Cum îți liniștești mintea

Mintea va fi agitată atât timp cât experimentezi atașamente și ierarhii ale importanței.

De aceea, în practică, dacă vrei ca tu să fii din ce în ce mai liniștit și dacă vrei să experimentezi o minte din ce în ce mai liniștită, este necesar să cedezi toate atașamentele și toate ierarhiile importanței.

Nu există ierarhie a importanței mai semnificativă și alta mai puțin semnificativă. Dacă întreții o ierarhie a importanței, acea diferență de potențial îi va da motive minții să fie agitată.

Este suficient să consideri că ție îți place mai mult albastrul decât negrul.

Este suficient să consideri că ție îți place mai mult când e senin afară și nu când e înnourat.

Este suficient să consideri mai importantă o plimbare prin pădure decât un mers prin oraș.

Nu contează care sunt ierarhiile importanței. Dacă ele sunt întreținute, mintea o să fie experimentată șuvoi, șuvoi de gânduri.

Același lucru este valabil și atunci când vorbim despre atașamente în general, pentru că ierarhiile importanței nu sunt decât o referire, prin alte cuvinte, tot la atașament și atașamente.

Poți însă ajunge să experimentezi o minte din ce în ce mai liniștită, până când mintea tace complet.

În momentul în care mintea tace complet, asta nu înseamnă că gândurile care erau, acum nu mai sunt, pentru că nimic din ceea ce există nu poate să nu mai existe. Ci fenomenul este mai degrabă similar unei opriri a mișcării minții, opriri a mișcării gândurilor.

Pentru că nu mai ești atașat de ceva anume și prin urmare îți poți imagina că nu mai „tragi” de „suprafața mentală” în așa fel încât să generezi perturbare acolo. Gândurile pot să stea liniștite și, în momentul în care stau liniștite, tu poți să-ți amintești cine și ce ești.

Liniștea minții este o condiție esențială pentru ca adevărata ta natură, care este cea a Sinelui, să poată fi reamintită. Fără ca mintea să fie liniștită, identitatea ta reală nu poate fi descoperită.

Prin urmare, în practică, ca să te las cu ceva practic:

1. Dă-ți voie pe parcursul zilei de astăzi să observi ierarhiile importanței, să observi momentele în care spui „uite, asta e mai important decât cealaltă” sau „cutare e mai important decât altceva” și mai apoi doar să-ți amintești – și asta are deja un efect semnificativ – doar să-ți amintești că cele aparent două sunt una. Doar să-ți amintești că asta pe care tu o vedeai mai sus sau mai jos este egală ca importanță cu asta pe care o vedeai mai sus sau mai jos.
2. Iar pentru atașament, un exercițiu foarte bun este acela în care îți imaginezi că acel ceva de care ești atașat nu mai există. Pur și simplu a dispărut din existență. (Știu, ceea ce există nu poate să nu mai existe, dar tu îți imaginezi că acel ceva de care simți că ești atașat nu ar mai exista instantaneu.)

O să vezi că în interiorul tău apare un disconfort dacă faci acest exercițiu de imaginație cu sinceritate. Dă-ți voie să procesezi conștient disconfortul respectiv. Dă-ți voie să stai cu el, dă-i voie să curgă prin tine, nu te lupta cu el, experimentează-l așa cum este, până când simți că ești în regulă și cu existența acelui ceva și cu eventuala, posibila non-existență pe care mintea și-o imaginează cu privire la acel ceva.

Fii în regulă atât cu existența lucrului, persoanei, situației respective, cât și cu non-existența lucrului, situației, persoanei respective.

Și odată ce ești în regulă și cu asta și cu asta, ai cedat atașamentul.

Cedând atașamentul și ierarhiile importanței în practică, în viața ta de zi cu zi, vei experimenta o minte din ce în ce mai liniștită și vei face în fiecare zi câte un pas real în direcția progresului spiritual.

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin