult mai armonios ne punem singuri bețe în roate. Dacă vrei îți recâștigi abilitatea naturală de a curge împreună cu viața, te aștept în programul: „Învăț să dau drumul. Învăț să las să curgă”. Înscrierile se deschid pe 1 decembrie 2025.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Să zicem că am ieșit împreună la o plimbare în parc. Mergem pe alei și dintr-o dată în fața noastră se materializează un zid din cărămidă. Zidul acoperă fix porțiunea aleii. Lasă loc de ocolire. Dacă ieșim puțin de pe pavajul aleii și călcăm doar un pic spațiul verde, putem să trecem mai departe și să ne bucurăm de plimbare. Ce propui să facem? Ocolim ușor zidul sau dăm cu capul în el?
Pus în acest context, o să spui: „Păi evident! Ce întrebare este asta?! Îl ocolim și ne bucurăm de plimbare și de discuția plăcută pe care o purtăm în liniștea naturii”.
Problema e că în ciuda faptului că răspunsul e evident dacă pun problema așa, în viața de zi cu zi începi să împingi în zid, să dai cu capul în zid și să te epuizezi. În viața de zi cu zi, „zidul” este: un coleg de serviciu agresiv, șeful, partenerul de cuplu care are o zi proastă, o boală, o emoție, un scenariu negativ imaginat de minte.
Când să aplicăm alegoria zidului din parc la viața de zi cu zi, soluția, dintr-o dată, nu îți mai pare evidentă. Dintr-o dată se activează un mecanism automat și începi să dai cu barosul în zid. Sau cu capul. Sau cu piciorul. Sau plângi lângă zid.
Totuși natural este să urmărești firescul situației și să curgi fără opunere de rezistență la unison cu situația. Să îți dai voie să fii pe creasta valului și nu prins în ochiul furtunii.
Când îți recâștigi acest firesc, nu faci decât să te întorci la abilitatea ta naturală. Poți alege chiar acum să curgi împreună cu viața, doar că poate ai uitat cum să o faci. Programul „Învăț să dau drumul. Învăț să las să curgă” pe care îl lansez pe 1 decembrie 2025, te va ajuta să îți recâștigi abilitatea naturală de a te bucura de viață. Nu prin luptă, ci prin cedarea opunerii de rezistență față de ceea ce este. Programul are și teorie, dar și o sumedenie de exerciții practice. Nu mai vreau să spui din nou: „Teoria ca teoria, dar practica ne omoară” fiindcă programul este plin de exerciții practice aplicabile la tot felul de situații și contexte.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Totul stă. Nimic nu se mișcă și nu s-a mișcat vreodată.
Dacă îți este greu să accepți asta, acceptă că…
Nu există acționator în spatele acțiunilor și nici gânditor în spatele gândurilor.
Dacă îți este greu să accepți asta, acceptă că…
Nu ești „tu” cel care face ceva, ci Dumnezeu face prin „tine”.
Dacă îți este greu să accepți asta, acceptă că…
De fiecare dată când vrei să controlezi ceva, îți faci un deserviciu și cedează astfel dorința de a controla.
Dacă îți este greu să accepți asta, acceptă că…
Să ierți e o idee bună. Nu ai de ce să porți ranchiună pentru că nimic nepotrivit nu s-a întâmplat vreodată.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Când te agăți cu rigiditate de ceva te predispui suferinței. Când le dai voie lucrurilor să fie ceea ce lucrurile sunt, fără atașament, te predispui păcii.
Este esențial să fii sincer cu tine însuți. Poți astfel recunoaște de ce anume te agăți cu rigiditate. Mai apoi este nevoie să fii sincer cu privire la motivele pentru care ții atât de strâns de ceva. Indiciul este acela că nu ții strâns de ceva pentru că aperi Adevărul. Cel mai probabil te minți spunându-ți că menținând un atașament aperi Adevărul. Cum ar putea un atașament, care este bazat pe falsitate, să apere Adevărul care nu are nevoie de apărare?
Când ții rigid de ceva, de fapt o faci pentru că extragi niște siguranță de acolo. Senzația de familiaritate asociată poziției tale fixe îți dă iluzia siguranței. Se mai poate să ții rigid de ceva fiindcă vrei să extragi niște plăcere din comparația cu ceilalți. Este plăcerea derivată din: „Eu știu și sunt și sigur, iar el nu știe”.
Rigiditatea se cere recunoscută treptat ca fiind o păcăleală. Observarea și contemplarea sunt un proces continuu prin care conștientizezi punctele în care ești rigid acum și le dai voie să se fluidizeze. O postură fluidă și non-atașată te conduce la depășirea suferinței.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
