Întrebare: Am oameni în viața mea care nu se schimbă, oricât i-aș iubi și oricât m-aș ruga pentru ei. Trebuie să-i accept așa cum sunt sau să mă îndepărtez?

Răspuns: Ce să faci în termeni de acțiuni îți va deveni ție clar în momentul în care lucrul pe energetic este gata. Atunci când nu mai există nicio emoție între tine și decizie, emoție care să îți întunece percepția, atunci îți va deveni clar ce să faci. 

Recomandarea mea este să nu ceri de la nimeni și nici să nu asculți sfaturi legate de cum să acționezi tu specific, sfaturi venite de la un alt om, indiferent care ar fi el. Nimeni nu știe ce trăiești tu. Și nu există răspuns corect în mod absolut la întrebarea: „Să stau sau să mă îndepărtez?”. 

De fapt, soluția este ca tu să ajungi în acceptare interioară, să renunți la orice dorință de a-i schimba pe ceilalți în vreun fel, să te rogi pentru ei dacă asta simți să faci, și mai apoi, îți va deveni 100% clar ce este de făcut. De multe ori, atunci când accepți cu adevărat, nici nu mai rămâne ceva de făcut fiindcă lucrurile se rezolvă de la Sine. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Întrebare: „Încerc să fiu prezent, să nu mai judec, să cedez atașamente. Dar cu cât muncesc mai mult la mine, cu atât mă simt mai obosit. Spiritualitatea asta nu ar trebui să mă facă să mă simt tot mai ușor?”

Răspuns: Haide să comparăm lucrul spiritual cu lucrul la sala de antrenamente. Este ca și cum te-ai întreba: „Cu cât fac sală mai mult, cu atât obosesc mai tare. Nu ar trebui să simt că obosesc mai puțin?”

Ei bine, pe termen lung, mersul la sală, te va face să urci mai ușor pe munte. Dar pe termen scurt, când ești în sală și depui efort, asta se simte ca un calvar. 

Prin urmare, un aspect este cel legat de temporizare. Continuă să lucrezi și judecă impactul pe termen lung. Sau, dacă este posibil, renunță la a mai judeca impactul și doar încrede-te în proces. 

Pentru lucrul spiritual specific, mai există un aspect. De multe ori atunci când practicantul spiritual cere iubire, primește drept experiență ceea ce pare „opus al iubirii” tocmai pentru a putea rezolva conflictul. La fel și pentru pace și pentru toate celelalte caracteristici pozitive. 

Atunci când vrei să cureți geamul ca să vezi lumina soarelui, când îți îndrepți atenția spre geam, inițial vezi murdăria. Mai apoi, odată curățată murdăria se ajunge și la a te bucura de lumina soarelui. 

Cu răbdare și încredere proces îți doresc succes la a practica!

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Am momente de pace profundă în meditație. Dar imediat ce deschid ochii și intru în contact cu viața de zi cu zi, pacea dispare. Ce folos are dacă nu rămâne?

Stabilizarea posturii tinde să intervină prin continuarea practicii. Dacă o să continui să meditezi, de la un punct încolo o să observi cum pacea trăită în meditație persistă încă un timp. Mai apoi, o să descoperi că intervine treptat, spontan, și pe parcursul zilei. Când lucrurile se mai așază, o să te găsești în pace și fără să meditezi. 

O altă recomandare utilă este adăugarea contemplării ca practică de viață. Contemplarea este tocmai un fel de „meditație în mers”. Poți antrena aceeași focusare a minții și atunci când experimentezi viața în tot ansamblul său. Prin practica contemplării, postura păcii tinde să se stabilizeze și mai ușor decât doar prin meditație statică. 

În cele din urmă, dincolo de meditație sau contemplare, și mai utilă este cedarea atașamentelor și destructurarea emoțiilor. De abia când suficiente atașamente au fost cedate, pacea poate fi trăită cu adevărat. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Am iertat pe cineva care m-a rănit profund. Dar gândul la ce a făcut tot revine. Înseamnă că n-am iertat cu adevărat?

Dacă mintea încă zboară activ înspre subiectul respectiv înseamnă că evenimentul încă generează o „diferență de presiune” în minte. 

„Diferența de presiune” este o alegorie la care apelez eu pentru a explica de ce este agitație în minte. Știm din știință că diferența de presiune atmosferică este motorul principal din spatele formării vântului. Vântul nu este altceva decât aerul care se deplasează din zonele cu presiune ridicată către cele cu presiune scăzută. 

Tot la fel, „vântul mental”, adică agitația de gânduri pe un anumit subiect este formată din gânduri care se deplasează din zonele unde nu există presiune, spre zonele unde există „apăsare” în minte. 

Așadar, revenind la întrebarea inițială, dacă gândul la ce a făcut acea persoană tot revine înseamnă că încă mai există măcar niște reziduuri ale neiertării acolo. 

Totuși, faptul că există reziduuri nu înseamnă neapărat că nu faci tu ceva bine. Procesul de iertare poate fi corect executat, dar totuși să mai fie încă niște energie care se cere procesată. 

Imaginează-ți un muncitor care prășește un lan cu porumb. După o zi de muncă, încă mai are treabă și pe a doua zi. Asta pentru că lanul e mare, nu fiindcă nu a prășit el bine astăzi. 

Totuși recomandarea ar fi să cauți o cale să validezi și eficiența metodei. Dacă însă despre o metodă îți este 100% clar că funcționează, doar aplic-o. Până la urmă, orice zonă solidificată din minte prin neiertare, poate fi detensionată prin intenția iertării și observare conștientă. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Am auzit că trebuie să renunț la atașamente. Dar eu îmi iubesc familia, copiii, partenerul. Să renunț la atașament înseamnă să nu-i mai iubesc?

În primul rând nimic nu trebuie. Numai pentru cine vrea să depășească suferința sau să progreseze spiritual recomandat este să cedeze atașamentele de orice fel. Farmecul este că abia atunci când suficiente atașamente au fost cedate poate fi experimentată iubirea. Altfel, atașamentele blochează experimentarea iubirii la fel cum norii blochează lumina soarelui. 

Deci a renunța la atașament nu înseamnă să nu îi mai iubești, ci a renunța la atașament înseamnă să îi iubești cu adevărat. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin