Ești Eternul Neschimbat

Jul 08, 2024

Alege un obiect material. Orice obiect ai ales este efemer. Nimic material nu poate persista la infinit în forma în care se află acum. De aceea, absolut totul se cere cedat în cele din urmă Lui Dumnezeu.

Numai ceea ce ești tu cu adevărat este Eternul Neschimbat. Conștientizând efemeritatea trupului fizic și a tuturor obiectelor materiale, poți alege calea pașnică a non-atașamentului.

Păcăleala în care te lași prins este aceea de a te atașa de efemer. Mai apoi, când efemerul își schimbă forma, experimentezi suferință. Suferința apare fiindcă, în loc să trăiești ceea ce este așa cum este, te atașezi de o formă specifică. Și ai vrea ca acea formă specifică să persiste la infinit. Când forma se schimbă, vrei să nu se schimbe. Una din definițiile suferinței este aceea că lucrurile stau cum stau, iar tu vrei ca lucrurile să stea altfel decât stau. Amintește-ți că este în puterea ta să accepți. Este în puterea ta să te cedezi pe tine însuți și întreaga viață Lui Dumnezeu.

Viața are un curs firesc al ei. Acceptă această curgere drept un firesc dăruit de către Dumnezeu și cedează atașamentul. Prin fiecare atașament cedat, faci încă un pas în depășirea suferinței.

Dacă îți spui: „Aș face-o, dar nu știu cum”, dă-ți voie să înveți din cartea „Cum să aplici tehnica Letting go”:

https://cosmincimpanu.myshopify.com/products/cum-sa-aplici-tehnica-letting-go

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Dacă materialele postate și informațiile primite te ajută, susține-mă prin plata unui abonament lunar:

MĂ ÎNSCRIU!

Abonează-te ca să păstrăm legătura și pe e-mail 📧

Datele tale sunt în siguranță. Nu îți voi trimite niciodată SPAM și te poți dezabona oricând.