Relativizarea este marea capcană în care e prinsă umanitatea. Preocuparea pentru Absolut este dusă în derizoriu și este considerată cumva irelevantă.

Se ajunge chiar până la extrema în care se afirmă despre Adevăr că ar fi numai relativ și că Adevăr Absolut nu există. Ceea ce este o mare eroare.

E drept că Adevărul Absolut nu poate fi deținut fiindcă nu este subiectul limitării. Experiența ne spune că statistic trăitul Adevărului Absolut este puțin probabil.

Aceste argumente nu fac însă ca Adevărul Absolut să nu existe. El există. Dificultatea de a-l realiza în timp ce este trăită o experiență umană nu ar trebui să ne facă să îi negăm existența.

Este ca și cum fiindcă numai 0.00008% din umanitate a urcat vreodată pe Everest, am declara imposibil urcatul pe Everest.

Este ego-ul cel care iubește relativismul. Și asta pentru că relativismul este numai despre ego. Momentul recunoașterii Absolutului drept posibilitate este de cele mai multe ori primul pas spre recunoașterea ego-ului drept iluzie.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Iubirea nu are asociat un „pentru că”. De obicei, experiența Iubirii are asociată conștientizarea unei energii care „se mișcă” în zona pieptului/inimii.

Iubirea nu are direcție. Apare spontan ca un dar din partea lui Dumnezeu. Iubirea nu este atașament. Nu apare prin control, ci drept o consecință a cedării controlului.

Iubirea nu are un opus. Iubirea este sinonimă cu Adevărul și Viața. Iubirea nu vine și nu pleacă, ci pur și simplu este ceea ce este.

Cheia pentru a experimenta Prezența Iubirii este cedarea în fața lui Dumnezeu. O viață cedată la modul cel mai total și deplin posibil lui Dumnezeu este o viață trăită în Iubire.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Intenția este esențială. E important însă de înțeles că „Intenția” nu e „gând”. Intenția e „sub gânduri”. În baza Intenției niște gânduri și experiențe apar.

De multe ori apare întrebarea: „Cum aleg Intenția?”. Întrebarea reflectă încercarea limitării de a-și explica Infinitul. Sau este încercarea liniarului de a-și explica non-liniarul.

Intenția este o polaritate interioară. Intenția este ca un soi de direcție. Îți poți imagina o cameră plină de obiecte și un fascicul de lumină. Felul în care poziționezi fasciculul de lumină este Intenția. Mai apoi, în funcție de poziționare, unele obiecte sunt luminate și altele nu.

Când Intenția este Integritatea, Iubirea, Adevărul, lucrurile tind să curgă armonios. Totuși în spectrul de potențiale la care ne oferă acces fasciculul Intenției există o sumedenie de nuanțe.

De multe ori apare întrebarea: „De ce experimentez disconfort dacă Intenționez Iubire?”.

S-ar putea ca uneori obiectul din încăpere spre care am îndreptat lumina să fie plin de praf. Iar când scuturăm praful se poate să tușim. Per ansamblu însă, experiența este conform Intenției. Iar a alege altă Intenție este pur și simplu o chestiune de polaritate interioară. Nu te poate învăța nimeni „cum” să o faci. Însă este o alegere interioară pe care tu o poți face instantaneu chiar acum.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Vina te ține înlănțuit și în suferință. Alege să te ierți pe tine însuți. Iartă și toate ființele cărora le porți pică dintr-un motiv sau altul. Acceptă că atât ai putut la momentul respectiv și mergi mai departe.

Multe din bolile experimentate la nivelul trupului fizic au și ele în spate vinovăție.

Ceva ce merită investigat este: „Câte din acțiunile experimentate au de-a face cu vina?”. Când energia vinovăției se află în spatele acțiunii, experiența nu are cum să fie satisfăcătoare. Și astfel, experimentând „făcutul” din vină, suferința atinge cote maxime.

Îi poți da drumul vinii foarte ușor. Este însă necesar ca mai întâi să renunți la a mai stoarce utilitate și plăcere din ea.

A ceda vina nu te face iresponsabil, te face liber. Și liber fiind poți alege Iubirea și Adevărul drept Intenții. Fiindcă Intențiile Iubirii și Adevărului vin și cu posibilitatea împlinirii și îi permit satisfacerii interioare autentice să fie experimentată.

Vina este combustibil pentru ego. Cedeaz-o în numele Iubirii.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Enervatul are tot timpul aceeași dinamică. Lucrurile stau cum stau. Tu vrei ca lucrurile să stea altfel decât stau. Astfel apar nervii.

Mintea argumentează: „Păi da, că lucrurile ar trebui să stea cum vreau eu!”. Și ulterior apare o înșiruire de argumente care ies ca din mitralieră: „Nu e corect!”, „E nedrept!”, „Ar fi fost mai bine altfel!”, „Viața e nedreaptă” și altele precum acestea.

Hai să luăm o pauză.

În primul rând: „Cine ești tu pentru ca lucrurile să stea cum vrei tu?”. Întrebarea se cere interpretată în cheia smereniei.

Mai apoi, ne putem aminti că în cadrul Infinitului Sinelui, actual devine numai potențialul care este infinit armonios să devină actual.

Ne putem aminti și că, poate noi ne dorim loc de parcare în față, dar Dumnezeu ne dă loc de parcare la 3 străzi distanță pentru că avem nevoie să mai facem puțină mișcare.

Ne putem aminti că mintea este cea care judecă și vede nedreptăți și imperfecțiuni. În fapt, mecanismele karmice care rulează la nivel universal sunt perfecte.

Și după ce ne-am amintit aceste lucruri, sunt șanse mai mari să ne deschidem înspre acceptare.

Acceptând ceea ce este așa cum este, nervii dispar. Nervii sunt numai consum energetic inutil. Poți să le dai voie acum nervilor să plece și să te bucuri de experiența actuală așa cum este.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu