Când ești în depresie, nu înțelegi care este scopul și sensul vieții. Acuzi lipsa scopului și sensului ca generatoare de suferință. 

Când afli despre tine Ce ești, când îți reamintești Adevărata Natură, știi că viața nu are neapărat un scop sau un sens. Existența doar există. Iar asociată acestei conștientizări subiective este numai beatitudine infinită. Îl iubești pe Dumnezeu pentru că doar este. Îl iubești pe Dumnezeu fiindcă nu ai fost și nu ești niciodată separat de el. Acum nu mai cauți scopul sau sensul și ești fericit doar Existând. 

În această întrupare le-am experimentat pe ambele. Și depresia și reamintirea Adevăratei Naturi. Nu mai căuta un sens sau un scop al vieții. Căutând scopul sau sensul te afunzi tot mai mult în suferință. Caută să găsești o cale prin care să cedezi atașamentele. Fiecare atașament cedat este un pas spre beatitudine, fericire fără motiv. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Energia dorinței nu te lasă să vezi că în chiar acest moment ești perfect, totul în jurul tău este perfect și ești în siguranță și învăluit de Iubirea Infinită a lui Dumnezeu. 

Dorința implică: 

- o presupusă lipsă

- o luptă cu ceea ce experimentezi chiar acum

- ancorarea în exerciții de imaginație ale minții în locul ancorării în Adevăr

Mintea spune: „Fără dorință nu aș mai face nimic.” Propunerea mea este: „Cedează mai întâi toate dorințele și să vedem dacă fără să fie mai dorințe acolo, chiar nu mai faci nimic”. 

Făcutul oricum se petrece. Apa oricum curge pe Dunăre. Soarele oricum răsare. Părul oricum crește. Totul se petrece de la Sine. Fără dorințe, doar îți dai voie să descoperi și accesezi pacea care dintotdeauna ești. Plin de dorințe storci plăcere din ego și din limitare. Iar plăcerea din ego tinde să conducă mai devreme sau mai târziu și la suferință. Caută plăcerea în Etern, nu în limitat. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Adevărata libertate și fericire constă în a fi liber de dorințe și atașament. Dorește-ți ce ai și fii fericit. Dorește-ți ce își imaginează mintea că ai putea avea și nefericirea bate la ușă. 

Atașamentul își are originea în falsa identificare. A te vedea drept o entitate limitată conduce rapid la atașament. Adevărul este că ești Infinitul Însuși. 

Oricum ai face, pentru a depăși suferința este necesar să găsești o modalitate prin care să identifici atașamentul și dorințele și să le dai drumul. 

Calea pe care o propun este urmărirea emoționalului. Dacă doar urmărești disconfortul emoțional și reușești să îl procesezi spre destructurare, nu mai trebuie să îți bați capul cu niciun alt detaliu. A destructura conștient emoții prin trăirea lor conștientă și renunțarea la control este echivalentă cu a da drumul dorințelor și atașamentelor.

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin 

Nu ai control. Poți accepta asta pentru o clipă? De multe ori, jucăușa minte spune: „Știu și pot accepta logic faptul că nu am control, dar totuși mi-l doresc”. A-ți dori ceva ce în mod evident nu poți avea este doar o formă de masochism. Sănătos este ca, în cazul în care conștientizezi logic că nu poți avea control, să cedezi și orice dorință de a controla ceva. Poți alege să le lași pe toate în grija lui Dumnezeu. El chiar știe mai bine ce și cum. 

Dorința de control este un obstacol și în accesarea păcii reale, dar și în experimentarea progresului spiritual autentic. Investighează controlul. Mai apoi, cu sinceritate, acceptă toate lucrurile pe care nu le poți controla ca urmând un curs firesc al lor. Lasă-le pe toate în grija lui Dumnezeu. Lasă-te și pe tine total în grija lui Dumnezeu. În asta îți vei găsi mult căutata pace. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Întreaga Existență este conștiință. Și ceea ce numim materie și ceea ce numim minte și ceea ce se află „sub” materie și minte este aceeași substanță și aceeași conștiință. 

Totuși putem observa că un om este conștient de sine, pe când o masă nu este conștientă de sine. De ce se întâmplă asta dacă tocmai am afirmat că și masa și omul sunt conștiință? 

Se întâmplă fiindcă în unele arii din ea însăși conștiința este conștientă de propria ei existență, pe când în alte arii nu. Ce face conștiința conștientă de sine este multistratificarea. Este necesar ca substratul cel mai adânc al conștiinței să relaționeze cu forma de conștiință căreia îi spunem minte și cu forma de conștiință căreia îi spunem trup. Această relație multidimensională a diverselor „straturi” din conștiință conduce la conștiența de sine. 

Mesei îi lipsește această multistratificare și de asta masa nu devine conștientă de sine, iar un om este conștient de sine. Totuși atât omul cât și masa sunt aceeași unică substanță, aceeași unică conștiință. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin