Ego-ul stoarce plăcere din fiecare „eu știu” cu privire la fiecare lucru. De aceea, în procesul de recunoaștere a ego-ului drept iluzie este necesară cedarea tuturor „eu știu”-urilor. Numai renunțând la „eu știu” îi poți da voie minții să tacă. Iar atunci când mintea tace poți vedea ceea ce este așa cum este și nu așa cum erorile de percepție îți prezintă. 

În practică poți alege orice subiect, persoană sau lucru care îți vine acum în minte. După ce l-ai ales, dă-ți voie să contempli ce „știi” cu privire la acel ceva. Majoritatea „eu știu”-urilor sunt concepte. 

După ce ai trecut în revistă aceste concepte, poți urmări plăcerea pe care o extragi din fiecare „eu știu” în parte. Fiind sincer cu tine, o să vezi că este niște plăcere acolo. 

Mai apoi, deschide-te înspre a ceda dorința de a extrage plăcere din „eu știu”. Renunțând la dorința aceasta de a stoarce plăcere din „eu știu”, cedarea conceptelor devine mai ușoară. Când toate conceptele sunt cedate, poți privi înspre ceva dincolo de erorile minții. Și astfel poți descoperi că acel ceva înspre care privești ești dintotdeauna chiar tu însuți. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Există o eroare care se perpetuează de sute de ani în mediile spirituale. Vorbesc de confundarea renunțării la atașament cu renunțarea la acțiune. O să iau niște exemple ca să fie totul clar. 

Mintea își imaginează că dacă, de exemplu, este conștientizat un atașament de mâncare, acesta poate fi rezolvat prin post negru. Cu alte cuvinte, presupunea este că dacă nu mai mănânci, cedezi atașamentul de mâncare. În realitate, a nu mai mânca, poate întări atașamentul de mâncare. 

A ceda un atașament nu este un proces care să aibă vreo legătură cu acțiunile. A ceda un atașament este strict un proces mental, independent de ceea ce este făcut sau nu este făcut. 

Să luăm exemplul datului cu aspiratorul în casă. Știu mulți oameni care dau periodic cu aspiratorul în casă. Totuși nu știu pe nimeni să fie atașat de dat cu aspiratorul. Deci făcutul periodic al unei anumite activități nu conduce neapărat la atașament. Așa cum și a nu face ceva periodic sau deloc nu oferă vreun indiciu cu privire la prezența sau absența atașamentului față de acel ceva. 

Un călugăr poate să fie foarte atașat de sex, cu toate că nu face niciodată sex. Iar cineva care face periodic sex poate să nu fie deloc atașat de această activitate. 

Cheia rămâne în continuare cedarea atașamentului pentru ca ceea ce numim progres spiritual să intervină. Doar dă-ți voie să nu te amăgești. Atașamentul se cedează pe energetic, nu „făcând” sau „nefăcând” ceva. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Fiecare om are treabă. Serviciu. Familie. Spiritualitatea fiind o prioritate pentru tine, ți se poate părea uneori că activitățile zilnice îți ocupă tot timpul și nu îți mai rămâne timp pentru practică. Simți că nu mai ai timp să meditezi, să citești o carte, să te uiți la un video cu un mesaj spiritual. Mintea zice: „Când să mai fac și asta?”

Din fericire există o soluție. Ceea ce este spiritual nu te părăsește nicio secundă. La serviciu este Dumnezeu la fel de mult cum este și în cea mai profundă carte de spiritualitate. 

Și practica spirituală poate să arate într-un fel încât să poată fi practicată oricând și oriunde. O formă de practică este aceea în care îi dedici lui Dumnezeu munca ta. Cu alte cuvinte faci tot ceea ce faci din devoțiune față de Dumnezeu. Și în aceeași practică poți include conștientizarea că Dumnezeu este chiar acum cu tine. Amintindu-ți aceste două chestiuni, oriunde te-ai afla, orice ai face se transformă într-o practică spirituală. Succes! 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Suferința este în mod clar rezolvabilă. Poți să nu mai suferi. Este doar necesar să devii conștient de niște lucruri de care acum nu ești conștient. Și este necesar să recunoști falsitatea unor teorii pe care acum le iei drept adevărate. 

Un exemplu de astfel de teorie falsă este aceea că unele situații conțin în ele suferință. Adevărul este că nimic pe lumea aceasta nu conține în și prin el însuși suferință. Suferința nu este conținută într-o situație așa cum inima este conținută în trupul fizic cu care te identifici acum. Suferința apare ca un derivat al falselor percepții. 

Atașamentul este cel care conduce la suferință. De aceea observarea atașamentelor are utilitate maximă în depășirea suferinței. Dacă vrei să treci dincolo de suferință observă atașamentul. Întreabă-te cum ai ajuns să fii atașat. Întreabă-te cine este cel care se atașează. Întreabă-te dacă prezența acelui atașament îți aduce mai multe beneficii sau mai multe deservicii. Această explorare onestă te ajută să tai prin iluzii. 

A urmări opunerea de rezistență este și asta deosebit de util. Întreabă-te cu ce te lupți de fapt. De ce opui rezistență acelui „ceva” căruia îi opui rezistență. Și întreabă-te dacă a-i opune rezistență acelui „ceva” îți aduce mai multe beneficii sau mai multe dezavantaje. 

Cedează atașamentele. 

Cedează opunerea de rezistență. 

Acceptă că nicio situație nu conține suferință în și prin ea însăși. 

Aceasta este calea pentru a ieși definitiv din suferință. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Pentru ce merită să fii recunoscător chiar acum? 

Recunoștința apare și spontan, dar poate fi și antrenată. 

Cum o antrenezi? 

Adresându-ți des întrebarea aceasta: „Pentru ce merită să fiu recunoscător chiar acum?”

Recunoștința este una din porțile spre cedare. Atunci când ești recunoscător, îți dai voie să recunoști măcar lucrul pentru care ești recunoscător ca fiind perfect așa cum este. 

Prin recunoștință poți treptat să te deschizi înspre a accepta că tot ceea ce a creat Dumnezeu este perfect așa cum este. 

Prin recunoștință, poți ajunge treptat la acea atitudine care este cel mai de folos în orice situație și care este reflectată de propoziția: „Mulțumesc Doamne pentru ceea ce trăiesc chiar acum”. De fiecare dată experimentezi ceea ce este infinit armonios să experimentezi. Antrenamentul pe care îl poți face nu este spre perfecțiune, ci este un antrenament prin care îți poți da voie să recunoști și să mulțumești pentru perfecțiunea de care ești înconjurat. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin