Orice aspect care provoacă în tine disconfort indică un atașament. Iar dacă Intenția este progresul spiritual, atașamentul se cere cedat. Atenție, nu spun că atunci când simți în tine un disconfort nu ar trebui să faci ceva cu privire la situație. Cum nu spun nici că ar trebui să faci ceva cu privire la situație. „Făcutul” este irelevant pentru ideea pe care vreau să o transmit. Poți să faci ceva cu privire la situație. Poți să nu faci ceva cu privire la situație. Însă dacă urmărești progresul spiritual, esențial este să procesezi conștient disconfortul conștientizat și să cedezi atașamentul.

Mecanismul energetic este simplu. Atașamentul sau aversiunea(atașamentul în „sens invers”) creează presiune în minte. Diferența de presiune agită mintea. Gândurile năvălesc, te simți neputincios și cauți Iubirea fără să o găsești. 

Când atașamentele sunt cedate, nu mai are ce să perturbe mintea. Mintea este experimentată ca liniștită. Iar în liniștea minții găsești Iubirea. În liniștea minții îți amintești că ești dintotdeauna Sinele, că ești dintotdeauna întreaga Existență. 

A acționa fără așteptări este calea. Observă doar cât de mult te frămânți și câtă energie irosești când faci ceva având așteptări. De asemenea, privind înspre experiența ta de viață poți constata că așteptările te predispun suferinței. Când ai așteptări, iar ele nu se împlinesc, suferința apare. 

Poți trăi având încredere că fiecare moment este perfect așa cum este. 

Poți trăi cedându-te lui Dumnezeu. 

Poți trăi fiind convins că în chiar acest moment ai experiența cea mai potrivită pentru tine. 

Poți trăi cerând să se facă voia Lui fiindcă nu ai alta decât a Lui. 

Acceptarea este esența spiritualității, dar este de multe ori greșit înțeleasă. Să accepți o situație, nu înseamnă să nu faci nimic cu privire la situație. Să accepți o situație înseamnă ca dincolo de făcut să ai o trăire interioară a acceptării față de situația respectivă. Orice activitate poate fi făcută din acceptare sau din luptă. La suprafață, activitatea arată cam la fel. În interior numai tu știi dacă ești în acceptare sau în luptă. Acceptarea are legătură mai mult cu interiorul decât cu exteriorul. 

Să accepți o emoție înseamnă să o procesezi conștient din intenția cedării. Să accepți o emoție nu înseamnă să te lași copleșit de ea și să te consideri neputincios în față de emoției. Acceptarea unei emoții este trăirea conștientă și cu curaj a emoției. 

Mintea leagă imediat ideea de acceptare de ceea crezi despre tine că faci sau că nu faci în termeni de acțiuni de suprafață, și de acolo pleacă confuzia. Acceptarea este despre cum te poziționezi în profunzime. Este despre intenție și atitudine interioară în viață. 

Poți numi aurul în fel și chip. Inelul, brățara, cercelul, lănțișorul, chiar dacă numite diferit și aparent mai multe, sunt toate aur. 

Poți numi lutul în fel și chip. Cana, farfuria, urciorul, vaza, chiar dacă numite diferit și aparent mai multe, sunt toate lut. 

Exact la fel, îl poți numi pe Dumnezeu în fel și chip și poți imagina o aparentă multiplicitate. De fapt, tot ceea ce există este Dumnezeu. Totul este aceeași substanță. Aceasta este amintirea care apare de fiecare dată în liniștea minții.