De ce există rău în lume dacă Dumnezeu există?
Primul lucru util de precizat ca răspuns la întrebare este că lucrurile pe care le definești drept rele sunt definite de către tine. Pentru Absolut doar sunt. Și reflectă esența a ceea ce ele sunt. Tu le-ai clasificat ca „bune” sau „rele”, iar acum vrei ca lumea întreagă să aibă sens constrânsă fiind de o definiție arbitrară.
Mai apoi, util de precizat ar fi faptul că nedumerirea este activă atât timp cât îl consideri pe Dumnezeu limitat în vreun fel și îi negi omniprezența. Lucrurile pe care le etichetezi drept „rele” conform filtrelor de percepție, de fapt sunt tot fix Dumnezeu și nu au fost niciodată nimic altceva.
Elucidarea nedumeririi în mod real nu se poate face altfel decât cedând filtrele de percepție și judecățile.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Tot ceea ce îți imaginezi există ca exercițiu de imaginație. Nu tot ce îți imaginezi există și ca potențial care poate deveni actual în planul în care te afli.
De exemplu, îți poți imagina că soarele de pe cer începe acum să se facă tot mai mic și să se apropie de pământ și să aterizeze în palma ta. Iar când aterizează în palmă nici măcar nu te frige.
Îți poți imagina scenariul de mai sus. Iar scenariul există ca conglomerat de gânduri și imagini pe care le vezi la nivel mental. Totuși acest exercițiu de imaginație nu are și un corespondent în infinitul de potențiale care stau să devină actuale.
Un alt exemplu: Gândește-te puțin la Dumnezeu. Indiferent cum te raportezi la Dumnezeu, cugetă câteva secunde asupra Lui. Mai apoi, străduiește-te să îți imaginezi la nivel mental dispariția lui Dumnezeu. Poți să îți imaginezi asta. Exercițiul de imaginație există. Nu și posibilitatea ca Dumnezeu să nu mai existe.
A putea să accepți că „vezi” la nivel mental și lucruri care nu se pot întâmpla în realitate are niște implicații colosale pentru progresul tău spiritual.
A accepta asta, te ajută să:
- procesezi mai ușor fricile
- cedezi mai ușor atașamentele
- recunoști faptul că nu te poți baza pe minte atât de mult pe cât credeai
- vezi falsitatea asociată conceptului de manifestare
- te concentrezi mai mult pe ceea ce chiar are existență
- contempli mintea ca pe un mecanism automat
- recunoști faptul că mintea și gândurile nu sunt „ale tale”
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Mintea creează filtre de percepție. Filtrul de percepție este un conglomerat de gânduri, emoții, amintiri, energii înmagazinate de care te-ai atașat. Ceea ce vezi așa cum filtrele de percepție îți prezintă este iluzia din care e necesar să ieși. Orice lucru existent privit fără ca filtrele de percepție să îl distorsioneze poate fi recunoscut drept Sine. Dacă te uiți înspre ceva și nu îl vezi drept Sine există două variante:
- Acel ceva nici măcar nu există, dar tu îl iei drept existând.
- Acel ceva există și prin urmare este Sinele, dar tu îl iei drept ceea ce filtrele de percepție spun, traduc, interpretează.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Să treci dincolo de suferință, este chiar ceva realizabil. Doar nu mai opune rezistență. Acceptă. Desigur că antrenamentul și dedicarea sunt necesare. Doar a spune: „accept” nu este suficient. Nici măcar intenția sinceră nu este suficientă. Poți să intenționezi sincer să accepți ceea ce este așa cum este și totuși să nu o faci. Este nevoie de practică, antrenament și dedicare. Fără grabă. Cu răbdare. Garanția este totuși și ea acolo. Cu cât accepți mai mult, cu atât descoperi pacea și treci dincolo de iluzia suferinței. Când accepți totul așa cum este, pacea devine starea ta naturală. Emoția îți indică ce nu accepți. Fiind atent, descoperi astfel opunerea de rezistență. Mai apoi, trăiește-ți conștient emoțiile. Nu fugi de ele. Lasă toate lucrurile în grija lui Dumnezeu. Și mulțumește lui Dumnezeu pentru ce trăiești chiar acum. Continuă să fii dedicat în această practică și suferința poate fi depășită.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Când ești în depresie, nu înțelegi care este scopul și sensul vieții. Acuzi lipsa scopului și sensului ca generatoare de suferință.
Când afli despre tine Ce ești, când îți reamintești Adevărata Natură, știi că viața nu are neapărat un scop sau un sens. Existența doar există. Iar asociată acestei conștientizări subiective este numai beatitudine infinită. Îl iubești pe Dumnezeu pentru că doar este. Îl iubești pe Dumnezeu fiindcă nu ai fost și nu ești niciodată separat de el. Acum nu mai cauți scopul sau sensul și ești fericit doar Existând.
În această întrupare le-am experimentat pe ambele. Și depresia și reamintirea Adevăratei Naturi. Nu mai căuta un sens sau un scop al vieții. Căutând scopul sau sensul te afunzi tot mai mult în suferință. Caută să găsești o cale prin care să cedezi atașamentele. Fiecare atașament cedat este un pas spre beatitudine, fericire fără motiv.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
