Senzația de special

Omul înțelege la un moment dat că, să fugă de emoții nu este calea. Soluția este recunoașterea, acceptarea și procesarea conștientă a emoțiilor. Odată cu înțelegerea principiului, abilitatea de a trăi emoția și de a-i da drumul este ceva firesc și natural. Este în natura umană. Totuși majoritatea oamenilor nu experimentează acest proces ca fiind ceva firesc. 

Aruncă un câine sau o pisică în apă și o să înoate. E în natura lor să o facă. Aruncă un om în apă și se îneacă. Asta pentru că omul a ajuns să fie foarte prins în minte și a uitat firescul. 

De aceea, așa cum poate fi necesar să învățăm firescul înotului, se poate să fie necesar să învățăm și firescul procesării și cedării emoțiilor. 

Firescul cedării și procesării emoțiilor, chiar dacă acceptat drept proces sănătos și necesar, întâmpină multe obstacole mentale. Din zecile de astfel de obstacole, astăzi am ales să scot unul în evidență. 

Mintea opune rezistență firescului prin argumentul: „La mine nu se aplică”, „Situația mea este mai specială”, „Emoțiile mele sunt mai intense, nu sunt simple ca la restul”, „Ceilalți au situații de viață mai ușoare, nu atât de grele ca ale mele”. 

Știi ce ascund toate aceste propoziții? Dorința ego-ului de a se simți special. Ego-ul stoarce suficientă plăcere din senzația: „Eu sunt special” încât să nu urmeze firescul procesării conștiente a emoțiilor. Dacă i-ai da drumul fricii, furiei, tristeții, nu ai mai fi la fel de special. 

Întrebarea este: „Îți dorești mai mult să te bucuri de viață în pace, sau să fii special?”

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin