Opunerea de rezistență față de orice „lucru” face ca acel lucru să persiste. De ce? Fiindcă opunerea de rezistență blochează cursul firesc. Orice energie, cum apare și dispare. Orice energie „vrea” să curgă, nu să stea.

Intervenția artificială pe care o propune ego-ul este controlul și opunerea de rezistență. Orice învăț are însă și dezvăț. Opui rezistență fiindcă pur și simplu așa ai învățat. Nu e nimic de condamnat în asta. Doar de acceptat.

Acceptând însă că opunem rezistență, ne va deveni mult mai clar când acest „opus de rezistență” se petrece. S-ar putea ca la început să apară senzația: „Vreau să nu mai opun rezistență, dar nu pot”. Senzația este doar una intermediară. Opunerea de rezistență poate fi observată din Intenția de a ne abandona Lui Dumnezeu.

Treptat, lucrurile pot fi recunoscute astfel ca armonie și drept curgere, fiindcă totul este armonie și curgere.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Dacă acum ești, este imposibil să nu mai fii. Existența este eternă. Fără început și fără sfârșit. A nu mai exista este ceva ce mintea își imaginează, dar nu are legătură cu Realul.

Acest lucru este valabil și dacă cineva se consideră trupul fizic. Trupul fizic este alcătui din atomi. Legea conservării masei substanțelor afirmă că materia nu poate fi creată sau distrusă. Atomii, așadar, nu pot să dispară.

Existența drept eternitate, fără început și fără sfârșit, este un fapt recunoscut pe toate dimensiunile. Nici gândurile nu sunt create sau distruse. Nici Spiritul nu este creat sau distrus. Dacă acum ești, este imposibil să nu mai fii.

Posibile sunt mutarea punctului de identificare dinspre ego spre Sine prin „practică” spirituală sau experimentarea asocierii cu diverse și multiple forme. A nu mai exista, dacă acum exiști, este pur și simplu imposibil.

Viața, care este sinonimă cu Existența, nu poate fi distrusă ci doar își schimbă forma. Non-existența nu este o posibilitate drept opus pentru Existență. Dacă non-existența ar fi posibilă, asta ar genera o dualitate. Dualitatea este o iluzie.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Judecata este o eroare. Eroarea constă în „presupusul” asociat judecății. Majoritatea presupunerilor pe care le face mintea sunt false. 

Este judecat gestul sau aparența, dar mintea este incapabilă să vadă esența. La suprafață lucrurile sunt cum sunt. Mintea presupune că intenția din spatele a ceea ce vede este X sau Y, dar de cele mai multe ori se înșală. 

Practic, plecând de la niște presupuneri false, mintea generează niște construcții la fel de false ca și presupunerile inițiale. 

De multe ori, omul conștientizează că a judeca nu îl ajută la nimic, așa că își propune să nu mai judece. Când vede că judecata continuă, spune: „Nu mă pot abține”. Nu este însă despre abținut, ci este despre deschiderea spre câteva chestiuni simple: 

1. Judecata este un mecanism automat antrenat în timp. Este firesc să nu dispară ca prin minune. Însă simpla conștientizare că mecanismul este automat și că „judecata se petrece” ajută. 
2. Judecata nu se cere ignorată atunci când apare, ci acceptată. Orice energie sau mecanism mental ignorat, tinde să devină mai puternic. Ce slăbește mecanismul automat al judecății este observarea lui conștientă din Intenția de a-l ceda. 
3. Judecata implică de fiecare dată iluzia lui „doi”, iar în sens profund spiritual noi suntem UNUL. 

Deschiderea spre cele 3 chestiuni punctate mai sus, din Intenția renunțării la dinamica judecății, face ca treptat toate mecanismele judecății să își piardă din forță. În cele din urmă, vom observa cum judecata intervine tot mai rar. Aceasta fiind deja o reușită. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Frica poate fi depășită prin acceptarea câtorva chestiuni firești:

1. Orice frică este falsă.

2. În permanență se întâmplă numai ceea ce este infinit armonios să se întâmple.

3. Dumnezeu îți oferă deja toată siguranța de care ai nevoie.

4. Dorința de control conduce la frică, iar dorința de control poate fi cedată.

5. Acceptarea a ceea ce este așa cum este reprezintă o posibilitate validă.

În contextul setat de cele 5 puncte, a-i da voie fricii să plece este mult mai ușor. Frica este o energie emoțională.

Ca orice energie emoțională, cu cât încerci să nu o experimentezi, cu atât mai multă forță tinde să capete. Soluția este ca prin cedare în fața Lui Dumnezeu să experimentăm ceea ce se prezintă spre a fi experimentat, inclusiv frica.

Când frica este pur și simplu trăită, amintite fiind și cele 5 puncte, o să poți observa că dintr-o dată dispare. Se evaporă. Iar ce rămâne este Liniștea care tu oricum ești dintotdeauna.

Doar nu mai fugi de frică atunci când apare. Dă-ți voie să o trăiești din contextul celor 5 puncte și observă ce se întâmplă.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

- Dacă iei un braț de lemne foarte ude și încerci să le dai foc, nu vor arde.

- Când lemnele sunt ude, dar nu foarte tare, s-ar putea să le poți aprinde, dar reușita o să vină cu efort.

- Când lemnele sunt perfect uscate, ele iau foc instantaneu.

Adevărul spiritual este asemeni focului. Prin contact cu Adevărul, omul interesat de spiritualitate se poate afla în una din cele 3 situații:

1. Lemne ude

2. Lemne puțin ude

3. Lemne uscate

Mintea poate fi imaginată drept apa care s-a îmbibat sau nu în lemne. La nivel mental pot fi stocate o sumedenie de traume, emoții blocate sau gânduri de care ești atașat. 

Pentru ca lemnele să se poată aprinde ușor, le punem la uscat, și îi permitem astfel apei să se evapore. Pentru ca „focul Adevărului” să se aprindă în interiorul tău, mintea se cere pusă „la uscat”. Adică traumele, emoțiile blocate și atașamentele se cer evaporate, iar mai apoi lucrurile sunt simple.

Înțelegând mecanismul nu mai rămâne decât să păstrăm expunerea la soare. Adică să păstrăm contactul cu Adevărul spiritual. Este necesar însă și să ne vindecăm traumele, eliberăm emoțiile și cedăm atașamentele, iar mai apoi „pac”, focul arde.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu