De ce s-a uitat Infinitul pe sine?

Întrebare: „Dacă Sinele este tot ceea ce există — infinit, perfect, complet — atunci de ce a apărut vreodată iluzia separării? De ce s-a „uitat" Infinitul pe sine însuși?”

Răspuns: Nedumerirea este onestă. Totuși aceasta este o întrebare care nu are un răspuns inteligibil și care să nu lase în urmă niște fracturi de logică. Abordarea care se prezintă ca cea mai corectă drept răspuns tinde să desființeze întrebarea. 

Separarea este o senzație, nu ceva care chiar să fi avut loc. Prin urmare, a discuta despre un început a ceva ce nu există este un non-sens. Totuși acest gen de răspuns tinde să nu rezolve conflictul în locul în care apare întrebarea. 

Un alt fel de a răspunde este acela că, potențialul identificării cu limitatul există dintotdeauna în câmpul infinit al conștiinței. Prin urmare, valabil și pentru orice alt potențial, nici acest potențial nu are un început. El nu a a apărut cândva. Ci există dintotdeauna și s-a întâmplat să devină actual. 

Nimic din ceea ce există nu are un „de ce?” real în sens ultim. Tot ceea ce există doar există dintotdeauna. Fără cauză. Fără sursă. Sursa însăși este Existența însăși. 

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin