Cea mai simplă și eficientă cale prin care să ai ceea ce îți dorești este să nu îți mai dorești. Când am auzit prima dată asta, m-am amuzat puțin inițial. Mai apoi am privit în viața mea și am găsit că se confirmă pentru foarte multe lucruri. 

Următorul pas a fost să experimentez cu cedarea dorințelor. Iar mecanismul se confirmă inevitabil. Când cedezi dorința, rămâne Intenția. Intenția se poate manifesta dacă nu este blocată de dorință. Paradoxal pentru logică, cu cât îți dorești mai mult cu atât scad de fapt șansele să ai. Obsesia generează dezechilibru. Detașarea generează armonie. 

Ai așadar la dispoziție o unealtă aproape magică. Ce s-ar putea să găsești ca dificil este să nu îți mai dorești ce îți dorești ca să îi dai astfel voie să se întâmple. 

A ceda o dorință este o chestiune de polaritate interioară. Poți să renunți la a-ți dori ce îți dorești dacă accepți că orice s-ar întâmpla este oricum perfect. Conectându-te la perfecțiunea de care ești oricum înconjurat, poți renunța la a-ți mai dori orice fiindcă știi că oricum va fi, va fi bine. Din această siguranță și încredere, cedează fiecare dorință în parte pentru a-ți crește șansele să trăiești de fapt împlinirea dorinței. 

Poate puțin contraintuitiv, dar funcționează! 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Mâine apare un nou material video care răspunde la: „De ce permite Dumnezeu răul?”. Prin postarea de astăzi vreau să vorbesc puțin despre „Un curs în miracole”. Mi-au devenit niște lucruri clare. Pe 1 ianuarie nu erau la fel de clare.

La final de 2024 m-am simțit inspirat să abordez „Cursul în miracole” în profunzime în 2025. Am ales să fac asta în Academia Fericirii. Acolo grupul de oameni cu interes pentru progres spiritual este deja format.

Ce nu știam la început de an, este că în Academia Fericirii, pe parcursul fiecărei zile din 2025 vor fi publicate lecțiile cursului.

Nu vor fi însă publicate orișicum. Există câteva particularități. Propun o traducere nouă, făcută de către mine direct din engleza textului original. Traducerea precedentă mi se pare prea alambicată. Intenția mea este să ofer o traducere cât mai în Adevăr. Momentan, feedback-ul oamenilor îmi spune că îmi și iese. Cu Dumnezeu înainte!

O altă particularitate este că nu doar public zilnic traducerea făcută de către mine, ci fac și un video în care explic pe îndelete mesajul lecției. Mulți oameni au dificultăți cu înțelegerea mesajului cursului. Pentru mine, după trăirea experienței Sinelui, mesajul este 100% clar.

A reuși să public zilnic lecția și să fac filmulețul va fi un miracol în sine. Este un efort colosal. Dar eu voi face tot ce îmi stă în putință ca să reușesc.

Prin urmare, prin acest mesaj vreau să fie clar că dacă vrei să faci „Cursul în miracole” în 2025, te aștept în Academia Fericirii, fiindcă asta facem tot anul acolo. Zi de zi, lecția zilei din curs, tradusă de către mine(îmi ia cam o oră traducerea unei lecții) + filmuleț detaliat cu explicații, cum se aplică și tot tacâmul.

Te aștept așadar în Academia Fericirii. Aici te poți înscrie: https://www.cosmincimpanu.com/offers/G4xUuP4m/checkout

Iar mâine ne auzim cu filmuleț care răspunde la întrebarea: „De ce permite Dumnezeu răul?”. În poza de la început vezi cum arată setup-ul de filmare. Iar în cea de mai jos cum arată lecțiile în platformă Academia Fericirii cu textul traducerii + filmuleț explicativ: 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

De fiecare dată când vezi separare, vezi ceva ce nu există. Mintea își poate imagina lucruri, și prin urmare poate „vedea” lucruri care nu au deloc existență în niciuna din dimensiunile infinite ale Sinelui. Acesta este un lucru foarte dificil de acceptat. Și am observat că este dificil de acceptat în special pentru oamenii care sunt prinși în concepte despre manifestare, crearea realității și altele precum acestea. 

Este o aroganță a ego-ului să creadă că poate crea ceva ce Dumnezeu nu a creat deja. Presupunând cu privire la sine această putere de creație, ego-ul se consideră chiar Dumnezeu. Și eventual se consideră chiar „mai bun” decât Dumnezeu. Eventual îi și face o listă lui Dumnezeu cu lucruri pe care acesta le-a greșit și care ar trebui făcute altfel sau ar trebui îmbunătățite. 

Separarea este o eroare și atunci când vezi Creația ca fiind separată de Dumnezeu. Și mai apoi, presupunând drept adevărată această separare, continui niște raționamente logice care sună spart. Aproape că ar suna bine, dar totuși sună precum o orchestră puțin dezacordată. 

De fapt, tot ceea ce există, există dintotdeaua. Fără început. Fără sfârșit. Etern. Fix asemeni lui Dumnezeu. Fiindcă tot ceea ce există face parte din Dumnezeu. Tot ceea ce există este chiar Dumnezeu în unul din aspectele sale manifestate. Desigur că Dumnezeu nu este doar această Creație. Desigur că Dumnezeu este un infinit de infinituri. Nu este doar infinitul pe care îl numim Creație, dar asta este altă poveste. Nu vorbim de animism aici, ci de a recunoaște că Dumnezeu se manifestă în multiple forme și în multiple planuri. Aceasta este de fapt și esența conceptului Trinității. Dumnezeu fiind UNUL, dar totuși 3(conștiință, minte și materie). 

Concluzionând, ești invitat să accepți 4 lucruri sau măcar să meditezi asupra lor. Fiecare dintre cele 4 poate corecta niște erori pe care acum le iei drept adevăruri. De fiecare dată, corecția erorilor conduce la progres: 

1. Separarea este falsă. Unitatea este Adevărul. Oriunde vezi „ceva” separat de „altceva” ești în eroare. 
2. Totul este perfect fix așa cum este. Acceptarea și recunoașterea acestei perfecțiuni este calea. 
3. Totul există dintotdeauna. Doar mintea zice că ceva ce există a avut un moment în timp în care nu a existat.
4. Ceea ce numești Creație și ceea ce numești Dumnezeu nu sunt lucruri „separate”. Creația este conținută în Dumnezeu. Creația infinită este doar unul din infiniturile pe care Dumnezeu le conține. Este doar unul din infiniturile care luate la pachet drept Un Singur Infinit, este Dumnezeu. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

„Cel mai greu lucru dintre toate este să găsești o pisică neagră într-o cameră întunecată, în mod special dacă nu există nicio pisică acolo.” - Confucius

Dacă se va căuta pe internet, vor fi găsite o sumedenie de explicații cu privire la citatul de mai sus. Spre deosebire de alte ziceri sau citate, acesta îi este atribuit în mod clar lui Confucius. Iar pentru înțelegerea lui precisă, este necesar să știm contextul în care zicea Confucius asta.

Atunci când era întrebat de un student spiritual care este calea spre iluminare, atunci Confucius răspundea: „Cel mai greu lucru dintre toate este să găsești o pisică neagră într-o cameră întunecată, în mod special dacă nu există nicio pisică acolo”. Ei bine, atunci când a fost descoperit contextul în care Confucius obișnuia să ofere zicerea, dintr-o dată în încăperea întunecată parcă s-a aprins becul și a devenit clar că nu este nicio pisică acolo.

Ei bine, dacă în acest context era oferită zicerea, atunci un citat care pare o glumă, capătă însemnătăți profunde.

Adevărul este că în drumul spre experimentarea iluminării, una din experiențele specifice este transcenderea ego-ului. Sau transcenderea iluziei individualității și a dualității. Nu există altă cale.

Toate drumurile duc la Roma, dar în cele din urmă, în cetate se intră pe aceeași poartă. Ei bine, fix la fel, sunt multe drumuri și căi pe care studentul spiritual poate merge, dar în cele din urmă, etapa transcenderii iluziei ego-ului și cea a transcenderii iluziei dualității sunt inevitabile.

Ei bine, studentul spiritual care caută iluminarea, se simte fix ca și cum ar căuta o pisică neagră într-o încăpere întunecată. Procesul se poate simți fix asemeni unei orbecăiri pe întuneric. Există prezumția conform căreia pisica neagră s-ar afla în încăperea în care căutarea are loc. Numai că, tot schepsisul este acceptarea faptului că, din capul locului nu era nicio pisică acolo.

Date fiind toate materialele parcurse până acum în Academia Fericirii, cititorul este invitat să se întrebe oare cine este pisica din citat. Ei bine, varianta propusă de acest articol este aceea că pisica neagră este ego-ul. Metafora este superbă.

Știm foarte bine că simbolismul pisicii negre nu prea ține cont de cultură sau loc. În general, pisica neagră este considerată un personaj negativ. La fel, în general, ego-ul este considerat un personaj negativ.

Atunci când studentul spiritual se angajează să meargă conștient pe un drum al evoluției, la început prezumția este că voi căuta pisica neagră, și până la urmă chiar dacă merg pe întuneric tot o voi găsi și problema este rezolvată. Adică, în alte cuvinte, voi căuta ego-ul până cel îl găsesc, iar apoi găsindu-l pot să trec dincolo de el, și problema iluminării este rezolvată.

Mai apoi, prin cedare în fața lui Dumnezeu, după îndelungi căutări prin încăperea întunecată, începe să se înfiripe dubiul: „Dacă totuși este falsă prezumția conform căreia o pisică neagră s-ar afla în încăpere?”. Omul își spune: „Totuși stau în această încăpere de ceva ani buni, și nu am auzit niciun fel de alte zgomote decât cele pe care eu le fac. De asemenea, nu am auzit niciun mieunat. Nici măcar pași nu am auzit nicio singură dată în toți acești ani. Ceva nu se leagă, dacă nu este de fapt nicio pisică aici?”.

Ei bine, exact la fel, studentul spiritual începe prin a se lupta cu ego-ul. Își propune să găsească ego-ul și să îl distrugă, în așa fel încât să găsească acea iluminare pe care o caută. Dar tot căutând, și tot căutând, până la urmă începe să se evidențieze faptul că nu există nicio pisică acolo, adică nu există niciun ego acolo din capul locului.

Dacă am putea să acceptăm din prima faptul că nu există nicio pisică în încăperea întunecată, totul s-ar rezolva din prima. Dar de obicei, există un impuls mental al lui Toma necredinciosul. Toată lumea ne-a tot spus că o pisică trebuie să fie acolo, așa că vrem neapărat să ne convingem dacă este sau nu este. Vrem să vedem cu ochii noștri. Iar asta este perfect în regulă.

Punctul care fa...

Acceptarea este acceptare. Făcutul este făcut. Pentru a putea accepta cu adevărat, decuplează cele două. Ego-ul vrea să lege <<acceptarea>> de <<făcut>> tocmai pentru a-i putea opune rezistență mai abitir. 

Acceptarea este un proces energetic care se petrece „în spatele” acțiunilor. Acțiunile pot să arate cum vor ele. Aceeași acțiune poate fi făcută având pe fundal acceptare, luptă, frustrare sau multe altele. Când acțiunea are în spate acceptare, ea rodește fruct frumos. Când acțiunea are în spate luptă sau frustrare, rodește de obicei și mai multă luptă și mai multă frustrare. 

Prin urmare, să accepți nu înseamnă să faci <<cutare>> și nici <<cutare>> Să accepți nu înseamnă nici să faci <<asta>> nici <<cealaltă>>. Pur și simplu acceptarea nu are legătură cu făcutul. Odată ce le decuplezi, poți să accepți mai ușor orice. 

După ce accepți, simți cum te liniștești energetic, emoțional. Simți cum tensiunea este eliberată, și acum vezi mai limpede lucrurile. Din această limpezime, niște acțiuni se vor actualiza cum este infinit armonios. Vei fi și tu surprins de cât de bine poate curge totul când accepți. Dar pentru asta este necesar să faci primul pas. Și anume să îți dai voie să experimentezi cu postura acceptării. Nu este nimic obligatoriu, doar experimentează și validează sau invalidează pentru tine. Dacă o să consideri că a te lupta și a te opune vieții, ți se potrivește mai bine, te poți oricând întoarce la a te lupta și la a te opune. 

Dacă nu o ai deja în bibliotecă, îi poți permite acestei cărți să te învețe cum să accepți: https://cosmincimpanu.myshopify.com/products/cum-sa-aplici-tehnica-letting-go

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu