Controlul este calea sigură spre suferință. Controlul poate fi dorit, nu și avut. Cu cât mai mare este însă dorința de control, cu atât mai mare suferința.

Stă în puterea ta să îi dai voie „celuilalt” să fie așa cum „celălalt” este. Poți să te deschizi înspre a accepta lucrurile fix așa cum sunt, cedându-te pe tine însuți Lui Dumnezeu. Stă în puterea ta să renunți la a vrea să schimbi ceea ce este, amintindu-ți că totul este perfect fix așa cum este.

Postura cedării controlului este o alegere care ține de polaritatea interioară. De multe ori apare obiecția: „Păi și ce să fac?! Nu pot ca pur și simplu să nu mai fac nimic”. Când ne deschidem înspre a ceda controlul, nu vorbim de „făcut”. „Făcutul” se petrece oricum. Din postura cedării controlului, devine ulterior clar și cum stă treaba cu „făcutul”.

Prin renunțare la dorința de a controla este redescoperită Libertatea.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Viața îți arată în permanență pe ce mai ai de lucrat. Apare disconfort. Disconfortul îți indică exact aria în care nu este experimentată armonie deplină.

Disconfortul are legătură cu gândurile fixe. Gândul, ca să poată să continue să fie fix, necesită apărat. Din apărarea acelei poziții rezultă disconfort. Cedarea disconfortului intervine prin Intenția de a nu mai apăra poziția fixă a gândului. Nici un gând nu este mai important decât un altul. Toate gândurile sunt egale ca importanță. Nici un gând nu este „al tău”. Motiv pentru care apărarea gândurilor nu este o necesitate.

Fiecare disconfort cedat tinde să conducă la armonizarea ariei vieții în care disconfortul a apărut inițial.

Dacă cineva îi spune celui mai bogat om din lume: „Bă-i săracule!”, oare cel mai bogat om din lume o să experimenteze disconfort?

Dinsconfortul apare numai când există atașament și există ceva „de apărat”. Soluția este să cedăm „tot” și „toate” lui Dumnezeu până când nu mai rămâne nimic de cedat.

A urmări firul disconfortului este o busolă perfectă care indică unde mai este de lucru. Prin „a lucra” în esență se înțelege cedarea falsității și apropierea de Adevăr. Falsul nefiind un opus al Adevărului, ci absența Adevărului.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Mândria întărește ego-ul. Progresul spiritual real intervine prin recunoașterea ego-ului drept iluzie. A te compara cu ceilalți și a te vedea superior lor în cunoaștere spirituală este o eroare.

Mândria tinde să intervină prin automatism mental. De aceea, dinamica merită observată și cedată. Sensul profund al spiritualității este tocmai amintirea Unității Absolute și nu întărirea unei prăpastii între un „eu” imaginat și „ceilalți”, imaginați la rândul lor.

De fiecare dată când stoarcem plăcere din mândrie, ne îndepărtăm de posibilitatea de a trăi beatitudinea reală derivată din Iubire.

Mândria chiar vine cu o brumă de plăcere temporară, însă afacerea este una în care ne lăsăm păcăliți de automatismele mentale. Simțim o brumă de plăcere stoarsă din mândrie, dar este ca și cum am făcut încă un pas îndepărtându-ne de Iubire.

Iubirea este dintotdeauna prezentă drept calitate indestructibilă a lui Dumnezeu. Observă și cedează mândria, iar asta deschide porțile spre conștientizarea faptului că dintotdeauna ești învăluit de Iubire, fiind de fapt chiar Iubirea însăși.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Dubiul și nesiguranța se cer cedate lui Dumnezeu. Dumnezeu îți oferă deja toată siguranța de care ai nevoie, așa că nu este nevoie să ți-o mai dorești tu. Tocmai fiindcă îți dorești siguranță nu o ai. Permite-i dubiului ca așa cum apare să și dispară. Permite-i nesiguranței ca așa cum apare să și dispară.

Este firesc pentru omul interesat de progres spiritual conștient să experimenteze dubiu și nesiguranță. Unele din întrebările care apar sunt: „Oare învățătura aceasta este corectă?”, „Oare acesta este un maestru spiritual veridic?” și altele precum acestea.

De fiecare dată merită să ne îndreptăm privirea înspre Dumnezeu și să îi cerem Lui ajutor. Lucrurile o să devină clare.

Când suntem în ceață, o întrebare care ajută este: „Aș putea pentru măcar o clipă să îmi dau voie să fiu atât de în ceață pe cât sunt?”. Uneori simpla acceptare, conduce la disiparea neclarității.

Atât timp cât Intențiile sunt Iubirea, Integritatea și Adevărul, drumul va părea că are suișuri și coborâșuri, o să apară dubiu și neclaritate, dar destinația este sigură. Fiecare discipol spiritual dedicat se îndreaptă de fapt spre reamintirea Identității Reale.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Nemulțumirea se rezolvă prin inginerie interioară. Dacă încerci să faci diferit mediul, oamenii din jur și lumea în general, pentru ca schimbând toate acestea să fii mulțumit, vei eșua.

Faci sport, ești nemulțumit de rezultatele obținute. Nu faci sport, ești nemulțumit că nu te poți ține și tu de ce ți-ai propus.

Muncești atât cât de bine poți, ești nemulțumit de câți bani câștigi. Nu muncești, ești nemulțumit de piața muncii.

Ești într-o relație de cuplu, te nemulțumește partenerul. Nu ești într-o relație de cuplu, te nemulțumește că nu ai partener.

Oricum ar sta „lucrurile” în exterior, nemulțumirea nu dispare prin repoziționarea „lucrurilor” observate. Nemulțumirea pleacă prin schimbarea polarității interioare.

Acceptarea schimbă polaritatea interioară. Una din Intențiile care schimbă fundamental polaritatea interioară este deschiderea spre Dumnezeu. Foarte mulți oameni îl neagă pe Dumnezeu, însă nu fac asta conștient sau verbal, ci o fac pur și simplu prin uitare. Omniprezența lui Dumnezeu este negată prin uitare, și astfel munți de nemulțumire pot fi clădiți unul peste altul.

Amintindu-ne de Dumnezeu, este mult mai ușor să acceptăm că lucrurile stau așa cum stau fiindcă sunt permise de El. Putem accepta mult mai ușor că nimic nu se întâmplă aleator. Putem accepta mult mai ușor că ceea ce este, pur și simplu este, și este perfect așa cum este fiindcă devine manifest în interiorul Lui Dumnezeu.

Ingineria interioară constă în șlefuirea polarității interioare prin Intenție. Este „iluzia individualității” cea care se pune în opoziție imaginară cu Dumnezeu și afirmă că lucrurile ar fi putut sta „altfel” și „mai bine”, iar mai apoi este experimentată nemulțumire.

Rolul nemulțumirii este să te țină în suferință. Schimbând polaritatea interioară spre amintirea Prezenței Lui Dumnezeu, acceptare sau Intenția recunoștinței, orice nemulțumire se evaporă de la Sine.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu