Facă-se Voia Ta Doamne, pentru că nu am altă voie decât a Ta. 

Dacă te poziționezi în viață așa cum propoziția de mai sus descrie, progresul spiritual intervine inevitabil. Atunci când vrei ca lucrurile să fie așa cum vrei „tu”, întrebarea este: „Care <<tu>>?”. Investigând, îți dai seama că acel „tu” care vrea ca lucrurile să stea altfel decât este Voia Lui Dumnezeu este ego-ul și nu adevăratul Tu. 

Ego-ul spune: „Păi eu aș vrea să trăiesc viața așa cum voiește Dumnezeu, dar dacă Dumnezeu îmi dă <<A>> când eu voiam <<B>>?! Dacă Dumnezeu nu îmi dă ceea ce vreau eu să experimentez?”. Un astfel de flux mental nu reflectă altceva decât aroganță. 

În infinitul de dumnezeire care este întreaga Existență, fiecare atom stă acum în locul perfect în care se putea afla. Când renunți la luptă, judecată și opunere de rezistență, perfecțiunea întregii Creații se revelează înaintea ochilor tăi. Devenind conștient de această perfecțiune o să te simți aproape insuportabil de euforic și beatific. 

Facă-se Voia Ta Doamne, pentru că nu am altă voie decât a Ta.

Orice încercare de a controla gândurile eșuează lamentabil. Pe moment poți să ai senzația că ai reușit să fugi de niște gânduri care nu îți plac. În fapt, această fugă de moment nu este cu nimic mai eficientă decât băgarea gunoiului sub preș. 

Totuși faptul că nu poți controla gândurile, nu înseamnă resemnare. 

Nu poți controla gândurile direct. 

Ce poți însă este să cedezi atașamentele. Cu fiecare atașament cedat, fluxul de gânduri se reduce în intensitate. 

Un alt lucru pe care îl poți face este să cedezi aversiunea și opunerea de rezistență față de diverse lucruri. Cu fiecare opunere de rezistență cedată, fluxul de gânduri devine mai puțin intens. 

Mai apoi, poți ceda și plăcerea pe care o extragi din identificarea cu: „Eu gândesc”. Gândurile mai degrabă sunt. Nu ai tu vreun merit pentru asta. Când găsești disponibilitatea de a nu mai extrage plăcere din „Eu gândesc” și „Gândurile mele”, din nou, fluxul de gânduri se mai estompează cu încă un pic. 

Lucrând zilnic la cele enumerate, descoperi cum în minte nu mai este o așa mare agitație. Observi cum parcă și natura gândurilor experimentate diferă. Și observi cum ai mai multă energie și mai multă poftă de viață. Totul este să lucrezi zilnic, constant, la cedarea atașamentelor, opunerilor de rezistență și la cedarea plăcerii pe care acum o extragi din „Eu gândesc”. 

O idee falsă, dar intens circulată în mediile spirituale zice așa: „Mintea nu există”. La această concluzie falsă se ajunge când ego-ul se străduiește să înțeleagă nondualitatea. Nondualitatea nu este ceva de înțeles. Numai trăirea nondualității prin mintea care se află în pace, conduce la adevărata înțelegere. Adevărată înțelegere care nu este mentală, ci pleacă din „a fi”. 

Cum stau lucrurile de fapt cu mintea? În termeni de Existență, dacă ceva există acum, nu poate să nu mai existe. Existența nu se transformă niciodată în non-existență. Nici non-existența nu se transformă în Existență. Gândurile fac parte din Existență, deci sunt și acum și nu a existat niciun moment în care gândurile să nu existe. 

Prin non-atașament și cedare, mintea devine însă din ce în ce mai tăcută. Asta nu înseamnă că gândurile au existat și nu mai există. Gândurile există la fel în continuare, dar nu mai sunt active. Nu se mai „mișcă”. Efectul asupra minții al non-atașamentului și al cedării este cel de liniștire. Iar în liniștea minții, Adevărata Identitate poate fi amintită. Desigur că mintea își imaginează multe lucruri care chiar nu există. Iar a face diferența între Existență și non-existență este esența spiritualității. Mintea, drept cumul al gândurilor, face parte din Existență. Multe din lucrurile pe care mintea și le imaginează, nu fac parte din Existență. A te antrena să faci diferența între cele două este de fapt munca spirituală. 

Întregul însuși îți arată în ce direcție să mergi, atunci când nu știi în ce direcție să mergi. Este necesar doar să fii atent. Când ești suficient de atent, direcția devine clară. Iar urmând acea direcție, poți vedea cum rezultatele sunt numai armonia, fericirea și reușita cu minimul efort. 

De aceea este necesar să îți antrenezi capacitatea de a fi atent și conștient. Antrenamentul se face prin meditație, rugăciune, contemplare. Dar același antrenament se face și prin a nu fugi de ceea ce se prezintă spre a fi experimentat. 

Te-ai obișnuit să fugi de totul și orice. Te-ai obișnuit să fugi de orice minim disconfort. A fugi de disconfort nu este decât soluția pentru și mai mult suferință. A îmbrățișa și trăi total inclusiv disconfortul, te conduce de fapt la tot mai puțin disconfort. Exact la fel cum lucrurilor cărora le opui rezistență persistă, iar cele pe care le accepți se fluidizează. 

Cu cât mai tare îți dorești să controlezi, cu atât mai mult suferi. Un pas esențial pentru a te apropia de fericire este să cedezi controlul. 

Investigând, îți poți da seama că nu poți cu adevărat controla ceva. Controlul este o iluzie. Dar majoritatea oamenilor nu își iau timp să investigheze și să devină conștienți de acest aspect. Prin urmare, posibilitatea controlului este presupusă ca existând. Controlul, fiind o presupunere falsă, te predispune la a suferi. 

Fericirea este descoperită natural cu cât mai mult găsești în tine disponibilitatea de a accepta și cu cât te deschizi înspre a ceda controlul. 

Lucrurile sunt cum sunt și sunt perfecte așa cum sunt. 

Viața merge înainte și dacă situația X nu decurge așa cum ai vrea tu. 

Ceea ce este menit să te găsească, te va găsi oricum, chiar dacă încerci să forțezi sau eviți acel ceva. 

Pacea pe care o descoperi cedând dorința de a controla este dintotdeauna în tine.