Dumnezeu nu vine și nu pleacă

Apr 08, 2026

Întrebare: „Am momente în care simt că Dumnezeu m-a abandonat. Că mă rog, că fac tot ce trebuie, și totuși tăcere. De unde știu că nu vorbesc singur?”

 

Răspuns: Soarele nu încetează să emită lumină, chiar și când tu spui că e întuneric afară. Este doar poziția pământului în spațiu cea care ar putea conduce la senzația că soarele s-a stins. Fix la fel, merită să îți conștientizezi și tu poziția. Este îndreptată spre soare, în așa fel încât să poți vedea soarele? 

 

S-ar putea ca răspunzând sincer la întrebare, tu să spui: „Da, poziția mea este corectă. Ieri m-am uitat la cer fix din poziția aceasta, și am văzut soarele pe cer. Acum mă uit și nu îl mai văd”. Dacă așa stau lucrurile, fii puțin mai atent. Poate e înnorat afară. Poate e geamul murdar. Dacă sunt nori, vor trece. Dacă e geamul murdar, poate e necesar să îl cureți. 

 

Dumnezeu nu vine și nu pleacă. La fel cum nici soarele nu vine și nu pleacă. Dumnezeu este ceea ce El dintotdeauna este. Și este chiar acum cu tine. Dacă nu îi conștientizezi prezența și iubirea este pentru că le opui rezistență. Cedează-te Lui și vei constata că ești prins în brațe de fiecare dată. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Abonează-te ca să păstrăm legătura și pe e-mail 📧

*primești textele noi imediat ce le scriu, te anunț când public materiale video, și multe altele...

Datele tale sunt în siguranță. Nu îți voi trimite niciodată SPAM și te poți dezabona oricând.