Obișnuința „băgatului sub preș” se cere recunoscută. În termeni psihologici vorbim de „suprimare” și „reprimare”. Suprimatul este conștient. Reprimatul este inconștient. Dinamica energetică este însă aceeași. O anumită emoție, gând, impuls sau energie apar, iar omul își mută atenția pe altceva. Refuzul procesării conștiente acelui „ceva” care apare, este „băgatul sub preș”. Pe termen lung, cu cât mai multe sunt energiile „suprimate” sau „reprimate”, cu atât mai mare confuzia și suferința.

Emoțiile „băgate sub preș” conduc de multe ori la boală. Gândurile „băgate sub preș” conduc la anxietate. În general, orice tip de energie care apare, „vrea” să curgă spre evaporare. Când energia este ignorată în loc să fie procesată conștient, este ca și cum i-am cere acelei energii să stea locului. Numai că firescul dinamicii energiei este curgerea și nu staționarea.

Prin practică și Intenție, omul se poate reapropia de firesc. Un bun punct de plecare îl reprezintă lucrul cu emoțiile. Când o emoție apare, acesteia i se poate permite să apară, poate fi doar observată, renunțând la orice dorință de a o schimba sau a o face în vreun fel diferită. După un timp, emoția se fluidizează de la sine și pleacă. Este doar o emoție.

Treptat, pas cu pas, putem învăța să le permitem „lucrurilor” să curgă. Și noi, la rândul nostru, ne putem aminti că a curge împreună cu Viața este o posibilitate. La capătul celălalt al curgerii, ne vom găsi pe noi înșine.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Controlul este calea sigură spre suferință. Controlul poate fi dorit, nu și avut. Cu cât mai mare este însă dorința de control, cu atât mai mare suferința.

Stă în puterea ta să îi dai voie „celuilalt” să fie așa cum „celălalt” este. Poți să te deschizi înspre a accepta lucrurile fix așa cum sunt, cedându-te pe tine însuți Lui Dumnezeu. Stă în puterea ta să renunți la a vrea să schimbi ceea ce este, amintindu-ți că totul este perfect fix așa cum este.

Postura cedării controlului este o alegere care ține de polaritatea interioară. De multe ori apare obiecția: „Păi și ce să fac?! Nu pot ca pur și simplu să nu mai fac nimic”. Când ne deschidem înspre a ceda controlul, nu vorbim de „făcut”. „Făcutul” se petrece oricum. Din postura cedării controlului, devine ulterior clar și cum stă treaba cu „făcutul”.

Prin renunțare la dorința de a controla este redescoperită Libertatea.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Viața îți arată în permanență pe ce mai ai de lucrat. Apare disconfort. Disconfortul îți indică exact aria în care nu este experimentată armonie deplină.

Disconfortul are legătură cu gândurile fixe. Gândul, ca să poată să continue să fie fix, necesită apărat. Din apărarea acelei poziții rezultă disconfort. Cedarea disconfortului intervine prin Intenția de a nu mai apăra poziția fixă a gândului. Nici un gând nu este mai important decât un altul. Toate gândurile sunt egale ca importanță. Nici un gând nu este „al tău”. Motiv pentru care apărarea gândurilor nu este o necesitate.

Fiecare disconfort cedat tinde să conducă la armonizarea ariei vieții în care disconfortul a apărut inițial.

Dacă cineva îi spune celui mai bogat om din lume: „Bă-i săracule!”, oare cel mai bogat om din lume o să experimenteze disconfort?

Dinsconfortul apare numai când există atașament și există ceva „de apărat”. Soluția este să cedăm „tot” și „toate” lui Dumnezeu până când nu mai rămâne nimic de cedat.

A urmări firul disconfortului este o busolă perfectă care indică unde mai este de lucru. Prin „a lucra” în esență se înțelege cedarea falsității și apropierea de Adevăr. Falsul nefiind un opus al Adevărului, ci absența Adevărului.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Mândria întărește ego-ul. Progresul spiritual real intervine prin recunoașterea ego-ului drept iluzie. A te compara cu ceilalți și a te vedea superior lor în cunoaștere spirituală este o eroare.

Mândria tinde să intervină prin automatism mental. De aceea, dinamica merită observată și cedată. Sensul profund al spiritualității este tocmai amintirea Unității Absolute și nu întărirea unei prăpastii între un „eu” imaginat și „ceilalți”, imaginați la rândul lor.

De fiecare dată când stoarcem plăcere din mândrie, ne îndepărtăm de posibilitatea de a trăi beatitudinea reală derivată din Iubire.

Mândria chiar vine cu o brumă de plăcere temporară, însă afacerea este una în care ne lăsăm păcăliți de automatismele mentale. Simțim o brumă de plăcere stoarsă din mândrie, dar este ca și cum am făcut încă un pas îndepărtându-ne de Iubire.

Iubirea este dintotdeauna prezentă drept calitate indestructibilă a lui Dumnezeu. Observă și cedează mândria, iar asta deschide porțile spre conștientizarea faptului că dintotdeauna ești învăluit de Iubire, fiind de fapt chiar Iubirea însăși.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Dubiul și nesiguranța se cer cedate lui Dumnezeu. Dumnezeu îți oferă deja toată siguranța de care ai nevoie, așa că nu este nevoie să ți-o mai dorești tu. Tocmai fiindcă îți dorești siguranță nu o ai. Permite-i dubiului ca așa cum apare să și dispară. Permite-i nesiguranței ca așa cum apare să și dispară.

Este firesc pentru omul interesat de progres spiritual conștient să experimenteze dubiu și nesiguranță. Unele din întrebările care apar sunt: „Oare învățătura aceasta este corectă?”, „Oare acesta este un maestru spiritual veridic?” și altele precum acestea.

De fiecare dată merită să ne îndreptăm privirea înspre Dumnezeu și să îi cerem Lui ajutor. Lucrurile o să devină clare.

Când suntem în ceață, o întrebare care ajută este: „Aș putea pentru măcar o clipă să îmi dau voie să fiu atât de în ceață pe cât sunt?”. Uneori simpla acceptare, conduce la disiparea neclarității.

Atât timp cât Intențiile sunt Iubirea, Integritatea și Adevărul, drumul va părea că are suișuri și coborâșuri, o să apară dubiu și neclaritate, dar destinația este sigură. Fiecare discipol spiritual dedicat se îndreaptă de fapt spre reamintirea Identității Reale.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu