Auzi și tu des sau poate chiar și crezi că: „Nimeni nu este perfect”. 

Reamintirea zilei este aceea că „toți” și „toate” sunt perfecte. De fapt nu există nimic imperfect. Totul este perfecțiune infinită dincolo de orice descriere sau etichete. 

Dumnezeu este infinit. Fiind infinit cuprinde totul. Prin urmare, ceea ce numim „Creație” nu este „în afara” Lui Dumnezeu, ci este în El. Așa cum este scris și în Faptele Apostolilor 17:28: „în El trăim şi ne mişcăm şi suntem”.

Nu există loc înspre care să poți arăta cu degetul, iar Dumnezeu să nu fie acolo. Iar Dumnezeu este perfect. Prin urmare și orice manifestare conținută în El tot perfectă este. Când spui despre „ceva” că „nu este perfect”, este o modalitate prin care negi indirect perfecțiunea Lui Dumnezeu.

Poți recunoaște chiar acum perfecțiunea care ești și de care ești înconjurat. Doar pune la îndoială falsele credințe și cedează-le în numele cunoașterii și trăirii Adevărului. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Atunci când critici îți blochezi progresul spiritual. Asta se întâmplă fiindcă progresul spiritual intervine doar într-un singur fel: recunoașterea ego-ului/individualității drept iluzie. 

Prin urmare, orice activitate care întărește ego-ul, blochează progresul spiritual. Orice activitate care susține recunoașterea ego-ului drept iluzie susține progresul spiritual. 

Ego-ul este întărit de critică deoarece critica presupune dualitate. Există un A care critică un B. Dacă există numai A, nu are cine să critice pe cine. 

Critica implică și superioritate. Ego-ul se hrănește cu plăcerea extrasă din superioritate. Fiindcă pentru a critica, poți critica numai ceva amplasat ca inferior. 

Este deja clar de ce critica blochează progresul spiritual. Pentru a-i permite progresului să intervină, cedează critica. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Viața este simplă. Lupta ta cu viața o face să pară complicată. Când nu te lupți, poți recunoaște perfecțiunea. Când te lupți, consumi energie și presupui că ceea ce este nu este deja perfect. Aceasta din urmă este însă o presupunere falsă. 

Sinele este perfect iar însușirea sa este Infinitul. Sinele nu are nevoie de exercițiile de imaginație false ale ego-ului pentru a se întregi. Sinele este deja întreg. 

Acceptarea este calea. Mintea construiește o lume de himere de care mai apoi alergi. De umbre nu are însă rost să alergi fiindcă nu îți pot aduce niciun prejudiciu. Umbra se cere recunoscută drept umbră. Lumina se cere recunoscută drept Lumină. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Când observi frica îți dai seama că nu îți este niciodată frică de prezent. Îți este frică numai de un trecut sau viitor care nu există. Totul este dintotdeauna ACUM. Faptul că nu există timp am trăit ca experiență când timpul zice că aveam 7 ani. Pur și simplu spontan am conștientizat că timpul este o iluzie. Ani mai târziu, literatura de spiritualitate a lămurit și teoretic experiența. 

Felul în care poți aplica în viața ta faptul că nu există timp este în relație cu frica. O să vezi că dacă îți este frică, acea frică are de fiecare dată legătură cu trecutul sau cu viitorul. Îți poate fi frică să nu mai treci prin ce ai trecut. Îți poate fi frică de ce îți rezervă viitorul. Dar nu îți poate fi frică de ce trăiești chiar ACUM. 

Asta se întâmplă fiindcă frica apare în minte prin imaginație și nu are legătură cu Realul. Realul nu poate înfricoșa fiindcă tot ceea ce este Real este Adevăr. Iar tot ceea ce este Adevăr este Iubire. Numai imaginarul poate speria fiindcă propune drept Adevărate o sumedenie de lucruri false. 

Conștientizează că doar ACUM există, și dă-le voie tuturor fricilor să plece. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Î: „Dacă tot este Dumnezeu, cum să înțeleg toată răutatea care există?”

R: Ai auzit de Fata Morgana? Călătorul însetat percepe o oază de apă în deșert. Convins că percepția este reală, ajunge în locul cu pricina și își dă seama că nu este apă acolo. Deși a văzut apa cu propriii ochi, era doar o iluzie optică. A crezut în existența a ceva inexistent. 

Fix la fel, în viața de zi cu zi percepi „răutate”. Presupui astfel existența a ceva ce nu există. Atunci când confunzi iluzia cu Realitatea, ajungi să percepi „răutate”. Dumnezeu este într-adevăr peste tot; nu ar mai fi Infinit dacă nu ar fi pretutindeni. 

Faptul că percepi undeva „răutate” nu înseamnă că ea există cu adevărat. Este o eroare de percepție. Dacă îți dai voie să distingi între „aparența înșelătoare” și Real, totul devine clar. Progresul spiritual intervine tocmai prin distingerea între imaginație și Real. Totul este perfect. 

Î: „Totul este perfect? Crime, violuri, abuzuri, etc.”

R: Fără înțelegerea karmei, Dumnezeu pare nedrept. Karma este Iubirea lui Dumnezeu care îți permite să trăiești situațiile perfecte pentru a evolua. 

Nu este despre pedeapsă sau recompensă, nici despre cauză și efect, ci despre oportunități de evoluție și depășire a limitărilor. Poate părea dificil să vezi perfecțiune în astfel de situații, dar prin prisma karmei ca expresie a iubirii divine, poți găsi un sens mai profund al experiențelor tale. 

Recunoscând karma ca fiind iubire, fiecare provocare devine o oportunitate de a evolua. 

Î: „Ce înseamnă de fapt evoluția?”

R: A te apropia de reamintirea faptului că ești dintotdeauna Totul.