Cedarea controlului

Jan 15, 2026

Când vine vorba de control, primul pas este conștientizarea faptului că a vrea să controlezi totul și orice nu îți face bine. Cu cât mai mult control vrei, cu atât mai frustrat și tensionat devii. Frustrarea atinge la un moment dat cote maxime, iar asta face loc conștientizării: „Probabil merg în direcția greșită. Hai să văd cum e să nu mai vreau să controlez totul și orice”. 

 

Acceptarea aceasta a faptului că a vrea să controlezi nu te ajută este esențială, dar este doar primul pas. 

 

Pasul 2 este să cedezi controlul în practică. Pentru partea practică, pentru mine a funcționat excelent practica Letting go așa cum o explică David R. Hawkins și Metoda Sedona așa cum o explică Hale Dwoskin. Deci dacă nu ai citit aceste cărți, le recomand. 

 

Dincolo de ce scrie în cărți, mai există niște lucruri, haide să le spunem teoretice, care susțin cedarea controlului în practică: 

 

  1. Acceptarea faptului că nu există acționator în spatele acțiunii. 
  2. Înțelegerea dinamicilor karmice. 
  3. Acceptarea faptului că ești învăluit chiar acum de Iubirea Infinită a Lui Dumnezeu. 
  4. Acceptarea faptului că nu poți experimenta decât ceea ce este infinit armonios să experimentezi acum. 

 

Ca să punctăm foarte pe scurt și partea practică, dacă tu îți propui să nu mai controlezi situația X, în interiorul tău apare o tensiune sesizabilă. Apare ceea ce poate fi numit „disconfort emoțional”. 

 

Ei bine, cu acel „disconfort” este recomand să stai. Să nu fugi de el. Să renunți la a vrea să îl modifici în vreun fel. Doar să îi dai voie să fie. Și să îi dai voie disconfortului ca doar să fie experimentat. Doar să îl observi nonjudecativ. 

 

Când faci asta, când vii cu această abordare spre disconfort, o să vezi că după un timp de observare din aceasta conștientă, disconfortul pleacă. Odată cu plecarea acestui disconfort prin procesare conștientă, ai cedat o parte din control. Când disconfortul pleacă, simți că nu îți mai dorești la fel de mult control cum îți doreai inițial. 

 

Ulterior, doar repeți procesul cât și cum ai chef pe orice dorință de a controla lucrurile. 

 

Toate uneltele practice și toată experiența de a ghida oameni în ședințe 1 la 1 acumulată în ultimii 7 ani le-am pus în programul: „Învăț să dau drumul. Învăț să las să curgă”. Pe lângă cele două cărți de care am pomenit, și acest program îți poate fi un companion de nădejde pe drumul tău spre cedarea controlului.

Cu recunoștință,

Cîmpanu Cosmin-Constantin

Abonează-te ca să păstrăm legătura și pe e-mail 📧

*primești textele noi imediat ce le scriu, te anunț când public materiale video, și multe altele...

Datele tale sunt în siguranță. Nu îți voi trimite niciodată SPAM și te poți dezabona oricând.