Creația este deja încheiată. Dumnezeu a creat tot ce era de creat. Și nu a făcut-o „în timp”. Creația este în afara senzației de timp. Există dintotdeauna și pentru totdeauna. 

Viața, așa cum o experimentăm noi ca oameni, poate fi considerată o descoperire și experimentare a ceea ce dintotdeauna Există, a ceea ce dintotdeauna Este. 

Îți poți imagina o cameră infinită plină de obiecte. Și obiectele sunt infinite ca număr. Fiecare obiect este un potențial asociat planului în care ne aflăm. Viața ta este o plimbare printre aceste obiecte și o descoperire a lor. Descoperi obiecte conform intenției. 

În fața acestei infinități te poți înclina cu smerenie. 

În fața acestei infinități de obiecte deja create îți poți antrena acceptarea. 

Nu există obiect imperfect. Fiindcă Dumnezeu nu creează imperfecțiuni. 

În fața recunoașterii perfecțiunii fiecărui obiect, poți ceda opunerea de rezistență. 

Poți fi recunoscător pentru faptul că tot acest infinit perfect al Creației este etern, iar tu descoperi această perfecțiune „pas cu pas”. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Ego-ul își asumă meritele pentru ceea ce oricum se întâmplă spontan și autonom. Ceva se petrece de la Sine. Pe ego ți-l poți imagina ca ieșind din tufiș și spunând: „Eu am făcut. Ce tare sunt!”. Este ca și cum te-ai uita pe geam și ai vedea mașinile trecând. După ce trece o mașină ai putea să spui: „Ha! Am mai făcut o mașină să treacă”. De fapt nu ai făcut „tu” drept ego nimic. Mașina trece. 

Dibuirea acestui mecanism este esențială pentru depășirea falsei identificări cu ego-ul. Odată dibuit mecanismul, el tinde totuși să persiste pentru că storci plăcere din asumarea meritelor. 

Ego-ul nu este cedat fiindcă vrei să ai bucuria derivată din: „Ha! Am mai făcut o mașină să treacă”. Este esențial așadar să îi cedezi lui Dumnezeu dorința de a extrage această plăcere din falsitate, și să îți îndrepți atenția spre Adevăr. Dumnezeu îți dăruiește beatitudine infinită atunci când renunți la a-ți mai dori să storci plăcere din amăgire.

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Iubirea poate fi experimentată numai fără motiv. Dacă simți că iubești „pentru că ceva”, nu iubești. Te poți afla foarte aproape de Iubire, dar dacă există un „pentru că” atașat, nu e Iubire. 

Iubirea este recunoscută ca Prezență. Fiindcă este însăși Prezența lui Dumnezeu. 

Prin urmare, pentru a trăi Iubire, nu este necesar să te duci undeva să o cauți. Iubirea este în chiar acest moment cu tine. Și asta pentru că nu există niciun loc în care Dumnezeu să nu fie. Iar Dumnezeu este Iubire. 

Căutarea Iubirii, ca să fie eficientă, se cere făcută prin dat la o parte. Iubirea este cu tine chiar acum. Dacă nu o simți este pentru că este „acoperită” de tot felul de gânduri, griji, emoții, atașamente. 

Prin urmare, caută atașamentul și cedează-l. Caută disconfortul emoțional și cedează-l. Și când suficiente au fost cedate, devii conștient de Iubirea de care oricum ești deja chiar acum înconjurat. Devii conștient de Iubirea care dintotdeauna ești. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Nu tot timpul când experimentezi ceva ce nu îți convine, înseamnă că ai ceva de vindecat acolo. Faptul că cauți ceva de vindecat este doar un fel în care te poziționezi. 

Soluția este acceptarea faptului că experimentezi potențialul cel mai potrivit pentru tine în contextul în care te afli. Cedează opunerea de rezistență până într-acolo încât îi poți mulțumi lui Dumnezeu pentru ce trăiești. 

Mintea vrea să le lege și să spună că: „Trăiesc ce trăiesc acum pentru că <<aia>> și <<cealaltă>>”. De fapt, trăiești ce trăiești acum pentru că asta se prezintă spre a fi trăit. Acceptarea radicală este soluția pentru cei care îl caută cu ardoare pe Dumnezeu. Acceptarea și trăirea Iubirii Necondiționate sunt la o zecime de milimetru distanță. Deschizându-te spre acceptare, găsești Iubirea care dintotdeauna ești.

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Dumnezeu poate fi văzut ca un câmp electromagnetic infinit în cadrul căruia tu te afli. Scrie și în Biblie că: „…în El trăim şi ne mişcăm şi suntem”(Faptele Sfinților Apostoli, capitolul 17, versetele 27-28). 

În cadrul Infinitului de dumnezeire, prin Intenție, adopți o anumită „poziție” și „direcție” dată de polaritatea ta interioară. 

„Poziția” și „direcția” pot fi spre „miezul” infinitului de dumnezeire. Am putea spune că în acest caz te îndrepți spre „centrul lui Dumnezeu”. 

„Poziția” și „direcția” pot fi spre „marginile” infinitului de dumnezeire. Am putea spune că în acest caz te îndrepți spre „periferia lui Dumnezeu”.

La „centru” e mai multă Lumină. La „periferie” este tot Lumină dar într-o intensitate luminoasă scăzută. 

Ceea ce în mod tradițional este numit „progres spiritual” este o accedere spre „centru”. 

Prin urmare, este necesar și suficient să te asiguri de un singur lucru: că direcția ta este spre „centru”, spre „miezul Luminii Infinite”. Dacă acest lucru este bifat, toate celelalte îți sunt adăugate ție. Nu îți mai rămâne niciun motiv de îngrijorare. 

A fi conectat la literatură spirituală integră și a urma un maestru spiritual autentic sunt unelte prin care îți poți menține „direcția”. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin