„De ce trebuie să evoluăm ca suflete? Dacă suntem creați de Dumnezeu, iar El este iubire, de ce nu suntem deja în iubire?”

Ei bine, ești deja în iubire, numai că ai devenit orb în fața acestui fapt. Fiind dintotdeauna iubire, ți-ai imaginat un opus al iubirii. După ce ți-ai imaginat un opus al iubirii, te-ai identificat cu opusul imaginat al iubirii. Acesta este însă doar un exercițiu de imaginație. Iar a crede exercițiul de imaginație real, nu îl face totuși real. Identificarea ta cu ceva fals, nu transformă falsul în adevăr. Adevărul continuă să fie ceea ce de adevărul este, indiferent de cu cât de multă falsitate îl acoperi. 

Evoluția este un termen care indică spre un proces. De fapt, ceea ce tindem să numim evoluție spirituală este o conștientizare tot mai profundă a adevăratei tale naturi. Cu cât mai conștient de ceea ce ești de fapt, cu atât se poate spune că evoluezi. Dar folosirea cuvântului „evoluție” este doar un fel de a spune. Este de fapt un proces prin care Sinele se trezește din amnezie. Iar când este suficient de trezit din amnezie, Sinele își amintește că nu a fost niciodată o persoană sau un ego. Fiindcă ego-ul nici măcar nu există. 

Concluzionând răspunsul la întrebare, ceea ce numim evoluție este necesar pentru ca Sinele să se trezească din amnezie. Iar referitor la iubire, iubirea este ceea ce tu ești dintotdeauna. Doar ai uitat asta. Aceeași trezire din amnezie conduce și la trăirea iubirii care dintotdeauna ești. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Prima modalitate prin care ne putem îngădui acel metaforic „pas în spate” are loc prin observarea minții. Articolul de astăzi introduce a doua posibilitate prin care putem face un „pas în spate” atunci când experimentăm neclaritate într-o arie specifică sau pe un anumit subiect specific în viețile noastre.

Iar această a doua modalitate este aceea de a ne reaminti câteva chestiuni de bază despre lumea în care trăim. De fiecare dată când experimentăm neclaritate, de fapt a avut loc o îngustare a perspectivei prin atașament de formă, iluzie sau suprafață. Reamintirea conceptelor de bază, aduce inevitabil claritate.

Cele două metode pot fi și combinate cu succes. Adică putem observa mintea cât mai des posibil. Ne putem da voie să fim pur și simplu conștienți de rulajul mental. Asta în timp ce ne dăm voie să ne reconectăm și la conceptele de bază pe care poate le-am acceptat cândva teoretic, dar încă nu le-am permis să se integreze și așeze până la cele mai profunde straturi ale Ființei.

Iată așadar care sunt conceptele de bază care reușesc să permită clarității să fie experimentată aproape de fiecare dată când trecem printr-o situație sau perioadă confuză.

1. Reamintirea faptului că există 3 „straturi” care intră în alcătuirea planului în care ne aflăm. Unul este Conștiința, al doilea mintea și al treilea materia. Corpul fizic face parte din planul material. Mintea și Conștiința sunt energie invizibilă non-materială. Ce suntem noi de fapt însă este câmpul Conștiinței și nu trupul fizic.

2. Acceptarea faptului că planul minții este și el împărțit în 3 „straturi”. Și anume: conștient, subconștient și inconștient. Doar foarte puține gânduri din mintea cu care interacționăm sunt conștiente. Restul sunt fie pe subconștient fie pe inconștient.

3. Majoritatea oamenilor funcționează pe pilot automat. Iar conștientizarea acestui lucru este o oportunitate de a ne întoarce cu fața înspre smerenie și iertare. Când suferim „din cauza cuiva” rareori acel om vrea să ne fac rău în mod intenționat. Este programul de fapt cel care ajunge la noi prin intermediul contextului. Iar recunoașterea și cedarea programării, ne va apropia de claritate.

4. Din fiecare situație neclară putem învăța ceva. Planul în care ne aflăm prezintă oportunități infinite de creștere și învățare. Însă învățarea nu se cere văzută asemeni unei acumulări de informație. Acel tip de învățare nu face decât să blocheze progresul autentic și claritatea. Ci vorbim despre o învățare experiențială care ne apropie de înțelepciune. Dar ce este înțelepciunea? Este disponibilitatea de a ceda și de a ne elibera de blocaje și de a intra în contact cu tipare de atracție de o putere înaltă. Înțelepciunea derivă din contactul cu nivelurile de Conștiință de o putere înaltă.

5. Orice problemă am experimenta, oricât de neclară, poate fi rezolvată dacă ne deschidem înspre cea mai potrivită soluție. De multe ori, noi vrem neclaritatea evaporată, numai că vrem ca asta să se întâmple într-un anumit fel specific. Vrem să controlăm procesul. Ego-ul preferă în unele cazuri moartea decât să recunoască o anumită greșeală. Putem să ne dăm voie să recunoaștem acest mecanism și să ne deschidem înspre cea mai potrivită și armonioasă soluție care vine de fiecare dată de la Dumnezeu. Putem să ne deschidem înspre inspirația care îi permite neclarității și ceții să se evapore.

6. Orice situație neclară am experimenta, acolo se împlinește un tipar karmic. Este un exemplu dur pe care îl dă David R. Hawkins, însă o dată acceptată chestiunea, este aproape imposibil ca situația prin care trecem să rămână la fel de neclară. Exemplul este cel al unui autocar plin cu oameni care este aruncat în aer într-un atac terorist. În momentul în care acel autocar este aruncat în aer, iar oamenii din interior experimentează ceea ce în termeni comuni numim „moarte”, de fapt are loc o curățare a karmei acelor oameni. Nimic nu se întâmplă ca o pedeapsă sau ca o recompensă. Ci totul se încadrează perfect într-un tipar karmic infinit arm...

Ce înseamnă evoluția spirituală? Să devii tot mai conștient de ceea ce ești de fapt. Și să te identifici tot mai puțin cu ceea ce nu ești.

Cum devii tot mai conștient de ceea ce ești de fapt? Renunțând pe rând la energizarea mecanismelor care rulând îți livrează neadevăruri cu privire la ce ești de fapt. 

Unul din aceste mecanisme este invidia. Cu cât ești mai invidios, cu atât nu poți progresa în niciun plan. Nici spiritual, nici financiar, nici relațional, nici în business. Invidia este un obstacol major care de multe ori trece neobservat. Observă-l și cedează-l treptat. De ce este invidia un blocaj? Pentru că se bazează pe un neadevăr. Neadevărul este acela că ești separat de cel pe care îl invidiezi. De fapt ești UNA cu cel pe care îl invidiezi. Când crezi în separare, iei iluzia drept Adevăr, iar păcăleală cu privire la ce consideri despre tine că ești poate continua. 

După invidie urmează judecata. Când judeci, creezi o altă ruptură imaginară. De fapt nu te-ai „rupt” niciodată de ceea ce judeci, dar fiindcă mecanismul judecății rulează automat în minte și nu l-ai pus sub semnul întrebării, te păcălește. Nu te mai lăsa păcălit. 

Pe lângă acestea două mai sunt o sumedenie de alte mecanisme care rulează și care te blochează în a-ți aminti cine și ce ești. Practica este esențială. Așa că o să mă opresc din a le enumera și pe restul și o să te invit ca doar să te apuci să cedezi invidia și judecata. Cu fiecare pas de cedare a invidiei și judecății faci de fapt un pas spre tine însuți cel Real. 

Pentru susținere în procesul de apropiere a ta de tine cel Real, te invit în Academia Fericirii: https://www.cosmincimpanu.com/offers/G4xUuP4m/checkout

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Vrei să fii blând, iubitor, calm și să te bucuri de viață. Vrei să nu te enervezi și să ai relații armonioase cu ceilalți oameni. În teorie vrei chiar și să ierți, dar în practică nu îți prea iese. În practică te enervezi, izbucnești, te cerți, ești supărat și viața pare uneori tristă și lipsită de sens. 

Ca să poți să trăiești ceea ce tu chiar vrei în adâncul tău, este necesar să apuci de undeva energia emoțională și să o procesezi pas cu pas. În acest moment tu nu îți trăiești emoțiile, emoțiile te trăiesc pe tine. Ești pur și simplu la comanda lor. Când enervarea apare, izbucnești automat. 

Emoțiile apar ca să fie trăite. Numai că a trăi emoțiile nu înseamnă să acționezi în bază emoțională. A o trăi înseamnă să procesezi emoția așa cum este la nivel energetic. Fără a fugi de ea, fără a vrea să o schimbi, fără a vrea să o faci să dispară. Trăitul emoției nu are legătură cu vreun „făcut” exterior. Este un proces interior. 

Un alt lucru esențial pentru a te bucura de viață și a trăi din iubire și cu iubire este să cedezi atașamentul. Ești prea atașat de totul și orice. Ești atașat de gânduri, obiecte, oameni. Dacă ești atașat, tu chiar ai cele mai bune intenții să fii blând, dar atașamentul te declanșează. 

Același lucru este valabil și pentru progres spiritual. Citești cărți de spiritualitate, le înțelegi și mai ești și de acord cu ce scrie acolo. Dar când privești în viața ta, îți dai seama că nu trăiești mare lucru din ce ai citit. De ce? Tot pentru că nu te lasă emoționalul și atașamentul. 

Procesul pentru cedarea atașamentelor este aproape identic cu cel de cedare al emoțiilor. Îți poți imagina că lucrurile nu stau cum atașamentul dictează, iar o emoție apare. Dacă cedezi emoția, pleacă instant și atașamentul. Și tot așa, vei putea din ce în ce mai mult să trăiești cum chiar intenționezi. La fel, vei putea să vezi că și trăiești în viața ta informația spirituală cu care ești de acord și pe care o citești în cărți. 

Pentru a ceda atașamentele și pentru a procesa conștient emoțiile, am scris o carte. Ea se numește: „Cum să aplici tehnica Letting go” și o poți comanda de aici: https://cosmincimpanu.myshopify.com/products/cum-sa-aplici-tehnica-letting-go

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Emoția este prea puțin implicată în actualizarea unui potențial. Crezând altceva te-ai lăsat păcălit. Există o infinitate de variabile în cadrul Absolutului Sinelui care converg spre actualizarea unui potențial. Crezând că o emoție are o putere mai mare decât infinitatea de variabile din cadrul Sinelui este doar o aroganță a ego-ului. 

Mai apoi, un potențial devine actual spontan, impersonal și autonom. Nu există niciun „eu”/persoană care face și drege. Pe cale de consecință nu există nici „eu”/persoană care „creează”, atrage sau manifestă. Tot ceea ce există, există dintotdeauna și va exista pentru totdeauna. Nonexistența nu există. Nonexistența poate fi doar imaginată și luată drept Realitate. A crede în „eu manifest” este o altă aroganță a ego-ului. 

Ceea ce „creezi” prin gânduri și emoții este o distorsionare a percepției cu privire la ceea ce vezi. Este ca și cum vezi lumea printr-o pereche de ochelari cu lentile roz, sau o pereche de ochelari cu lentile negre sau o alta cu lentile albastre. Progresul spiritual nu intervine prin schimbarea lentilelor. Progresul spiritual intervine prin a da jos orice pereche de ochelari. 

Orice emoție care apare, apare ca să fie trăită și procesată conștient. Și terapia începe să se prindă de asta când îți spune: „trăiește-ți emoțiile!”. Dacă emoțiile nu sunt trăite asta contribuie numai la distorsionări de percepție, boală și suferință. De aceea, a-ți trăi conștient emoțiile este esențial. Mare parte din povestea cu „tu manifești” este un basm. Investighează puțin acest basm întrebându-te: „Care <<tu>> manifești?”. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu