Una din căile eficiente spre iluminare este purificarea corpului emoțional. Iluminarea definită simplu înseamnă să îți amintești Adevărata Identitate. Să îți amintești Ce ești. 

În mod tradițional este afirmat faptul că cedarea tuturor atașamentelor și aversiunilor conduce la iluminare. O reformulare a aceluiași Adevăr spiritual este: „Purifică emoționalul și cu un emoțional complet purificat sunt șanse mari să îți amintești Ce ești”. 

Prezența atașamentului te face să suferi când pierzi acel ceva de care ești atașat. Dacă emoționalul este complet purificat, nimic nu te mai poate face să suferi. Deci procesând și purificând emoționalul, nu a mai rămas niciun atașament. 

Prezența aversiunii te face să simți opunere de rezistență și disconfort față de diverse situații, persoane, gânduri. Dacă emoționalul este complet purificat, nimic nu te mai poate face să simți această opunere de rezistență. Deci procesând și purificând emoționalul, nu a mai rămas nicio aversiune.

Fără atașament și aversiune, fiindcă prin purificarea emoționalului ai scăpat cumva „indirect” și de orice atașament și aversiune, nu mai are ce să perturbe mintea. Cu o minte neperturbată, și deci experimentată în postura ei „tăcută”, dacă există și permisiunea karmică pentru asta, îți amintești Ce ești. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

„Dacă nimeni nu e vinovat, dacă nu există vină, cum explici karma?” 

Legătura dintre karmă și vină este una mult mai slabă decât implică întrebarea. 

Haide să lămurim simplu cum se acumulează energie karmică: considerându-te ceva limitat și crezând despre tine că acționezi tu într-o anumită direcție.

Karma este derivată din faptul că te iei pe tine însuți drept agentul din spatele acțiunii. Din acest motiv, numai a-ți aminti ce ești te face să nu mai acumulezi karmă personală. Fiindcă amintindu-ți ce ești, îți amintești că nu ești o persoană. 

În mod direct așadar, karma nu are legătura cu vinovăția. E drept că vinovăția apare tot fiindcă te consideri agentul din spatele acțiunii. Vinovăția are aceeași condiție primordială ca și karma. Dar totuși vina și karma nu sunt legate în mod direct. 

Și să nu uităm, pentru tine drept ceea ce ești, adică drept Sine, nimic nu se petrece, nimic nu se mișcă. Mișcarea este o presupunere la fel de falsă ca timpul.

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Mintea presupune un „început”. Există și expresia „începutul începutului” atunci când mintea filosofează cu privire la Existență și Dumnezeu. 

Dacă vrei să progresezi spiritual ești invitat să renunți la a-ți mai imagina „începuturi”, și să te concentrezi mai mult pe Etern. 

Dumnezeu nu are un „început” înainte de care să nu fi existat. Dumnezeu există dintotdeauna. Același lucru este valabil și pentru Existență. Existența nefiind nimic altceva decât Dumnezeu manifestat. 

Existența nu are un „început”. Există dintotdeauna. Fără început. 

Acceptă că ceva poate pur și simplu să fie etern, infinit și dintotdeauna existent(fără început, fără sfârșit), și multe din eventualele nedumeriri spirituale se rezolvă instant. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Ceea ce numim ego este falsa identificare a Sinelui cu ceva limitat. Ego-ul nu este ceva ce ai. Ca să fie ceva ce ai, ar trebui să existe. 

Ego-ul este un concept care face referire doar la Sinele amnezic care se ia pe Sine însuși drept altceva decât ce este. Ego-ul nu este un instrument, fiindcă nici măcar nu există. 

Ai putea pretinde despre tine chiar acum că ești numai și numai degetul mic de la mâna stângă. Și ai putea pretinde că degetul mic de la mâna stângă este separat de restul corpului. Acest exercițiu în care pretinzi cele descrise ar putea fi numit ego. 

Mintea își poate imagina multe lucruri care nu există, și fix la fel își imaginează și că o separare a avut loc, iar separarea a condus la multiplicitate. De fapt, fiindcă totul este aceeași substanță, numai Sinele există, nu și vreo „entitate” numită „ego”. Ego-ul este un concept. O presupunere. La fel cum și separarea și multiplicitatea sunt niște presupuneri care prin lucru spiritual pot fi descoperite drept presupuneri false. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

„Ceva” ce acum există, nu se poate transforma în „ceva” ce nu mai există. La fel cum nici dintr-un eventual „nimic” nu poate apărea „ceva” care să existe. 

Putem afirma, cel mult, că Existența își schimbă forma pe parcursul timpului. Însă punctul ultim al conștientizării este cel în care timpul și mișcarea sunt recunoscute la rândul lor ca iluzorii. Existența doar Există. Acesta este celebrul „Eu sunt” din spiritualitate. 

„Nimicul” este un concept. Este doar ceva ce își imaginează mintea. Numai Existența există. Sunt însă atât de multe lucruri pe care le iei drept existând și ele de fapt nu există. Și sunt atât de multe lucruri care există și despre care crezi că nu vor mai exista într-un viitor imaginat. 

„Ceva” ori există, ori nu există. Dacă acel „ceva” există acum, înseamnă că există dintotdeauna și va exista pentru totdeauna. Dacă acel „ceva” nu există acum, înseamnă că „ceva”-ul este doar imaginat, nu și existent. 

Propune-ți să deosebești „Existența” de „exercițiile de imaginație”. Cu cât le deosebești mai bine, cu atât se cheamă că ai „progresat spiritual”. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin