Ești dintotdeauna în siguranță și ești dintotdeauna învăluit de iubirea lui Dumnezeu. Tu în chiar acest moment ești în Dumnezeu. Și cum Dumnezeu este iubire, adevăr și lumină, asta înseamnă că tu în acest moment ești în iubire, adevăr și lumină.

Motivul pentru care s-ar putea să nu trăiești asta ca experiență sunt emoțiile care te blochează și distorsiunile de percepție. Vin tot felul de gânduri false care îți explică cum că lucrurile ar sta diferit decât ele stau de fapt.

O să-mi spui: dar războiul, dar n-am bani, dar ratele, dar criza, dar Trump, dar politica, dar alegerile. Te cred. Te înțeleg. Dar poți în chiar acest moment să accepți că ești în siguranță și că nu ai niciun motiv să te temi.

De fiecare dată se actualizează numai și numai potențialul infinit armonios. Fiecare potențial este perfect. La actualizarea lui a contribuit o infinitate de variabile. Tu poți procesa două, trei, maximum zece din aceste variabile. Egoul are pretenția că procesând un număr limitat de variabile știe el mai bine cum ar fi trebuit să stea lucrurile. Aceasta nu este decât aroganța egoului.

Ție ți se pare că te-ai născut și o să mori. Dar ești etern. Moartea nu este o posibilitate. A nu mai exista nu este o posibilitate.

Poți alege să te cedezi lui Dumnezeu. Să spui cu sinceritate: facă-se voia Ta, Doamne, pentru că nu am altă voie decât a Ta. În momentul în care ai spus asta cu sinceritate, motivele pentru care experimentai frică dispar.

 Imaginează-ți că porți un rucsac plin cu pietre. Fiecare piatră e câte o energie a neiertării. Mergi cu rucsacul respectiv peste tot. Te obosește, te macină, te frământă. Dacă alegi să-l golești, îți faci un serviciu în primul rând ție.

Iertarea nu înseamnă să ignori energia blocată în tine. Înseamnă să o procesezi conștient și să-i dai drumul.

De ce nu reușești să ierți?

Fiindcă extragi plăcere din sentimentul de superioritate față de cel pe care nu-l ierți. Te consideri mai bun, mai deștept, cel care a făcut lucrurile corect.

Fiindcă te autocompătimești. Săracul de mine, ce mi-a făcut, ce-am pățit.

Fiindcă ții cu dinții de dreptatea ta. Dar o faci în detrimentul propriului progres spiritual și al unei vieți trăite în armonie.

Ce te ajută să ierți?

Întreabă-te ce ai învățat din acea experiență. Acceptă că totul este perfect așa cum este. Acceptă că majoritatea oamenilor acționează pe pilot automat, din inconștiență, nu din intenția de a-ți face rău. Amintește-ți că celălalt ești tot tu, fiindcă peste tot este numai Sinele.

Alege să-ți dorești mai mult să ierți decât îți dorești plăcerea de a avea dreptate.

Dacă ai liber arbitru, transformă-te acum într-un elefant. Sau schimbă-ți culoarea pielii. Sau levitează.

Motivul pentru care nu ai liber arbitru este acela că persoana, individul,(ca agent separat de Sine) nu există. Iar definiția liberului arbitru este în strânsă legătură cu un presupus „agent separat”. Nu există multiplicitate. Există o singură entitate care experimentează prin intermediul trupurilor fizice. Această entitate este Sinele.

Poți totuși alege ceva. Nu în termeni de acțiuni, ci în termeni de intenții. Imaginează-ți o cameră plină cu casete de film. Pe un raft ai comedii, pe altul drame, pe altul documentare. Ce poți alege prin intenție este la ce tip de film te uiți. Dar după ce ai ales, filmul rulează așa cum are de rulat, fără ca tu(drept un presupus agent separat) să poți controla ce se petrece în film.

Nu există acționator în spatele acțiunilor. Nu există decident în spatele deciziilor. Nu există gânditor în spatele gândurilor.

La ce te ajută să accepți asta?

Poți elibera munți de vinovăție aproape instantaneu. Poți experimenta mult mai puțin stres. Poți ceda dorințele mai ușor lui Dumnezeu. Și te poți raporta la întreaga viață dintr-o postură mai relaxată: oricum observ un film care se petrece conform intenției. Pot fi măcar puțin mai liniștit, măcar puțin mai împăcat.

Mintea îți propune foarte mult control, dorință de siguranță, dorința de a simți că tu ca ego faci. Și toate aceste încăpățânări ale egoului nu fac decât să te conducă la suferință.

Sunt șanse foarte mari să ai deja nenumărate exemple de situații din viața ta în care, dorindu-ți ceva foarte tare și forțând lucrurile într-o anumită direcție, nu se întâmpla ce-ți doreai. Și în momentul în care ai renunțat la a-ți mai dori, ai ajuns să experimentezi acel lucru. Forța și dorința excesivă ne blochează de fapt din a avea ceea ce ne dorim.

Știi expresia „norocul începătorului"? Nu e noroc deloc. E abordarea unei experiențe dintr-o postură smerită și lipsită de așteptări. De fiecare dată când abordezi ceva smerit și fără așteptări, șansele de reușită se multiplică exponențial. Fiindcă îți dai voie să curgi împreună cu viața.

Imaginează-ți o pădure. Unii copaci au lemnul tare, rigid. Alții au lemnul moale. Când vine furtuna, copacii cu lemn moale se unduiesc fără să se rupă. Cei rigizi se rup. Cu cât postura ta e mai rigidă, cu atât suferi mai mult. Cu cât e mai flexibilă, cu atât treci mai ușor prin furtunile vieții.

Poți alege în fiecare zi să mergi în aval, nu în amonte. Și în felul acesta te predispui la a trăi pace, armonie și iubire.

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Tu nu ești egoul. Tu ești Sinele. Prin urmare, tu nu beneficiezi de pe urma supărării tale.

De cele mai multe ori când te superi pe cineva, faci asta ca un exercițiu de manipulare emoțională. Ceilalți, când te văd supărat, își modifică comportamentul fiindcă nu suportă să te vadă supărat. Ăsta e unul din motivele pentru care te superi.

Al doilea: extragi compătimire din partea celorlalți. Și din acea compătimire extragi plăcere.

Al treilea: autocompătimirea. Săracul de mine, cât de grea e viața, numai mie nu-mi ies lucrurile.

Renunță la a-ți mai dori manipulare, compătimire și autocompătimire derivate din supărare. Din capul locului sunt șanse mult mai mici să ajungi să te superi.

Dacă totul este perfect așa cum este, nu ai niciun motiv să fii supărat. Percepția ți-a generat supărarea, nu Realitatea.

De fiecare dată când judeci pe cineva, sunt șanse mult mai mari să te și superi. Judecata e tot o păcăleală a egoului.

Asumă-ți responsabilitatea pentru absolut tot ceea ce experimentezi. Nu mai împărți cu vinovăție în stânga și în dreapta. Numai tu, drept Sine, ești peste tot. N-are cine altcineva să facă ceva independent de tine.

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin