Ajutorul cu forța

„Ajutorul cu forța” tinde să nu vină cu armonie pe termen lung. Chiar dacă poate să pară ciudat, „ajutorul cu forța” pleacă din ego și nu din Iubire și bunătate. Iubirea iubește și acceptă.

Ego-ul se amplasează într-o poziție de superioritate. Antrenează o distincție între un „tine” și un „el”. Se poziționează mai sus decât „celălalt” pe un anumit subiect și mai apoi încearcă să impună, argumentând că „ajută”. „Ajutorul cu forța” este încercare de a controla.

Textul este o invitație spre sinceritate și observare. Când Intenția este clară, totul devine clar. Orice acțiune are în spate o Intenție. Intenția devine însă clară numai prin observare sinceră.

Altfel, putem să vedem pe cineva că aleargă. Alergatul arată cum arată. Omul însă poate să alerge din Iubire pentru trupul fizic sau poate să alerge din frica de boală.

Când Intenția din spatele „ajutorului cu forța” este clară, acesta este un prim pas spre armonie.

A vrea să le impui ceva celorlalți pretinzând că îi ajuți, este ego și separare. A le da voie celorlalți să fie fix așa cum sunt, vine cu armonie pe termen lung și este o dovadă de Iubire.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu