Cauzalitatea
Feb 20, 2026Cauzalitatea este marele exercițiu mental care nu îți dă voie să experimentezi Iubirea. Cauzalitatea este marele văl care întreține iluzia. Cu cât mai multă cauzalitate vezi, cu atât mai multă multiplicitate vezi. Cu cât vezi mai multă multiplicitate, cu atât dualitatea ți se pare o realitate.
Există două feluri în care te poți raporta sănătos la cauzalitate. Niciunul din aceste două feluri, nu este felul în care te raportezi acum la cauzalitate.
O modalitate sănătoasă de a raporta la cauzalitate este acela în care accepți că evenimentul sau obiectul A, are o infinitate de cauze. Faptul că citești acum acest text nu are drept cauză numai faptul că ți-ai deschis telefonul. Ci are drept cauză și faptul că te-ai născut. Și faptul că te-ai trezit azi dimineață. Și orice altceva care face parte din Existență. Cu alte cuvinte poți vedea Întregul drept cauza multiplă și infinită a lui A.
O altă modalitate sănătoasă este aceea în care accepți despre evenimentul sau obiectul A că nu este cauzat de nimic, ci își are propria existență dintotdeauna în cadrul infinitului Sinelui.
Ego-ul nu o să prefere niciuna din aceste două modalități de raportare la cauzalitate. Fiindcă atunci când ego-ul își pierde sprijinul în cauzalitate tot castelul de cărți(iluzia) cade.
Totuși una din cele două raportări este recomandat să fie treptat integrată pentru a i se permite așa-zisei construcții numită ego să cadă.
Cu recunoștință,
Cîmpanu Cosmin-Constantin
Abonează-te ca să păstrăm legătura și pe e-mail 📧
*primești textele noi imediat ce le scriu, te anunț când public materiale video, și multe altele...
Datele tale sunt în siguranță. Nu îți voi trimite niciodată SPAM și te poți dezabona oricând.