Rolul corpului

Mar 10, 2026

Care e rolul corpului în evoluție spirituală? 

Buddha spunea că este o mare oportunitate și binecuvântare karmică să ai o experiență umană. 

De ce? 

Fiindcă planul în care ne aflăm oferă echilibrul perfect între „plăcere” și „durere”. Cu alte cuvinte experimentezi suficientă „durere” cât să te îndrepți spre practică spirituală și să îți amintești în cele din urmă Adevărata Natură. Și experimentezi suficientă „plăcere” încât să ai timp și disponibilitate să cauți o cale pentru depășirea suferinței. 

În raiuri e prea multă plăcere și nu te-ai putea gândi la practica pentru reamintirea Adevăratei Naturi. 

În iaduri e prea multă suferință și nu te-ai putea gândi la practica pentru reamintirea Adevăratei Naturi. 

Totuși în acest plan, având un corp fizic, ești într-un echilibru care îți dă oportunitatea să practici. 

Prin urmare, răspunsul la întrebarea: „Care e rolul corpului în evoluție spirituală?” e acela că, corpul, reprezintă o unealtă primită ca dar divin și care îți este cel mai de folos pentru iluminare. Planul în care te afli acum este planul cel mai potrivit pentru iluminare. Iar asocierea cu un trup fizic face ca acest plan să fie cel mai potrivit pentru asta. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Abonează-te ca să păstrăm legătura și pe e-mail 📧

*primești textele noi imediat ce le scriu, te anunț când public materiale video, și multe altele...

Datele tale sunt în siguranță. Nu îți voi trimite niciodată SPAM și te poți dezabona oricând.