Lumina este Dumnezeu

Oct 18, 2025

 Lumina în sens spiritual este un alt cuvânt prin care facem referire la Dumnezeu. Dumnezeu este Lumina și Lumina este Dumnezeu. Această Lumină nu este tot una cu lumina de la soare. Lumina care este Dumnezeu este substanța primordială a Existenței. 

Pentru că Dumnezeu se prezintă pe Sine drept Tot, Dumnezeu se prezintă pe Sine în spectru. Aici Lumina spirituală se aseamănă cu lumina care vine din mișcarea electronilor. Fiindcă și aceasta din urmă se prezintă drept un spectru căruia îi spunem ROGVAIV. 

Lumina nu are un opus. La fel cum și Dumnezeu nu are un opus. Dualitatea este un exercițiu de imaginație, nu o realitate. 

A intenționa Lumina înseamnă să îl intenționezi pe Dumnezeu. A-l intenționa pe Dumnezeu înseamnă să intenționezi Adevărul, Iubirea și Viața. 

Lumina este peste tot. Diferența este dată de intensitate. Ce îi este util omului care intenționează progres spiritual este să își dezvolte capacitatea de a sesiza unde Lumina se prezintă în intensitate mare și unde se prezintă în intensitate mică. Și să aleagă, tot prin intenție, cât mai des posibil, intensitatea mai mare a Luminii. Capacitatea aceasta de alegere se antrenează prin cedarea ta, la modul cel mai total și deplin posibil, lui Dumnezeu. 

Dacă materialele postate și informațiile primite te ajută, susține-mă prin plata unui abonament lunar:

MĂ ÎNSCRIU!

Abonează-te ca să păstrăm legătura și pe e-mail 📧

Datele tale sunt în siguranță. Nu îți voi trimite niciodată SPAM și te poți dezabona oricând.