Cu cât este mai intensă dorința de control, cu atât este mai intensă suferința. Și reciproca este valabilă. Adevărul este că nu poți avea control. Chiar și dacă reușești să accepți logic faptul că nu ai control, dorința tot apare. Cineva poate să își dorească și soarele de pe cer chiar dacă știe că nu îl poate avea. La fel e și cu controlul. 

Antrenarea acceptării este una din soluțiile posibile pentru control. O altă soluție este destructurarea emoțiilor. 

A nu accepta ceea ce este așa cum este reprezintă modalitatea ego-ului de a se lupta cu Dumnezeu și de a considera despre Dumnezeu că este incompetent. Este ego-ul cel care emite această judecată. 

Oare ai putea să accepți că tot ce se întâmplă este perfect așa cum este chiar dacă tu îl vezi altfel decât perfect și îl judeci? O astfel de acceptare ar putea conduce la cedarea dorinței de control. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Dacă gândurile sunt „ale tale” sau, eventual, „emise” de către tine comandă-le să se oprească. Ceva ce este „al tău” sau „emis” de către tine ar trebui să te asculte.

În practică poți ușor constata că gândurile nu te ascultă. Pur și simplu nu fac ce vrei tu. Poate să apară întrebarea: „Ok, să zicem că accept că nu sunt ale mele, dar totuși ale cui sunt și de ce le experimentez pe cele pe care le experimentez?”. 

Aceste întrebări au și ele un răspuns. Dar răspunsul nu este atât de valoros. Mult mai valoros este să te menții conștient cât mai mult timp de faptul că gândurile doar sunt și nu sunt „ale tale”. Cedarea senzației de posesivitate în raport cu mintea, conduce de fapt la liniștirea minții. Cu o minte mai liniștită totul devine mai clar. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Calea cea mai eficientă pentru a face pace cu greșelile din trecut este să ajungi în punctul în care conștientizezi prin experiență, nu prin teorie, că nimic nu este și nu a fost niciodată greșit. 

Până la conștientizarea prin experiență a acestui fapt, o a doua modalitate eficientă este să înveți să îți procesezi spre destructurare emoțiile. Când vinovăția pentru ceea ce percepi drept „greșeală trecută” a fost destructurată, practic ai făcut pace cu evenimentul.  

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Care e rolul corpului în evoluție spirituală? 

Buddha spunea că este o mare oportunitate și binecuvântare karmică să ai o experiență umană. 

De ce? 

Fiindcă planul în care ne aflăm oferă echilibrul perfect între „plăcere” și „durere”. Cu alte cuvinte experimentezi suficientă „durere” cât să te îndrepți spre practică spirituală și să îți amintești în cele din urmă Adevărata Natură. Și experimentezi suficientă „plăcere” încât să ai timp și disponibilitate să cauți o cale pentru depășirea suferinței. 

În raiuri e prea multă plăcere și nu te-ai putea gândi la practica pentru reamintirea Adevăratei Naturi. 

În iaduri e prea multă suferință și nu te-ai putea gândi la practica pentru reamintirea Adevăratei Naturi. 

Totuși în acest plan, având un corp fizic, ești într-un echilibru care îți dă oportunitatea să practici. 

Prin urmare, răspunsul la întrebarea: „Care e rolul corpului în evoluție spirituală?” e acela că, corpul, reprezintă o unealtă primită ca dar divin și care îți este cel mai de folos pentru iluminare. Planul în care te afli acum este planul cel mai potrivit pentru iluminare. Iar asocierea cu un trup fizic face ca acest plan să fie cel mai potrivit pentru asta. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

De ce există rău în lume dacă Dumnezeu există?

Primul lucru util de precizat ca răspuns la întrebare este că lucrurile pe care le definești drept rele sunt definite de către tine. Pentru Absolut doar sunt. Și reflectă esența a ceea ce ele sunt. Tu le-ai clasificat ca „bune” sau „rele”, iar acum vrei ca lumea întreagă să aibă sens constrânsă fiind de o definiție arbitrară. 

Mai apoi, util de precizat ar fi faptul că nedumerirea este activă atât timp cât îl consideri pe Dumnezeu limitat în vreun fel și îi negi omniprezența. Lucrurile pe care le etichetezi drept „rele” conform filtrelor de percepție, de fapt sunt tot fix Dumnezeu și nu au fost niciodată nimic altceva. 

Elucidarea nedumeririi în mod real nu se poate face altfel decât cedând filtrele de percepție și judecățile.

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin