Evoluția spirituală este o creștere a gradului de conștiență cu privire la ce ești. Dacă astăzi crezi despre tine că ești doar un trup, și mâine știi că ești mai mult decât atât, înseamnă că ai evoluat. Dar evoluția nu te plasează pe tine într-o zonă „superioară” și pe ceilalți într-o zonă „inferioară”. Fiecare simte, trăiește și experimentează ceea ce este perfect pentru el să simtă, trăiască și experimenteze acum. 

Referitor la „știutul” că ești mai mult decât un trup, mai este de făcut o precizare. „Știutul” despre care vorbesc nu este un „știut” pentru că ți-a zis Cosmin. Ci este un „știut” pentru că tu prin experiență subiectivă, ai putut să îți dai seama că ești mai mult decât trupul fizic. 

„Știutul” care este doar acumularea unei informații în plus mai mult încurcă decât ajută evoluția spirituală reală. 

Informația spirituală este bună ca reper. Informația se transformă în evoluție, adică în creșterea gradului de conștiență cu privire la ce ești, numai când este validată prin experiență subiectivă. 

Fii dedicat Adevărului și urmărește-l informațional, dar străduiește-te să îl validezi prin experiență. Fiecare validare prin experiență a Adevărului constituie progres spiritual real. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Apa se menține în fântână tot timpul anului cam la aceeași temperatură. Să zicem 18 grade. Aceasta este o cifră obiectivă pentru toți cei care folosesc un termometru și o măsoară. 

Scoate însă o găleată de apă din fântână vara pe caniculă. Pare rece. 

Scoate o găleată de apă când sunt -20 de grade afară. Pare caldă. 

Cum e apa? Desigur că apa este așa cum apa este. 

Să cauți cum este apa de fapt, dincolo de orice percepție, înseamnă să cauți Adevărul. Percepțiile sunt multe. Adevărul unul singur. 

Orice poate să ți se pară oricum. Asta nu face ca acel lucru să fie altfel decât cum acel lucru este. 

Povestea des vehiculată în spiritualitate despre „crearea realității” funcționează numai în măsura în care prin „realitate” înțelegem „percepție”. În acest sens putem spune că fiecare are „realitatea lui” și „își creează propria realitate”. 

Dansul schimbării percepțiilor atunci când cauți evoluție spirituală nu este totuși unul foarte eficient. Eficiența apare din cedarea tuturor percepțiilor spre trăirea Adevărului. Când le dai voie tuturor percepțiilor să cadă, descoperi Adevărul trăindu-l. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

„Oare ce o să zică lumea?” este o problemă fundamentală a mentalului colectiv. Dacă vrei să te simți liber, te poate ajuta întrebarea: „Oare aș putea să le dau voie celorlalți să zică orice vor despre mine?”. Când le dai voie celorlalți să zică ce vor despre tine ți se ia o piatră de pe inimă. 

Aprofundând chestiunea, s-ar putea să îți dai seama că îți pasă ce zic ceilalți despre tine fiindcă vrei să fii și să te simți acceptat. Întrebarea este: „Și dacă nu o să fii acceptat, atunci ce?”. De obicei răspunsul sincer la această întrebare dezvăluie o frică. 

Acum ia frica aceasta și pune-o în grija lui Dumnezeu. Alege să cedezi frica, dar alege să te cedezi și pe tine însuți lui Dumnezeu. Ești chiar acum în siguranță. 

Când experimentezi sincer cu procesul acesta, vei simți cum te eliberezi de niște funii care te țineau legat strâns de ani de zile. Numai pentru această ușurare și merită să experimentezi cu procesul. Din această ușurare și ușurință, orice arie a vieții tale va fi experimentată ca semnificativ îmbunătățită. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

A accepta nu înseamnă nici „a face” ceva, nici „a nu face” ceva. A accepta înseamnă doar a accepta. Ulterior acceptării, niște acțiuni apar. Acțiunile nu le faci tu. Pare că le faci tu fiindcă falsa identificare te păcălește. 

Când te deschizi înspre acceptare, una din dificultățile care apar este aceea că vrei să legi ideea de acceptare de ceea ce faci. Consideri că dacă accepți, vei face sau ar trebui să faci acțiunile „A” și „B”, iar dacă nu accepți, vei face sau ar trebui să faci acțiunile „X” și „Y”. 

Nu există însă acțiuni care să reflecte în mod absolut acceptarea ta. 

Poți să spui „Nu” cuiva din acceptare. 

Poți să spui „Nu” cuiva din opunere de rezistență. 

Poți să mergi la sală și să faci sport din acceptare față de trupul fizic.

Poți să mergi la sală și să faci sport din opunere de rezistență față de trupul fizic.

Poți să spui „Da” cuiva din acceptare 

Poți să spui „Da” cuiva din opunere de rezistență. 

Ceea ce se petrece, acțiunile, sunt la suprafață. Acceptarea este sau nu este în profunzime. Acceptarea te invită să faci pace în profunzime. În adâncul tău să nu mai opui rezistență. Ulterior experimentezi curgere și armonie. Acțiunile și situațiile vor arăta ca și în situația în care nu ai fi acceptat. Sau poate vor arăta diferit. Dar asta nu mai contează. Ce contează este că interior ai ajuns la acceptare. Iar asta face o diferență colosală și reală. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Omul înțelege la un moment dat că, să fugă de emoții nu este calea. Soluția este recunoașterea, acceptarea și procesarea conștientă a emoțiilor. Odată cu înțelegerea principiului, abilitatea de a trăi emoția și de a-i da drumul este ceva firesc și natural. Este în natura umană. Totuși majoritatea oamenilor nu experimentează acest proces ca fiind ceva firesc. 

Aruncă un câine sau o pisică în apă și o să înoate. E în natura lor să o facă. Aruncă un om în apă și se îneacă. Asta pentru că omul a ajuns să fie foarte prins în minte și a uitat firescul. 

De aceea, așa cum poate fi necesar să învățăm firescul înotului, se poate să fie necesar să învățăm și firescul procesării și cedării emoțiilor. 

Firescul cedării și procesării emoțiilor, chiar dacă acceptat drept proces sănătos și necesar, întâmpină multe obstacole mentale. Din zecile de astfel de obstacole, astăzi am ales să scot unul în evidență. 

Mintea opune rezistență firescului prin argumentul: „La mine nu se aplică”, „Situația mea este mai specială”, „Emoțiile mele sunt mai intense, nu sunt simple ca la restul”, „Ceilalți au situații de viață mai ușoare, nu atât de grele ca ale mele”. 

Știi ce ascund toate aceste propoziții? Dorința ego-ului de a se simți special. Ego-ul stoarce suficientă plăcere din senzația: „Eu sunt special” încât să nu urmeze firescul procesării conștiente a emoțiilor. Dacă i-ai da drumul fricii, furiei, tristeții, nu ai mai fi la fel de special. 

Întrebarea este: „Îți dorești mai mult să te bucuri de viață în pace, sau să fii special?”

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin