Cedarea, odată acceptată drept cale, se poate transforma într-un: „să încerci din greu să te relaxezi”. Lucru care, desigur, doar generează și mai multă tensiune. 

O recomandare practică utilă este să începi cu lucruri care ție ți se par mărunte, dar pe care vrei totuși să le controlezi. Acolo, dorința de a controla fiind mai mică, vei putea să o cedezi mai ușor prin intenție. 

Ce se întâmplă când faci asta este că experimentezi ușurința și ușurarea în acea arie de care nu ești foarte atașat. Iar asta îți dă încredere. Primind confirmare din partea Vieții însăși că dacă te lași în brațele ei, ea te ține, vei fi tot mai dispus să te cedezi. 

Acest proces progresiv este una dintre căi. Pentru cine are o credință puternică în Dumnezeu, se poate folosi de acest punct de sprijin. Pentru cine are o încredere totală într-un maestru spiritual autentic, și acest punct de sprijin funcționează de minune. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Integrarea posturii cedării necesită timp. În primii doi ani de practică, credeam că am înțeles postura, dar de fapt nu o înțelesesem. Din acest motiv, să te expui în mod repetat indicațiilor în direcția cedării se poate dovedi de un real folos. 

Când nu ești cedat, vrei ca lucrurile să decurgă așa cum zic filmele tale din cap. Iar mintea este extrem de eficientă în a rula tot felul de scenarii. De unele scenarii te atașezi. Vrei să trăiești acele scenarii. Și astfel ajungi să opui rezistență la ceea ce trăiești chiar acum. 

Când ești cedat, ești în regulă cu oricare dintre scenariile pe care le propune mintea și ești în regulă și cu orice alt scenariu. Doar să fie cu Voia Domnului. 

Prin urmare, ca direcție de practică, poți observa în ce arii ale experienței de viață vrei să fie ca tine, și să te deschizi înspre: „Facă-se Voia Ta Doamne”.

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

În unul din dialogurile purtate cu discipolii, Ramana Maharshi le dă exemplu o coloană de marmură a unui templu. Coloana este sculptată de așa natură că reprezintă un om care este extrem de obosit ținând în spate acoperișul templului.

Este evident pentru oricine că acolo nu este un om real, chiar dacă este reprezentat astfel. La fel de clar este că în ciuda grimaselor de pe fața omului sculptat, nu este niciun efort acolo. Acoperișul templului nu este susținut de un personaj. Construcția stă în picioare prin ea însăși și prin respectarea principiilor arhitecturale. 

Ce urma să le spună Ramana discipolilor după referirea la alegorie este că cel care crede că face este același cu cel care suferă. Prin urmare, pentru a trece dincolo de suferință este necesară renunțarea la identificarea cu „eu fac”. 

Alegoria este una potrivită și pentru ego. Ne identificăm cu un personaj imaginat. Coloana care susține acoperișul este pur și simplu o coloană. Dar dacă este sculptată într-un anume fel, mintea vede un om acolo. Tot la fel, antrenamentul mental fiind într-o anumită direcție, identificarea este numai cu trupul fizic. De fapt ești dintotdeauna Întregul. Acest lucru poate fi conștientizat când orice identificare cu ceva limitat este cedată. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Ego-ul stoarce plăcere din fiecare „eu știu” cu privire la fiecare lucru. De aceea, în procesul de recunoaștere a ego-ului drept iluzie este necesară cedarea tuturor „eu știu”-urilor. Numai renunțând la „eu știu” îi poți da voie minții să tacă. Iar atunci când mintea tace poți vedea ceea ce este așa cum este și nu așa cum erorile de percepție îți prezintă. 

În practică poți alege orice subiect, persoană sau lucru care îți vine acum în minte. După ce l-ai ales, dă-ți voie să contempli ce „știi” cu privire la acel ceva. Majoritatea „eu știu”-urilor sunt concepte. 

După ce ai trecut în revistă aceste concepte, poți urmări plăcerea pe care o extragi din fiecare „eu știu” în parte. Fiind sincer cu tine, o să vezi că este niște plăcere acolo. 

Mai apoi, deschide-te înspre a ceda dorința de a extrage plăcere din „eu știu”. Renunțând la dorința aceasta de a stoarce plăcere din „eu știu”, cedarea conceptelor devine mai ușoară. Când toate conceptele sunt cedate, poți privi înspre ceva dincolo de erorile minții. Și astfel poți descoperi că acel ceva înspre care privești ești dintotdeauna chiar tu însuți. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Există o eroare care se perpetuează de sute de ani în mediile spirituale. Vorbesc de confundarea renunțării la atașament cu renunțarea la acțiune. O să iau niște exemple ca să fie totul clar. 

Mintea își imaginează că dacă, de exemplu, este conștientizat un atașament de mâncare, acesta poate fi rezolvat prin post negru. Cu alte cuvinte, presupunea este că dacă nu mai mănânci, cedezi atașamentul de mâncare. În realitate, a nu mai mânca, poate întări atașamentul de mâncare. 

A ceda un atașament nu este un proces care să aibă vreo legătură cu acțiunile. A ceda un atașament este strict un proces mental, independent de ceea ce este făcut sau nu este făcut. 

Să luăm exemplul datului cu aspiratorul în casă. Știu mulți oameni care dau periodic cu aspiratorul în casă. Totuși nu știu pe nimeni să fie atașat de dat cu aspiratorul. Deci făcutul periodic al unei anumite activități nu conduce neapărat la atașament. Așa cum și a nu face ceva periodic sau deloc nu oferă vreun indiciu cu privire la prezența sau absența atașamentului față de acel ceva. 

Un călugăr poate să fie foarte atașat de sex, cu toate că nu face niciodată sex. Iar cineva care face periodic sex poate să nu fie deloc atașat de această activitate. 

Cheia rămâne în continuare cedarea atașamentului pentru ca ceea ce numim progres spiritual să intervină. Doar dă-ți voie să nu te amăgești. Atașamentul se cedează pe energetic, nu „făcând” sau „nefăcând” ceva. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin