Iubirea este peste tot. Dacă nu o vezi, este pentru că îi opui rezistență. De aceea, când nu mai opui rezistență Vieții, conștientizezi Iubirea. Cedarea opunerii de rezistență nu generează Iubire, ci ne permite să conștientizăm Iubirea de care suntem dintotdeauna învăluiți.
Cu cât atenția este pe „suprafață”, cu atât mai greu este să vezi și recunoști Iubirea. Mintea este un amplu mecanism care judecă, pune etichete, argumentează și îndosariază. Judecata, etichetele și argumentele ne fac să ratăm Prezența Iubirii care se află chiar în fața ochilor noștri.
Ego-ul caută prioritar să aibă dreptate în detrimentul Iubirii. Argumentele nu pot însă conduce la recunoașterea Iubirii.
Cu deschidere, poți accepta pentru început că ești învăluit chiar acum de Prezența Iubirii, dar nu ești și conștient de asta.
Mai apoi, prin cedarea opunerii de rezistență și acceptarea a ceea ce este așa cum este, Iubirea începe să fie din ce în ce mai mult recunoscută. Când mai este cedată o judecată, mai este făcut un pas spre Iubire. Când mai renunți la o etichetă, alt pas. Când renunți la a demonstra dreptatea fiindcă îți amintești că Adevărul doar este și nu necesită apărat, acesta este și el un pas spre Iubire.
Și tot așa, pas cu pas, devine clar că Iubirea ești chiar tu.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
Nondualitatea poate fi ceva trăit numai dacă îți este 100% clar cine ești. Întrebarea: „Cine sunt eu?” are un singur răspuns corect. Nu există însă niciun fel de farmec în a ști răspunsul corect prin învățare, logică sau „auzit despre”. Farmecul constă în a trăi răspunsul. Una din căile posibile spre trăirea răspunsului corect este să te abandonezi pe tine însuți total Lui Dumnezeu.
Ca noțiuni teoretice, există două alegorii care mențin discipolul pe cale până când singurul răspuns corect la întrebarea: „Cine sunt eu?” este trăit.
- Alegoria apei. Apa se prezintă în formă lichidă, solidă sau gazoasă. Dacă te uiți și analizezi logic <<gheața>> și <<apa în formă lichidă>> poți găsi multiple argumente pentru care „cele două” nu au cum să fie UNA. Chiar dacă argumentele sunt valide logic, gheața este totuși în esență tot apă. Vorbim așadar de o singură substanță.
- Alegoria luminii. Ai învățat la școală ce se întâmplă cu lumina când este trecută printr-o prismă. Este generat spectrul ROGVAIV. Analizând logic acest spectru, există multiple argumente pentru care „roșul” nu e tot una cu „verdele” care nu e tot una cu „violetul”, și așa mai departe. În esență însă, cele care par mai multe, sunt tot UNA. Toate sunt lumină.
Fix la fel, orice multiplicitate sau dualitate este o iluzie. Ținta nu este înțelesul acestui lucru, ci trăitul lui. Calea spre trăit o reprezintă introspecția și cedarea în fața Lui Dumnezeu.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
Pentru a ajunge la soluție, uneori este necesar să mai și „scoți”, nu doar să „adaugi”. Mintea presupune că dacă ceva nu merge înseamnă că este o piesă lipsă. Și tot pune piesă peste piesă încercând să dibuiască elementul care lipsește.
Imaginează-ți că te afli în fața unei gropi. Vrei să o faci mai mare. Ajungi la dimensiunea dorită când „scoți” pământ nu când „adaugi” pământ.
Pentru ca progresul spiritual să intervină, dinamica necesară este mai degrabă cea a „scosului” și nu cea a „adăugatului”. Dacă tot adaugi cunoaștere peste cunoaștere s-ar putea să știi multe, dar să nu trăiești nimic din ceea ce știi.
Progresul intervine atunci când omul interesat de spiritualitate își dă seama că este despre „scos” nu despre „adăugat”. Și astfel, cedând și „această” convingere limitativă Lui Dumnezeu, cedând și „cealaltă” emoție, rămâne un „gol”. Acel „gol” poate fi umplut de Iubirea Lui Dumnezeu. Ceea ce cunoști se transformă astfel în experiență.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
„Mă predau Lui Dumnezeu” este alegerea care aduce recunoașterea armoniei și depășirea suferinței.
Acest „predat” nu se face însă cu vorba, ci cu Intenția. Intenția se cere a fi predarea, iar mai apoi dacă apar și niște gânduri în congruență cu Intenția bine, dacă nu, iarăși bine.
Este vorba de polaritate interioară. Imaginează-ți Spiritul asemeni unei bile energetice. Această bilă, prin „șlefuire”, capătă diverse polarități.
Mulți oameni se întreabă: „Cum fac să aleg Intenția Iubirii sau Intenția predării/cedării?”. Când vorbim însă de Intenție nu vorbim de „făcut”. Intenția se alege, alegând-o.
Pe nivelul cel mai profund al Ființei putem alege dacă să ne predăm Lui Dumnezeu sau nu. Alegând „calea predării”, polaritatea interioară se schimbă, iar spre conștientizare se deschide o paradigmă total diferită. Dintr-o dată putem conștientiza că toate sunt la locul lor. Putem conștientiza că toate sunt izvorâte din Lumină/Iubire. Și putem accepta lucrurile fix așa cum sunt fiindcă Dumnezeu însuși le așază așa cum este infinit armonios.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
Suferința nu este conținută implicit în situații și evenimente. Suferința apare prin luptă și opunere de rezistență. Fiecare „lucru” este ceea ce este. Dacă fiecărui „lucru” i se permite să fie ceea ce este, suferința este imposibilă.
Nu suferi fiindcă lucrurile sunt cum sunt, ci suferi fiindcă ai vrea ca lucrurile să fie altfel decât sunt.
Una din soluțiile pentru depășirea suferinței de orice fel este acceptarea faptului că Dumnezeu permite orice manifestare. Iar dacă o permite Dumnezeu nu are cum să fie nepotrivită. Orice manifestare permisă nu conține însă implicit suferință. Suferința este cât se poate de reală, dar nu fiindcă ar fi conținută implicit în vreo experiență. Ci fiindcă poziția adoptată de ego este aceea de a intra în opoziție.
A nu te mai opune firescului este o alegere. Curgerea la unison cu Viața se cere reamintită.
Rezumând, apar doi „pași”.
1. Să accepți că orice potențial devenit actual este perfect fiind permis de Dumnezeu.
2. Să te menții conștient de ideea de la primul pas.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
