De ce permite Dumnezeu răul?

Imaginează-ți un meci de fotbal. Rezultatul este 4 la 1. Suporterii echipei câștigătoare spun că evenimentul e extraordinar. Suporterii echipei care a pierdut suferă, plâng, uneori își aruncă televizorul pe geam. Unii chiar s-au sinucis din cauză că echipa lor favorită a pierdut.

Dar evenimentul „meci de fotbal” doar există. Aceasta este singura afirmație corectă pe care o putem face despre el. Nu este nici bun, nici rău, nici dorit, nici nedorit. Este un potențial devenit actual care pur și simplu este.

La nivel de percepție însă, omul poate alege să eticheteze acest eveniment. Suporterii echipei care a pierdut îl etichetează drept rău. Și odată pusă această etichetă, poate fi experimentată suferință.

Având această alegorie în minte, să revenim la întrebarea: de ce a permis Dumnezeu acest lucru rău?

Pentru situația „meci de fotbal” este clar că evenimentul nu este rău, chiar dacă pare rău pentru anumiți suporteri. Când mergi înspre situații din viața ta, din opunere de rezistență, ai putea spune că nu se mai aplică aceeași logică. Totuși, în continuare, toate evenimentele doar sunt. Nu sunt într-un fel anume. 

Dumnezeu nu permite răul. Dumnezeu permite actualizarea unui potențial care pur și simplu este. Cel mult, dacă este să-i atribuim o etichetă suplimentară, potențialul este perfect.

Bun, rău, potrivit, nepotrivit, dorit, nedorit: toate acestea sunt poziționări mentale care pot fi sau nu adoptate.

Ești invitat să dai toate etichetările la o parte, toate atașamentele și toate dorințele. Atunci o să poți vedea viața cum este ea de fapt, nu cum pare să fie prin prisma atașamentelor, dorințelor și etichetărilor pe care alegi să le suprapui mental pe diverse situații și evenimente.

Nu este necesar și nici util să suferi. Dumnezeu nu vrea ca tu să suferi. Suferința rezultă din falsa percepție, din atașament, din dorință. În ochii lui Dumnezeu ești deja pur și perfect și ești recunoscut în esența ta fix așa cum ești: iubire infinită.

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin